Ne poate influența muzica comportamentul moral?

Coordonare, cooperare, altruism, scăderea agresivității, îngrijirea celor vulnerabili – efectele muzicii asupra emoțiilor și gândirii noastre sunt o componentă esențială în reglarea comportamentului uman comunitar.

Într-o scrisoare trimisă poetului James Beattie pe 25 mai 1780, compozitorul George Frideric Händel nota: „I should be sorry if I only entertained them, I wish to make them better” („Mi-ar părea rău să le fi oferit doar divertisment, ce îmi doresc e să îi fac mai buni”). Cu alte cuvinte, autorul uneia dintre cele mai populare compoziții din istoria muzicii clasice, Mesia, scrisă în doar 24 de zile, considera că muzica ne poate influența comportamentul moral. De asemenea, cu mai bine de două milenii în urmă, Platon spunea că muzica este o unealtă foarte puternică ce poate să ne facă mai buni sau mai răi, propunând ca aceasta să fie o materie de bază predată în modelul său de ideal politic. Este posibil ca muzica să ne afecteze gândirea și acțiunile morale? Dacă da, cum funcționează acest proces?

Despre moralitate: origine și definiție

Immanuel Kant observa că există două fenomene care ne încarcă mintea cu perpetuă admirație și venerație: cerul de deasupra noastră și legea morală din interiorul nostru. Cu toate acestea, spațiul cosmic pare să ni se releve cu mai mare ușurință decât cel al moralității speciei umane. Unii filosofi au încercat o definiție a moralității dintr-o perspectivă a științelor naturale, subliniind existența a două tradiții: naturalismul și contractualismul. Prima variantă susține caracterul înnăscut al moralității, în timp ce a doua definește moralitatea ca fiind un contract social – adică a acționa moral echivalează cu a alege acțiunile ce sunt avantajoase pentru părțile implicate. Nicolas Baumard propune o soluție de compromis: un fel de contractualism naturalist, adică o dublă origine a moralității (organică și culturală).

În cadrul acestui articol operez cu una dintre definițiile moralității, adică cel mai important cod de comportament existent într-o societate și acceptat de membrii acesteia. Mai precis, voi trata câteva din atributele comportamentale ale acesteia, și anume prosocialitatea (cooperare, coordonare, sincronizare), agresivitatea, aversiunea la risc și actul de luare a deciziilor. Punctul de plecare este emoția, înțeleasă ca o componentă neuropsihologică și motorie a afectului – ceea ce se întâmplă în corp, sentimentul fiind expresia conștienței perceptuale –, cum simțim și gândim despre emoția care se întâmplă în corp.

Analize din domeniul neuroștiințelor evidențiază coactivarea structurilor cognitive (legate și de rațiune) și emoționale în situații cu valențe morale. Intuitiv, vedem posibila relație dintre emoții și judecata morală, mai ales când ne exprimăm evaluările în termeni emoționali: „este revoltător!”, „este dezgustător!” etc. Reacțiile morale sunt deseori acompaniate de o panoplie de emoții, iar multe studii dovedesc chiar că intensitatea lor se corelează. Mai mult decât atât, inducerea anumitor emoții poate influența judecata morală și o pot chiar prezice. De exemplu, în cadrul unui experiment realizat în din SUA cu aproape 26.000 de participanți s-a putut anticipa comportamentul la vot (McCain vs. Obama, la alegerile din 2008) în funcție de sensibilitatea la dezgust. Se pare că există o relație direct proporțională între afilierea la o ideologie politică și receptivitatea dezgustului, însemnând că o sensibilitate crescută prezice o direcție conservatoare. Același studiu a obținut rezultate similare într-un al doilea experiment ce a inclus 5.000 de participanți din 121 de țări. În paralel, s-a demonstrat că muzica are capacitatea unică de a induce anumite emoții, de a declanșa amintiri și de a intensifica experiențele sociale. Din aceste două observații putem să ne întrebăm: are muzica vreun efect asupra comportamentului nostru moral prin impactul său afectiv?

Originea Muzicii – ipoteze

Originea muzicii reprezintă un subiect intens dezbătut de comunitatea științifică care se ocupă de această problematică. Momentan, există câteva ipoteze care nu se exclud, ci pot indica o dezvoltare atât ontogenetică (de la stadiul de embrion până la sfârșitul vieții), cât și filogenetică (evoluția omului în cursul dezvoltării istorice a lumii vii) a atributelor muzicale umane.

Cea mai faimoasă interpretare nonadaptativă este oferită de Steven Pinker, care numește muzica „un cheesecake auditiv evoluționist”, susținând că toate componentele inițiale ale muzicii au apărut fără vreun scop muzical per se, ulterior aceste capacități dobândind funcții adaptative. O interpretare similară este prezentată de Aniruddh Patel, care consideră că muzica este un produs secundar al altor abilități, dar că aceasta este un tip de tehnologie cu importante consecințe culturale și biologice.

În opoziție cu aceste interpretări se poziționează Charles Darwin, care susține că muzica ar putea avea un rol în selecția sexuală, constituind un atribut estetic ce ar putea îmbunătăți probabilitatea de a fi ales de un partener mai potrivit, contribuind la succesul reproductiv. El spune că prozodia vocală – atributele muzicale ale comunicării verbale – a precedat limbajul, ceea ce l-a determinat pe psihologul evoluționist Geoffrey Miller să afirme că muzicalitatea umană își are originea într-o comunicare timpurie similară cântatului.

O altă ipoteză adaptativă susține că originea muzicii se află în vocalizările melodioase ale mamelor în comunicarea cu copiii lor. Acestea ar avea scopul de a promova bunăstarea și supraviețuirea sugarului și de a ușura povara îngrijirii. Această teorie, bazată pe „selecția de rudenie” (kin selection) explică muzica ca fiind o unealtă, nu un semnal, așa cum rezulta din interpretarea darwinistă. Exprimarea prozodică și cântecele de leagăn ar fi putut să susțină consolidarea relației mamă-copil și să ofere cel mai eficient mod de a comunica emoțiile – prin muzică.

Următoarea teorie susține că muzica are un rol critic în păstrarea coeziunii de grup, înlocuind îngrijirea socială din rândul primatelor. Pe măsură ce dimensiunea grupurilor umane a crescut, îngrijirea tradițională, care presupunea atingere, a devenit ineficientă și a fost înlocuită de cel mai universal aspect muzical al speciei umane: abilitatea de ne întâlni pentru a cânta și a dansa. Același autor menționează că efectele neurochimice ale îngrijirii sociale sunt foarte similare cu cele induse de cântec și dans. Merker susține teoria de mai sus și adaugă că dansul și cântatul în grup au apărut la primatele mascule în încercarea de a demonstra puterea coaliției lor, de a-și apăra teritoriul și de a atrage femelele migratoare.

Coaliția grupului demonstrată prin comportament muzical poate indica stabilitate internă și poate promova relațiile semnificative și abilitatea de a acționa într-o manieră colectivă. Interpretarea lui Merkel propune că rolul muzicii este strâns legat de comportamentul prosocial ca metodă de a crea și a păstra legăturile sociale dintre membrii unui grup.

David Huron consideră că muzica poate acționa ca un liant social, crescând gradul de cooperare și de acțiuni orientate către beneficiul grupului. Această ipoteză este întărită de faptul că, în mod tradițional, muzica a fost utilizată în ceremonii, ritualuri religioase, în pregătirea pentru vânătoare și luptă, contribuind, drept urmare, la formarea identității de grup prin expuneri auditive și vizuale.

Influența muzicii asupra prosocialității și agresivității

Explicația de mai sus prezice o dorință instinctivă și spontană de a coopera cu membrii comunității din care facem parte – echipă de fotbal, facțiune politică, colegi de birou – printr-un comportament prosocial indus de echivalentul modern al îngrijirii sociale, adică muzica. Un studiu realizat în 1988 a arătat că un grup de bărbați israelieni a cooperat mai bine în jocul numit Dilema prizonierului și că gradul de încredere reciprocă a crescut în urma unei sesiuni de cântat împreună. Aceste rezultate sunt susținute de un alt studiu mai recent care arăta faptul că studenții americani au rezultate mai bune la un exercițiu de coordonare tip weak-link și la un joc de bunuri publice, ce ține tot de cooperare socială, în urma unei sesiuni de cântat la un loc. Explicația acestor asocieri ar fi aceea că muzica îndeplinește rolul de a păstra coeziunea grupului prin starea de bine pe care o determină.

Întrebarea care se naște este: se poate observa acest tip de efect și la copii? Vârsta lor ar elimina teoria conform căreia originea muzicii se află în strategiile de selecție sexuală. În plus, orice influență culturală ar fi minimă, așadar ar sublinia existența sau absența unei predispoziții biologice. Kirscher și Tomasello au descoperit că o sesiune de dansat și cântat în grup cu copii de 4 ani i-a determinat pe aceștia să afișeze un comportament prosocial crescut. Autorii studiului subliniază faptul că muzica veselă poate influența acțiunile morale într-un mod pozitiv, prin empatie și angajament social. În mod interesant, fetele au fost mai predispuse în a oferi sprijin, comparativ cu băieții, aducând un argument în plus pentru originea muzicii aflată în legătura dintre mamă și sugar.

Autorii concluzionează că acțiunile de cooperare și angajament social își au originea în starea de bună dispoziție indusă de muzică. Aceasta este echivalentul fericirii, în materie de tipologie a emoțiilor, funcționând prin activarea sistemului de recompense al creierului. Psihologul social Tobias Greitmeyer a demonstrat că audiția cântecelor “Heal the World” de Michael Jackson și “Help” a formației Beatles (studiul 1) i-a impulsionat pe participanții la un experiment să doneze mai mulți bani pentru o cauză nobilă, comparativ cu audiția unor melodii neutre, cum ar fi “On the Line” de Michael Jackson și “Octopus’s Garden” de Beatles. În același experiment autorul remarcă faptul că participanții la jocul dictatorului care au ascultat cântece prosociale (“Love Generation” de Bob Sinclair și “Feed the World” de U2) au fost mai hotărâți în a afișa comportament cooperant comparativ cu cei expuși la melodii neutre (“Rock This Party” de Bob Sinclair și “Vertigo” de U2). Greitmeyer observă că efectul comportamentului social pozitiv este cu atât mai mare cu cât experimentul include activități muzicale de grup, cu o eliberare mai mare de endorfine în timpul cântatului vocal și la tobe și al dansului.

Alte studii s-au ocupat de investigarea unui tip de comportament diferit: agresivitatea. Acestea au cuantificat comportamentul agresiv folosind testul sosului de ardei iute și testul mâinilor în apă cu gheață, observând că melodiile cu versuri prosociale scad comportamentul agresiv, pe când cele cu versuri mizantrope cresc agresivitatea, atât la femei, cât și la bărbați, împotriva sexului opus.

Observațiile de mai sus susțin ipoteza conform căreia originea muzicii ar fi în capacitatea sa de a funcționa precum un liant social, generând și păstrând legăturile sociale și comportamentul cooperant pentru beneficiul grupului. Cu toate acestea, cu excepția experimentului cu copii, toate celelalte au utilizat cântece cu versuri bogate în conținut moral. Nu este clar ce parte din efectul prosocial este datorat melodiei și cât textului. Cercetări viitoare ar putea să diferențieze muzica instrumentală de cea cu versuri pentru o mai bună înțelegere a influenței muzicii asupra comportamentului uman. Chiar și așa, efectul este unul foarte important, având în vedere faptul că suntem imersați în muzică cu versuri aproape oriunde mergem.

Influența muzicii asupra actului de a lua decizii și aversiunii la risc

Ideea că muzica poate afecta procesul decizional prin emoțiile induse și, drept urmare, ne poate afecta deciziile morale, a fost propusă de un număr relativ mare de studii care s-au concentrat pe comparația anxietate – fericire, fericire și tristețe și stări plăcute sau neplăcute. Ultimul dintre acestea a investigat cum emoțiile induse de muzică pot influența deciziile socio-economice utilizând jocul de economie experimentală ultimatum, care se uită la dispoziția spre echitate și paritate a jucătorilor. Participanții la studiu au ascultat extracte muzicale ‘plăcute’ din “Love and Happiness” de Ernst Ranglin, uvertura “William Tell” de Rossini, și “French Cancan” de Canissimo și unele mai puțin ‘plăcute’ din: “Pendulum Music” de Steve Reich, “The Threshold of Deafening Silence” de Paul Dolden, și “Fascicles” de Thirteen Ghosts cu Derek Bailey și Thurston Moore. Evaluările de tip ‘plăcut’ versus ‘neplăcut’ au fost făcute de participanții la un alt studiu în cadrul căruia aceștia au fost rugați să evalueze bucățile muzicale pe o scară de la 0 la 9 (0 – ‘foarte plăcut’ și 9 – ‘foarte neplăcut’). Grupul expus la muzica neplăcută a refuzat oferta injustă mult mai des decât cei din primul grup, percepând mai intens caracterul nerezonabil al acesteia și fiind mai nemulțumiți.

Alături de gradul de cooperare, agresivitate și actul de luare a deciziilor, un alt comportament ce ține de moralitate este aversiunea la risc. Schulreich et al. a investigat acest atribut folosind muzică din diverse perioade și stiluri (muzică clasică, jazz, reggae, muzică sud-americană și balcanică). În urma experimentului, autorii au concluzionat ca aversiunea față de risc este mai mică atunci când participanții la studiu au ascultat muzică ‘veselă’, comparativ cu situația în care aceștia au fost expuși la muzică ‘tristă’, definite astfel de participanți la fel ca mai sus.

Explicații – cum funcționează aceste procese

Aceste rezultate par să demonstreze că muzica, într-adevăr, poate interfera cu procesele noastre cognitive în ceea ce privește aversiunea la risc, actul de luare a deciziilor și a altor atribute comportamentale (prosocialitate vs. agresivitate). Dar cum mai exact funcționează acest proces? Ce element din aceste experimente are greutatea cea mai mare: elementele muzicale per se, așteptări bazate pe cultura de care aparținem sau experiențe personale? Cu alte cuvinte, explicațiile oferite momentan pentru aceste reacții țin de răspunsuri auditive instinctive, asocieri învățate, procese bazate pe neuronii oglindă (esențiali pentru a simți empatie, a imita, a dezvolta anumite abilități cum ar fi muzica). Trebuie avut în vedere că percepția se desfășoară într-un context cognitiv individual bogat cuprinzând experiențe din trecut, așteptări, amintiri, dorințe și credințe personale.

Răspunsuri condiționate și influențe culturale pot determina că un cântec vesel pentru un ascultător să fie perceput ca fiind trist de către un altul, care îl asociază cu o relație romantică eșuată, de exemplu. Din acest motiv, consider că experimentele care utilizează muzică veselă vs. muzică tristă ar trebui să includă preferințe personale ale participanților (adică să își aleagă singuri muzica pe care o percep ca fiind tristă sau veselă), pentru o mai bună acuratețe a rezultatelor. În acest sens, Liljeström et al. sugerează că muzica aleasă de participanți determină o mai puternică reacție emoțională pozitivă comparativ cu cea folosită de cercetători. De asemenea, se pare că sistemul neuronilor oglindă stă la baza stărilor empatice, fiind o structură fundamentală a Teoriei Minții, care se uită la capacitatea de atribuire a stărilor mentale asupra sieși sau asupra altora.

Molnar Szakacs și Overy au propus în mod explicit existența unei legături directe între empatia indusă de muzică în ascultători și activitatea neuronilor oglindă. Pe lângă acest fenomen, David Huron susține că anumite concepte etologice, ce țin de tradițiile și obiceiurile unui popor, pot explica anumite efecte: de ce muzica poate induce anumite emoții și nu altele, de ce, câteodată, ascultătorii experimentează un amalgam de trăiri afective și, mai ales, de ce muzica nu determină, întotdeauna, răspunsuri similare între diferite culturi.

Pe lângă experiențele personale, variația culturală și sistemul neuronilor oglindă, atributele muzicale per se ar trebui investigate individual. Cercetările actuale, cu câteva excepții, se concentrează pe muzica cu versuri și tempo. Însă ritmul, tonalitatea, timbrul, înălțimea tonală, etc. ar trebui cercetate separat pentru a înțelege exact ce element muzical are cea mai mare influență asupra comportamentului nostru moral. De exemplu, una dintre puținele generalizări ce pot fi făcute în domeniul acusticii este că un corp mare vibrează la frecvențe joase, pe când un corp mic vibrează pe frecvențe înalte. În regnul animal, frecvențele joase sunt asociate cu pericol sau agresivitate, în timp ce frecvențele înalte sunt asociate cu frică, supunere sau afinitate.

Această idee poate fi regăsită și în muzică: ariile din registrul vocal grav sunt percepute de către ascultători ca fiind mai puțin politicoase și mai degrabă agresive, așa cum se poate observa în operă. Rolurile negative sunt, de regulă, interpretate de bas sau contralto, pe când rolurile pozitive sunt delegate registrului acut (tenori și soprane), care este perceput ca fiind supus și deferent. Poate acesta este unul din motivele principale pentru care singura operă a lui Robert Schumann, Genoveva, a fost percepută ca fiind un mare eșec: personajul negativ, Golo, este tenor, iar cel pozitiv, Siegfried, este bariton. În plus, trebuie să diferențiem muzica instrumentală de cea cu versuri și influența sincronizării în cânt și dans. Indiciile verbale prezente în textul adiacent muzicii pot avea un rol critic în comportamentul moral, mai ales ținând cont de faptul că anumite elemente ale muzicii și ale limbajului sunt procesate de structuri diferite din creier. Acest lucru a fost demonstrat de Isabelle Peretz et al. care a folosit imagistică prin rezonanță magnetică funcțională pentru a arăta că girusul temporal superior anterior (o zonă din creier situată undeva deasupra urechii, ce conține și cortexul auditiv responsabil cu procesarea sunetelor) este mult mai activat (adică are o activitate metabolică crescută) de muzică decât de limbajul vorbit.

Concluzii

Toate aceste experimente recente sugerează capacitatea muzicii de a ne influența judecata și comportamentul moral. O primă explicație a acestui fenomen constă în puterea muzicii de a suscita emoții, care reprezintă baza motivațională centrală biologiei umane, în general, și a actului de luare a deciziilor, în particular. Mai mult decât atât, prozodia glasului poate transmite emoții mult mai eficient decât o pot face niște simple cuvinte, ca în cazul dezgustului și al dispreţului. Acest lucru ar putea fi o consecință a teoriei conform căreia originea muzicii se află în vocalizările dintre mamă și copil. Când se nasc, sugarii încă nu pot citi foarte bine expresii faciale și nu pot vorbi. Drept urmare, cea mai eficientă metodă de comunicare care le rămâne este acel bolborosit prozodic prin care încearcă să transmită cum se simt. Emoțiile sunt un tip de semnalizare cu scopul de a schimba comportamentul observatorului, pentru beneficiul mutual al acestuia și al transmițătorului.

O a doua explicație ar fi aceea că muzica crește și susține coeziunea grupului prin dans și cântat, drept urmare întărind prosocialitatea și gradul de cooperare. Cel mai universal comportament muzical întâlnit la specia noastră este sincronizarea socială prin dans și cânt, un echivalent al ‘carnavalului cimpanzeilor’ – zgomote și mișcări animate atunci când aceștia se reîntâlnesc. Tot la primate s-a observat că structurile metrice și ‘melodioase’ sunt folosite de masculi pentru a-și marca teritoriul și pentru a atrage înapoi femelele migratoare, drept urmare că ar fi existat o presiune darwinistă pentru apariția sincronizării de grup.

La sfârșitul secolului XIX era la modă gândirea conform căreia grupurile mari de oameni, puse în situații de urgență, vor da naștere fenomenului supranumit ”nebunia maselor”, însemnând o totală lipsă de empatie, solidaritate, sincronizare sau coeziune între membrii grupului. Gustave le Bon este cel mai celebru dintre acești proponenți, publicându-și ideile în faimoasa carte ”Psihologia Mulțimilor” din 1896. Cu toate acestea, cercetări ulterioare au subliniat puternicul accent de program politic al acestei agende, întărind această prezumție prin date empirice.

Pe 13 iulie 2002 avea loc un concert Fatboy Slim în Marea Britanie. Organizatorii se așteptau la aproximativ 60.000 de participanți, însă au apărut în jur de 250.000, copleșindu-i pe organizatori și pe cei responsabili cu siguranța adunării. Cu toate că mass-media a caracterizat evenimentul ca fiind un dezastru haotic, momentul a fost depășit fără incidente majore. Atât participanții cât și organizatorii au declarat că s-a construit o organizare spontană între toți cei aflați acolo, în cea mai mare parte bazată pe ”normele culturii dansului”. Acest lucru subliniază influența puternică pe care o identitate socială bazată pe muzică și dans poate duce la comportamente prosociale și de creare (instinctivă) a unei unități de grup.

♦ ♦ ♦

De Florentina Ulmeanu Enea

Am o pasiune bizară pentru roci și alte lucruri asemănătoare, ceea ce m-a condus în a face un doctorat în geoștiințe în Marea Britanie. Cumva, o stare de inchietudine generală, limitrof patologică, s-a coagulat în dorința de a gândi despre gândire, adică de a urma programul de master în științe cognitive Open Mind de la Facultatea de Filosofie. În toamnă urmează să încep un doctorat la Universitatea din Geneva în filosofie experimentală. Ce au în comun aceste date factuale? Evident, muzica, pe care o consider o condiție sine qua non a speciei noastre.

Referent științific: Radu Umbreș
Editat de Laura-Maria Ilie

Născuți întru muzică

Ritmul este unul dintre cele mai intrigante aspecte ale muzi

Lăutarii secolului al XIX-lea ca agenți ai modernizării muzicale

În Republica, Platon îi sfătuiește pe păzitorii cetății...

Rică Drăgan și casetele

Despre una din cele mai mari colecții de muzică de mahala și petrecere.

Ne poate influența muzica comportamentul moral?

Coordonare, cooperare, altruism, scăderea agresivității, ...