Mai e foarte puțin până la deschiderea oficială a festivalului, care va avea loc pe seară, la Luminish. Încerc să îndes în mica mea borsetă colorată tot ce cred că-mi va fi de folos pentru o seară reușită: telefon (pentru fotografii – aici în pădure nu e semnal), câteva jetoane care anul acesta înlocuiesc banii, portofelul de tutun, dezinfectantul de mâini, lanterna și șervețelele. Las în cort agenda și pixul, sunt sigură că o să-mi amintesc totul. E neobișnuit de răcoros pentru mijlocul lunii iulie, așa că mă îmbrac în straturi, trag ghetele cu talpă groasă și ochelarii de soare supradimensionați pe cap, și ies. 

S-au strâns deja câteva zeci, poate o sută de oameni în Luminish, locul destinat terapiilor alternative de vindecare spirituală. Dau un ocol întregului spațiu, salut câțiva cunoscuți. Încep să se audă timid sunetele unor instrumente de percuție de origine sud-americană; identific viori și mai multe tipuri de tobe și tamburine. Cei prezenți s-au strâns în jurul focului abia aprins, râd și discută. Se adună din ce în ce mai mulți oameni îmbrăcați colorat, cu elemente neconvenționale desprinse parcă din panoplia petrecerilor tematice. În aer se simte miros de bețișoare parfumate, mâncare și fum. 

Se formează un cerc compact de oameni în jurul focului, muzica scade în intensitate. Din mulțime se desprinde un bărbat care bate în gong și pășește apăsat, încurajând mulțimea să bată din picioare ritmul care urcă în intensitate. Nu se mai aud decât bătăile gongului și pașii în sincron, vocile au amuțit. Sesizez câteva telefoane ridicate deasupra capetelor, momentul pare unul înălțător. Sunt parte din cerc, dar stau undeva în spate, la marginea lui exterioară. Trebuie neapărat să ajung înapoi la cort să-mi iau pelerina, începe să picure cu stropi mari.

„Să ne cinstim strămoșii, ei ne-au adus unde suntem acum. Să avem grijă de mama-natură, Gaia, și, cel mai important, să nu uităm să fim umani! Și dacă tot sîntem toți aici, acum, vreau să marcăm acest moment pe ritmul muzicii. Să ne conectăm unii cu alții și să-i reamintim Pământului că sîntem aici, dar mai ales că sîntem aici împreună!” 

„Șamanul” care a deschis ceremonia dansează acum în jurul focului, pe ritmul sacadat și tribal. Toate instrumentele urmează același ritm, mulțimea începe să se miște ușor, înaintând în pași de dans și murmurând laolaltă pe o tonalitate joasă. Înconjoară cu toții spațiul, execută un cerc complet și apoi ies dansând, părăsind Luminish-ul pentru a se îndrepta către scene și a le deschide oficial, pentru public. Ritualul continuă astfel și se încheie cu aprinderea marelui foc de la ultima scenă, scena de Psytrance, un subgen al muzicii electronice, caracterizat de tempo ridicat și repetitiv. Oamenii se prind de mâini și dansează în cerc în jurul focului, pe același ritm, fredonând silaba OM. 

Tineri urbani, cu media de vârstă undeva peste 30 de ani, educați, atenți cu cei din jurul lor. Familii cu copii mici, indivizi care, odată ajunși în spațiul festivalului, imită și se comportă ca parte a unei noi comunități, preluându-i cu rapiditate ritualurile. Persoane cu profesii preponderent liberale, creative.

„Mi s-a părut wow, wow, eram parte din trib, trebuiau să-mi dea o tobă, țipam cu ei acolo, ploua, nu contează, haha, să plouă!! M-am plimbat puțin în jurul focului, m-am simțit parte din energia colectivă. La un moment dat eram foarte aproape, eram lângă foc, și simțeam, țipam cu oamenii ăia, eram acolo, băteam din palme, simțeam fiecare ritm!” (participant Luminish)

Între timp s-a întunecat complet, toate scenele freamătă. Întârziații ajung și își montează corturile în toiul nopții. Timpul s-a oprit în loc. A început ediția 2019 a festivalului Waha.

A plouat torențial la ediția cu numărul 8 a festivalului alternativ de muzică electronică și arte performative Waha, ce avea loc anual într-o pădure din Munții Harghita, județul Covasna. Prezența oamenilor nu s-a diminuat, dimpotrivă, a fost cea mai numeroasă din toți anii, peste 7000 de participanți. Cinci scene, sute de artiști, zone de campare, zone de relaxare, spațiul de workshop-uri și vindecare spirituală Luminish, spații destinate copiilor, spații destinate manifestărilor artistice (expoziții, jam-sessions), zone destinate reciclării, diverse standuri răzlețe cu haine și obiecte lucrate manual, instalații de lumină și sunet, construcții efemere din lemn, focuri de tabără în jurul cărora se strâng oamenii când se înnoptează – toate acestea compun universul și experiența de festival. Sau, în cuvintele organizatorilor: „Am creat un loc de joacă unde poți avea încredere să fii tu însuți, un spațiu safe în care să te experimentezi pe tine și să-ți atingi potențialul de ființă umană liberă.”

Festivalurile new age din țara noastră urmează trendul internațional al evenimentelor de acest gen. Subcultura de muzică electronică își are originile în muzica House și Techno care s-a dezvoltat la începutul anilor ’80 pe scenele cluburilor din Chicago, Detroit și New York, SUA. La scurt timp, fenomenul s-a extins și în Europa, în special pe plajele și în cluburile din Ibiza, Spania, dar și la petrecerile rave din Marea Britanie și Franța. 

Festivalurile contemporane desfășurate în spiritul acestei culturi reunesc nu doar acte muzicale susținute de DJs, ci și activități și arte conexe: acte teatrale/performative, dans contemporan, concerte cu trupe underground, sesiuni de meditație și yoga, terapii transpersonale, dansuri șamanice sau instalații artistice. Mișcările de eliberare spirituală de tip new age și noile forme de spiritualitate ce au ca nucleu (re)descoperirea de sine propun o dimensiune integratoare (holistă) minte-corp-spirit și o spiritualitate experiențială ancorată în prezent. Ele oferă practici de vindecare/curățare individuală într-un cadru egalitarian, în contrast cu formele religioase de masă puternic ierarhizate, ce postulează credința într-un zeu atotputernic și mântuirea în viața de apoi. Elocventă în acest sens este cercetarea condusă de antropologul Graham St. John la festivalul de muzică psytrance Boom, din Portugalia, în care noțiunea propusă de neotransă (stare indusă de muzica psytrance) este explorată la nivel spiritual, din punct de vedere extatic (transpersonal), performativ și reflexiv.

Subcultura evenimentelor de dans și muzică electronică a luat amploare în ultimii ani și în România, inițial în cadrul unor petreceri (rave-uri) restrânse, în locuri improvizate și ascunse publicului neinițiat. Acestea au continuat cu petreceri în cluburi underground și s-au extins în festivaluri de profil, în natură, cu precădere pe malul mării sau în poieni de munte. Tipurile de experiențe spirituale raportate de participanții la alte festivaluri de gen din Europa vorbesc despre nevoia de a abandona rolurile sociale curente și de a-și crea și experimenta noi subiectivități și reconstrucții ale sinelui într-un cadru egalitarian, marcat totuși de finalitate temporală. Ei povestesc și de noi modele, simboluri și paradigme necesare pentru a se întoarce ulterior la viața cotidiană percepută ca fiind puternic individualistă și ierarhizată social.

Luminish-ul (Healing Area/Zona de vindecare) te surprinde prin liniște și atmosfera intimă specifică unui stabiliment religios. Spre deosebire de restul festivalului (scene, baruri, lumini, muzică, dans, socializare), la Luminish se vorbește puțin, se zâmbește mult și se ascultă. Oamenii intră și instinctual își temperează vocea, coborând-o la nivel de șoaptă. Muzica, în rarele momente când e prezentă în cadrul unor ateliere, are scop ritualic, de ghidaj emoțional și inducere a unor stări meditative. 

Terapiile de grup de la Luminish adună anual peste 500 de participanți și propun practici alternative de vindecare spirituală și emoțională: mai multe tipuri de yoga și meditație de grup, metoda de intervenție psihoterapeutică „Constelații Familiale”, alături de cea mai puternică tehnică de alterare a conștiinței – Respirația Holotropică, workshop-ul ecologist „Reconectare cu Gaia (Mama Natură)”, workshop-uri de explorare a viselor, băi de sunete cu ajutorul instrumentelor de percuție, boluri tibetane și vindecarea centrilor energetici din corp (chakras). Specificul sesiunilor de terapie alternativă se încadrează în curentul neo-spiritual – un nou tip de spiritualitate experiențială lipsită de dogme și granițe, cu o viziune holistă și interconectată asupra existenței, ce-și propune să integreze atât știința, cât și spiritualitatea. 

Dimensiunea spirituală inclusă în configurația unei manifestări de tipul festivalului new age a fost explorată în literatura de specialitate. Antropolog al religiilor moderne, Francois Gauthier susține că „religia nu se află întotdeauna în ceea ce sîntem obișnuiți să denumim Religii” și argumentează formarea unora noi, coexistente marilor religii instituționalizate (iudaismul, creștinismul, religia musulmană etc.). Subcultura de festival, prin spații dedicate precum Luminish-ul, devine astfel mediul ideal dezvoltării unui nou fenomen cultural postmodern: religia culturală, înțeleasă aici ca o formă de sacralizare a experienței individuale și a Sinelui.

Botezați și crescuți în religii monoteiste, dar nepracticanți, declarându-se agnostici, participanții la terapiile din cadrul Luminish-ului vorbesc despre căutările spirituale pe care le inițiază în afara sferei dogmatice a marilor religii. Ei nu se mai regăsesc în doctrina acestor religii percepute ca fiind puternic moralizatoare și rigide, ierarhizate și centralizate. Lipsa de încredere în instituția Bisericii și a celor ce o păstoresc subliniază necesitatea construirii unei noi Religii a Sinelui, o formă autentică de spiritualitate, născută din experiența și discursul propriu, subiectivități fundamentate pe nevoia de auto-reprezentare. 

Procesul social al secularizării își are originile în industrializarea Europei la sfârșit de secol XVIII, urmată de urbanizarea, modernizarea și progresul științific și tehnologic specifice secolului XX. Teoria secularizării așează individul modern în mijlocul unor schimbări sociale majore determinate de conflicte militare, sisteme politice și economice injuste, revoluții culturale și mișcări de emancipare – pe fundamentul cărora se naște noua ideologie a modernității: individualismul. În căutarea propriei autenticități ce nu-și mai găsește locul în societate, omul contemporan substituie individualismului inclusiv căutările spirituale și parcurge, în lipsa unui zeu, un amplu proces de sacralizare a propriului Sine:

„Orice om are nevoie de spiritualitate, este o chestie care ne diferențiază de animale. Noi ca specie avem conștiință și e important pentru fiecare să aibă vocea lui, discursul lui, ceea ce înseamnă modul lui de a gândi despre lucrurile astea – prin cărți, prin discuții, prin mentori. Nu mai cred în Dumnezeu, m-am îndepărtat de mult timp. Am considerat că pot păstra spiritualitatea – acum o spiritualitate a mea –, care este exclusiv adoptată de mine, adult fiind.” (participant Luminish)

Noua spiritualitate se coagulează așadar în jurul unui ethos al celebrării și explorării vieții interioare a individului și adevărului interior, revelațiilor personale ce au ca fundament propria experiență și cunoașterea profundă a sinelui. Neo-spiritualitatea nu este o idee abstractă, o teorie, o ideologie sau o mișcare anume, ci este încorporată în realitatea trăită, în experiența nemijlocită a indivizilor. Este, așa cum vom vedea, un mix eclectic de religii neopăgâne, fie practici inspiraționale împrumutate din tradițiile ezoterice Orientale, fie lucrul cu stările alterate ale conștiinței sau psihanaliză.  

Participantele sînt așezate în diverse asane (posturi corporale), fie pe saltelele lor de yoga, fie pe rogojini. Din exterior nu par poziții dificile. Fiecare își întinde membrele în funcție de limitele corpului. Sunt îndrumate de către o femeie ce și-a obținut certificarea la o școală de yoga din India. Vorbește blând și se plimbă încet în cercul format – le îndeamnă să urmeze fluxul natural al respirației. Înțeleg că exercițiile fizice au scopul de a debloca energia din șolduri și din zona lombară, de a facilita conectarea cu pântecul și cu ciclul menstrual. 

În practica de yoga pentru femei la care asist, ciclul menstrual devine ghidul spiritual care ne învață diverse strategii vindecătoare: să renunțăm la resentimente, să ne curățăm emoțional/spiritual și să renaștem la următoarea menstruație. Într-un tempo crescător, mișcarea urmează să deschidă pieptul, șoldurile, picioarele, și ulterior sânii, pregătind astfel etapa de menstruație ce urmează a fi eliberată, corpul revenind apoi la starea de liniște și nemișcare de la care a pornit. Ghidajul vizează relaxarea completă a corpului prin intermediul respirației care ține atenția trează în interior. Corpul reușește astfel să se elibereze de energia încordării sau de alte blocaje neconștientizate. Femeile se ridică ușor, își împreunează mâinile, rostesc salutul hindus Namaste și fredonează mantra sacră – silaba primordială OM, cu ochii închiși. Încheie prin a atinge pământul cu mâinile, pentru a-i simți energia, apoi propriul piept: „Haideți să fim împreună aici și acum!”

Din multitudinea de tipuri de yoga, Womb Yoga se distinge ca practică modernă concepută pentru anatomia femeii, în special pentru uter. Se consideră că femeia a fost exclusă din practicile religioase clasice din pricina stigmatului din perioada menstruației. Conform filosofiei acestui tip de yoga, acum asistăm la o renaștere a feminității, o redescoperire a potențialului ei procreativ. Practica de yoga propune așadar o alternativă terapeutică individuală ce permite femeilor să acceseze inima/emoția/energia interioară, cu ajutorul căreia pot fi explicate, înțelese și transformate experiențele maternității.

„Foarte puține femei văd partea spirituală a maternității, de aceea foarte multe au depresii post-partum. În womb yoga despre asta e vorba: a renunța la femeia care erai înainte și a îmbrățișa femeia care vei deveni.” (facilitatoare Womb Yoga)

Se vorbește în șoaptă. Cei ce așteaptă în jurul focului râd zgomotos, dar imediat își duc mâna la gură – gestul cenzurează intenția. În mijlocul cercului format de participanții la terapia de „Constelații Familiale” vorbește și gesticulează un bărbat între două vârste (fost inginer, de 12 ani ghid în metoda Constelațiilor), cu barbă lungă – o figură blândă, paternă: „Cine dorește să împărtășească cu noi o situație personală pe care să o exploreze prin metoda Constelațiilor?” 

O tipă se plasează în centru și vorbește despre tatăl ei, cu care are o relație tensionată. Din grupul de suport este ales un bărbat care va reprezenta figura tatălui pe parcursul terapiei. Este des întrebată ce simte, care sînt emoțiile pe care le descoperă. Se scurg lungi momente de liniște. Facilitatorul are răbdare până ce ea reușește să traducă în cuvinte stările prin care trece: a simțit dezamăgire, anxietate, abandon, furie, uneori indiferență, acum liniște și o formă de acceptare, de apreciere și de iertare. Are momente intense de panică, plânge, simte furnicături în corp. Îi tremură genunchii și îi arde fața.

„Constelațiile Familiale”, o metodă de intervenție terapeutică controversată, este integrată adesea în practicile clasice de psihoterapie și reprezintă un proces transgenerațional de explorare a sistemelor familiale cu scopul de a identifica tiparele ce generează probleme emoționale actuale. Dezvoltată în anii ‘90 de psihanalistul german Bert Hellinger, tehnica este inspirată din fenomenologia existențialistă și din credințele ancestrale ale populației Zulu din Africa de Sud. Pe scurt, ea presupune identificarea nevoii emoționale sau a traumei celui care lucrează, urmată de selectarea unor persoane din grupul de suport care vor participa la „constelația” acestuia prin personificarea membrilor rețelei familiale. Odată aleși, reprezentanții nu vorbesc și nu se mișcă. În liniștea scenei de Constelații, cel ce împărtășește va reuși astfel să simtă o conexiune profundă între ce s-a întâmplat în trecut în familie, problema din prezent și posibile căi către vindecare: 

„Meditația (în Constelații) te pune în legătură cu locul sensibil, te reconectează cu locul unde ai nevoie să te uiți, unde ai nevoie să lucrezi și să te repui într-un context corect. N-are legătură cu restul lumii, ci cu o conexiune pe care cauți să o refaci cu sursa.” (facilitator Constelații Familiale)

La granița dintre metodă de vindecare și ritual neoreligios, Constelațiile reconectează individul la Sine prin dislocarea unei energii (concept înțeles aici ca suflet/spirit traumatizat) și explorarea acesteia în vederea restabilirii echilibrului emoțional, facilitând astfel procesul vindecării. Este un drum terapeutic de sacralizare a Sinelui, pe care individul îl parcurge ghidat, dar în esență solitar, fără implicarea sau sprijinul familiei.

„Sesiunea asta mi-a pus în față multe perspective și a liniștit un complex de abandon.” (participant Constelații Familiale)

Înțeleg, din rândul cel mai din spate al cercului, că Respirația Holotropică este o tehnică de explorare emoțională și spirituală foarte puternică, ce îi va face pe participanți conștienți de lucrurile din interiorul lor. Aceștia sunt sfătuiți să elibereze toată energia, să exprime tot bagajul emoțional. La nivelul corpului vor resimți multe senzații fizice, precum căldură sau frig, tremurat, chiar și durere. Sentimentele precum frica de moarte sunt explicate prin experiența perinatală (perioada intrauterină și primul an de viață). Se intră într-o meditație de grup, premergătoare respirației holotropice. Facilitatoarea, o psihoterapeută caldă, răbdătoare și atentă, le ghidează gândurile înspre propriul corp și direcționează fluxul de respirație în spațiul sacru din mijlocul pieptului. Îi îndeamnă să se conecteze la ceea ce este în interiorul lor, să simtă, să lase energia să curgă, să fie prezenți. Mintea lor va dori să găsească explicații, dar sunt sfătuiți să nu eticheteze sau să numească experiențele, pentru că acest proces va fi reluat oricum ulterior, după sesiune.

„A fost ca o halucinație destul de clară, în care părea că ies dintr-un întuneric, printr-o gaură rotundă, către lumină, și acolo erau ai mei, mama si tata, în fața mea. Și a venit așa, ca un fluviu pe mine, am recunoscut câtă presiune au pus ei pe mine, deși au fost niște părinți buni, care m-au susținut. Dar era o presiune emoțională incredibilă, de a avea grijă de cum se simțeau ei. Îmi puneau în cârcă cum se simțeau ei. Pur și simplu mi-am dat seama: da, mă, toate problemele mele emoționale vin de acolo. Am început să plâng enorm apoi, un plâns sănătos, eliberator, jumătate de oră.” (participant Luminish)

Experiență transcendentală puternică, de grup, tehnica Respirației Holotropice a fost dezvoltată și implementată în anii 1970 de psihiatrul clinician Stanislav Grof împreună cu soția sa, psiholoaga Christina Grof. Ea implică respirație accelerată, muzică și lucrul cu senzațiile din corp. Timp de 40 de ani, Grof a desfășurat cercetări și studii clinice ce au vizat efectele stărilor modificate ale conștiinței, prezente în culturile indigene din America de Sud ca parte a vieții religioase și în ceremoniile șamanice de vindecare. Termenul de holotropic semnifică, în traducere liberă, orientat spre întregire sau căutând întregirea, din grecescul holos (întreg) și trepein (deplasare spre). Se consideră că în starea obișnuită de conștiință, individul se identifică doar cu o mică parte din ceea ce este cu adevărat, iar prin stările induse de respirația holotropică acesta poate depăși granițele înguste ale eului corporal, cu scopul de a regăsi identitatea completă, senzația de întregire totală:

„După ce am fost la workshopul de holotropică, nici nu mi-am mai dorit să mă distrez cum m-aș fi distrat în mod normal la un festival – să fiu sufletul petrecerii, să dansez până dimineața. Eram atât de relaxată și împăcată, liniștită că sînt întreagă, practic, încât nu îmi păsa. Voiam doar să fiu, și eram – asta era tot ce conta.” (participantă Luminish)

Respirația Holotropică, alături de restul terapiilor alternative, răspund unor nevoi emoționale ce pot avea la bază traume, anxietăți, suferințe profunde, aspecte conflictuale ale vieții sau probleme de identitate și acceptare socială. Poveștile de viață ale participanților cu care am stat de vorbă indică experiențe de viață puternice, de la avort, la violență în familie sau abandon. Evenimentul traumatic este înțeles ca un moment al deconectării de sine ce a avut loc în copilărie, dar care este potențat și de contextul socio-politic, de o societate stresată și traumatizată (de) ea însăși. Psihiatrul canadian Gabor Maté, care și-a dedicat viața profesională studiului traumei, susține că experiențele individuale nu pot fi separate de societate, iar vindecarea are loc colectiv, în cadrul comunităților, prin reconectare și suport. În procesele terapeutice din cadrul Luminish-ului oamenii experimentează revelații și emoții puternice (iertare, întregire, împăcare, liniște interioară, eliberare emoțională) care catalizează drumul către vindecare și reconectare cu sine. Rămâne de văzut cât și cum se vor reconecta și cu societatea în care se întorc, odată ce magia de festival se va fi spulberat.

„Cred că e starea de a nu mai avea nicio teamă față de viitor. Mă simt parte din ceva mai mare, nu mai e nicio frică acolo, simt ca e o conexiune între noi toți. Cred foarte tare ca toți suntem conectați la nivel spiritual.” (participantă Luminish)

Neo-spiritualitatea, ca ansamblu de metode, terapii și practici experiențiale, propune o întoarcere la sine, la un Sine capabil de a se auto-explora, auto-valida și auto-vindeca emoțional. Noua spiritualitate marchează începutul unor noi forme religioase: individul devine propria instanță divină, capabilă de a se reconecta la ea însăși. Spiritualitatea devine, astfel, accesibilă oricui, oricând. 

„Tocmai acest aspect e transformator: am realizat că meditația nu este ceva atât de înalt spiritual și atât de străin de noi, care vine din afară, ci dacă te gândești că toți sîntem oameni și avem nevoi asemănătoare, atunci putem medita cu toții.” (participant Luminish)

Însă dincolo de Luminish și de atmosfera de beatitudine din festival rămân nevoile spirituale și de auto-explorare care sunt nesatisfăcute în cadrul social de fiecare zi. Popularitatea în creștere a terapiilor alternative, atât în România, cât și global, indică un drum necesar, dar solitar, înspre înțelegerea unui prezent perceput ca ostil și divizat, incapabil de cooperare și suport colectiv.