De la progresele semnificative obținute în ultima jumătate de secol în domeniul drepturilor femeilor și ale persoanelor queer, până la revenirea accelerată a patriarhatului, de data aceasta în spațiul digital, societatea actuală pendulează între emancipare și regres. 

Internetul a devenit recent scena unor mișcări conservatoare radicale – manosfera și mișcările #tradwife, ce ilustrează două fețe ale aceleiași dinamici ideologice: pe de o parte, bărbați care revendică o autoritate pierdută, iar pe de altă parte, femei care promovează rolurile tradiționale de gen. Aceste fenomene nu rămân doar online: ele influențează discursul politic, modul în care interacționăm unii cu alții și, mai ales, felul în care tinerii își definesc identitățile. Întrebarea pe care o lansăm este simplă și urgentă: dincolo de ideologie, ce mai înseamnă masculinitatea astăzi și ce direcție poate lua în viitor, într-un context al pierderii legimității?

 Dezbaterea #ISCOADA Talks, organizată la Centrul Național al Dansului București (CNDB), a fost moderată de Paula Dunker, artistă și activistă, și i-a adus împreună pe unii dintre cei mai relevanți actori din domeniul studiilor de gen și al mișcărilor civice actuale: Diana Neaga, expertă în studii de gen și activistă feministă, Ian Teodorescu, activist trans și responsabil de comunicare în cadrul Asociației ACCEPT, și Răzvan Cristian Filip, jurnalist la PressOne care documentează și investighează manifestările online ale acestor fenomene în România.

Întâlnirea a oferit un cadru de dialog interdisciplinar și critic, menit să analizeze felul în care redefinim astăzi relațiile de gen și cum mediul online potențează de la primele click-uri retorica sexistă, întărind comportamentele misogine ce produc efecte în realitatea socială:

„Dacă cineva tastează, de exemplu, sinonime bărbătești, Google dă rezultate cuvinte precum eroic, curajos, îndrăzneț, care sunt toate legate de caracteristicile personale. Dacă se tastează, în schimb, sinonime feminine, Google va furniza adjective precum voluptoasă, curbată, toți termeni care definesc femeile prin corpul lor. Acest lucru este interesant dacă dorim să înțelegem și să explicăm în ce măsura retorica misogină afectează societatea.” (Paula Dunker)

Existența categoriilor binare de clasificare ale genului nu reprezintă o problemă în sine, ci, mai degrabă, rigiditatea cu care acestea sunt impuse și reacțiile ostile pe care le generează față de cei care nu se încadrează perfect în tipare. Diferențele de gen sunt fixate timpuriu, în special în școli, unde copiii sunt modelați să se raporteze la roluri prestabilite. În acest context, discuția despre „identitatea de gen” devine nu doar intruzivă, ci și simptomatică pentru modul în care societatea transformă curiozitatea firească în mecanisme de control și excludere.

„ACCEPT face training-uri cu polițiști, procurori, avocați despre infracțiuni motivate de ură și la training-uri astea, de multe ori, aducem și persoane queer care să fie ca o carte vie. O persoană lesbiană, un tip gay și o persoană trans și împărțim grupul de milițieni în grupuri de patru, cinci oameni și 20-30 de minute cu ei, în care ne spunem povestea vieții. Eu tot timpul când am fost la sesiunile astea încep povestea prin a-i întreba: de unde știu sau cum și-au dat seama sau cum se simte să fii bărbat sau femeie? dar fără să-mi vorbească despre caracteristici fizice deloc. Și se uită la mine proști și toți îmi spun: uau, nu mi-am pus niciodată întrebarea asta.” (Ian Teodorescu)

Masculinitatea rămâne, în mare parte, un teritoriu slab cercetat și adesea lăsat la marginea analizei academice și discursului public. Lipsa unui cadru critic dedicat face ca noțiunile de „bărbat” sau „masculin” să fie percepute ca date, naturale, aproape imuabile, în timp ce efectele sociale și culturale ale acestor construcții rămân insuficient chestionate. Întocmai această absență a studiilor sistematice asupra masculinității lasă spațiu liber proliferării unor discursuri conservatoare și a unor comunități precum manosfera, care reiau clișeele conservatoare, astăzi într-o nouă formă cosmetizată și mai agresivă, adaptată anonimității specifice erei digitale.

În cultura manosferei, de pildă, conceptele de „blue pill” și „red pill” sunt preluate din filmul Matrix, iar în contextual comunităților online au fost resemantizate: „blue pill” desemnează acceptarea valorilor egalitare și progresiste, în timp ce „red pill” este asociată cu ideea de trezire la o realitate percepută ca fiind dominată de feminism și de pierderea presupusei legitimități masculine.

„Am auzit prima dată de terminologia asta cu <red pill> prin 2013, 2012 și pentru o perioadă, nu știu, aveam 20, 21 de ani, chiar m-am învârtit în bulele astea. […] Era foarte la modă atunci să fii ateu, cel puțin pe internet, și se desprinsese această ramură de oameni care erau atei, dar respingeau politicile de stânga, inclusiv feminismul. Și acolo era grupul ăsta în care am intrat eu, care era administrat de un băiat care acuma are un vlog pe Youtube, se numește <Freedom Alternative>, care la vremea aia era editor sau redactor șef a unei publicații /post de radio <A Voice for Men>, din comunitatea <Men’s Rights Activists>, și acolo am auzit pentru prima oară de terminologia asta.” (Răzvan Filip)

Traseul acestor discursuri arată cum bulele digitale pot evolua rapid spre forme tot mai toxice și periculoase de gândire socială:

„În unele comunități de inceli, a celor care au luat <the black pill>, nu <the red pill>, era și ideea asta că ar trebui să avem <state mandated wives>, adică femei, soții asigurate de stat, cumva, adică statul să-ți asigure dreptul de a avea o parteneră sau soție. […] până acolo mergem în unele zone.” (Răzvan Filip)

Lipsa de reflecție critică asupra masculinității și a felului în care patriarhatul afectează bărbații explică, în parte, și modul în care discursurile anti-feministe găsesc teren fertil, transformând mișcarea de emancipare și, mai ales, pe cele care o susțin activ, în ținte predilecte ale urii și contestării sociale: 

„Feministele sunt o problemă la nivel social. Apropo de Eva, care facilitează, ce? … accesul la cunoaștere al femeilor, adică le învață: uite, deschideți ochii, uite, nu e ok că e abuz, e violență, trebuie să faci aia…e nedrept, te-ai gândit vreodată că faptul că doar tu muncești în familie e nedrept? Și atunci cred că ura nu e neapărat pe toate femeile, ci mai degrabă concentrată pe femeile care încearcă să capaciteze alte femei.” (Diana Neaga)

În loc de concluzie, este esențial să recunoaștem că astfel de manifestări nu doar limitează și opresează femeile și persoanele queer, ci îi afectează profund și pe bărbați, prin așteptări rigide și prin presiunea de a performa constant roluri tradiționale de gen. Doar printr-o analiză critică se pot deschide oportunități reale pentru politici și dezbateri care să încurajeze o înțelegere mai nuanțată a masculinității și să ofere indivizilor cadrul necesar pentru a explora identități mai flexibile și mai autentice, într-o societate în care rolurile de gen nu mai funcționează ca limite, ci ca spații de posibilitate.

Vă invităm să urmăriți discuția integrală!