„Hai jos, că n-ai de ce să-ți fie rușine. Decât spui vârsta și îți dă pachetul” – este felul în care una dintre participante îmi povestește că a fost încurajată de către vecinele ei să vină pentru a primi absorbante și alte produse de igienă de la reprezentantele Asociației Pe Stop. 

Din ianuarie până în mai 2022, am fost alături de Pe Stop, luând parte la pregătirea pachetelor menstruale și mergând lunar pe teren pentru distribuirea lor în București, continuând ulterior să fiu voluntară. Am participat la două cursuri menstruale (în Maramureș și Constanța) și am intervievat 10 cliente Pe Stop (din București și Maramureș), dar și membre ale asociațiilor Pe Stop și Iele Sânziene. Datele colectate au acoperit o arie largă de subiecte: percepții și atitudini față de menstruație, educația și cunoașterea despre menstruație, experiențe sociale și financiare, stigmă și superstiții. 

Mușchii mâinii mele au memorat strânsul în pumn al unui absorbant, laolaltă cu colegele din școala generală care scoteau pitit obiectul din ghiozdane, de parcă ar fi fost o armă, furișându-se apoi la toaletă.

Este o amintire ce a fost impregnată în corpul meu, precum și nodul încâlcit din stomac pe care-l simțeam când vedeam pete de sânge și realizam că nu am niciun produs menstrual la îndemână. Acel nod în stomac este o realitate recurentă pentru unele dintre fetele și femeile din România. Ceea ce pentru mine este o amintire care s-a repetat de câte ori pot număra pe degetele de la mâini este o realitate constantă și cruntă pentru fetele și femeile din grupuri vulnerabile, cu situații financiare precare sau fără adăpost. Este o realitate pe care nu o conștientizasem în complexitatea sa până să descopăr Pe Stop, iar în momentul în care am realizat că, da – există femei care nu își permit minimul necesar pentru igiena menstruală, am decis să studiez problema sărăciei menstruale în România pentru licența în Antropologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială.

De-a lungul timpului, menstruația a fost supusă unui proces de tabuizare și stigmatizare, care este asociat, după cum explică etnologul Franz Steiner în Taboo (1956), iar apoi antropoloaga Mary Douglas în Purity and Danger (1966), cu protecția față de pericol. 

Neînțelegerea acestui proces biologic a dat naștere unei sumedenii de credințe nocive asupra menstruației și a femeii care menstruează, alături de restricții specifice impuse în perioada menstruală. Toate aceste credințe se trag dintr-un numitor comun – conceptul impurității. Sângele menstrual, după cum explorează autoarea Anita Diamant în Period. End of Sentence (2021), este desemnat în istoria religiilor drept o pedeapsă, un blestem, o impuritate, iar femeia menstruantă este considerată, după cum concluzionează cercetătoarea în sănătate publică Victoria Newton în Everyday Discourses of Menstruation (2016), „atât plouată, cât și poluantă”. 

Tabuizarea în sine forțează restructurarea modului în care vorbim despre obiectul tabuului. Limbajul folosit pentru a comunica și descrie menstruația constă într-o codificare care contribuie întocmai la această etichetă de tabu. „Mi-a venit”, „sunt pe stop”, „sunt la ciclu”. Asocierea menstruației cu o povară facilitează răspândirea credințelor eronate și sădește sentimentul de rușine. Eufemismele și jargonul reprezintă o metodă de a evita ceea ce nu poate fi menționat și constituie un subiect dificil, însă consecințele acestui lucru nu lipsesc, după cum notează tot Victoria Newton. 

Neclaritățile, superstițiile și stigma formează un cheag care previne gradual relaționarea sănătoasă cu menstruația, în funcție de statusul socio-economic, dar nu în mod necesar. Un status socio-economic ridicat nu garantează lipsa credințelor eronate despre menstruație, a sentimentelor negative asociate sau a dificultăților specifice. Vulnerabilitatea financiară este însă o variabilă ce se intersectează cu posibilitățile educaționale și afectează în mod direct accesul la produse menstruale.

Situația de vulnerabilitate poate fi înțeleasă prin starea materială, prin locuirea în zone defavorizate sau prin apartenența la o comunitate asemenea. Vulnerabilitatea este multidimensională și înglobează un șir de identități, de inegalități sociale și de forme ale oprimării care se pot intersecta. Pentru a descrie profilul femeii vulnerabile din România, trebuie luate în calcul o sumedenie de variabile sociale și economice, mai ales în contextul în care femeile sunt mai predispuse decât bărbații către riscul sărăciei sau al excluziunii sociale în societatea românească, conform Comunicatului de Presă Nr. 163 din 2023 și al Comunicatului Nr. 293 din 2022 al Institutului Național de Statistică. 

Femeia vulnerabilă este femeia fără adăpost, ce trăiește pe străzi sau în adăposturi. Este femeia care se adăpostește într-o casă abandonată. Este femeia care locuiește într-o garsonieră și are „un viitor cât de cât previzibil, dar veniturile tot nu sunt suficiente”, după cum mi-a spus președinta Pe Stop, Irina Vasilescu. 

La menstruație, femeia vulnerabilă se confruntă constant cu dificultăți în achiziționarea produselor menstruale necesare, iar vata, cârpele și propriile haine îi rămân singurele opțiuni. Se confruntă cu obstacole în menținerea igienei și sănătății prin lipsa accesului la spații sanitare și/sau prin lipsa accesului la asistență medicală.

Aceste probleme sunt comune în traiul de zi cu zi al femeilor fără adăpost din România, precum este relatat într-un podcast al publicației Libertatea. Pentru a-și menține igiena, unele dintre femei procură apă din parcuri, pe care mai apoi o încălzesc dacă au posibilitatea, iar în lipsa produselor menstruale, sunt nevoite să folosească haine vechi sau cârpe. Accesul la toaletă este îngreunat de motive financiare (intrarea la băile din Gara de Nord, spre exemplu, costă bani).

Astfel de lipsuri, după cum este subliniat într-un articol de la UNFPA (2022) și în volumul Pink Tax and the Law: Discriminating Against Women Consumers (2018) al cercetătoarei Alara Yazıcıoğlu, pot deveni atât impedimente în a merge la școală și la muncă, cât și surse de probleme de sănătate (cum ar fi infecțiile din pricina folosirii hârtiei igienice sau a cârpelor, care nu sunt întotdeauna sterilizate).

Accesul femeilor din grupuri vulnerabile la produsele sanitare necesare perioadei menstruale este ușurat de asociații precum Iele-Sânziene și Pe Stop. Ajutorul primit sub forma pachetelor și cursurilor menstruale este o „mană cerească” și o „bucurie” pentru cliente.

Devenind voluntară la Pe Stop, m-am familiarizat cu demersurile asociației și am căpătat acces la comunitățile beneficiare. 

Am observat încă de prima oară când am participat la distribuirea pachetelor că există o categorizare a comunităților, în funcție de specificul fiecăreia. Mai precis, există trei tipuri de contexte în care se oferă pachetele. 

Primul este contextul familiei. În unele comunități pachetele sunt aduse unui număr restrâns de cliente, de obicei rude și vecine, identitatea fiecăreia fiind cunoscută. 

Al doilea context este influxul de cliente, care se poate regăsi în comunitățile ce trăiesc în conglomerații de blocuri. În acest caz, pachetele sunt distribuite în același loc de întâlnire. Fetele și femeile ce trăiesc în blocurile din jur vin și iau pachete, ceea ce împiedică cunoașterea în parte a fiecărei cliente. În acest tip de comunități împărțirea pachetelor poate fi uneori haotică din cauza disproporției dintre numărul scăzut de voluntari și numărul crescut de cliente. 

Al treilea context este reprezentat de căutarea activă a clientelor și este specific zonelor precum Gara de Nord. Clientele de aici sunt de obicei femei fără adăpost.

În majoritatea comunităților există persoane de contact, care sunt anunțate în fiecare lună de data în care vor fi aduse pachetele și oferă ajutor în momentul distribuirii. Există o regulă pentru a garanta că pachetele ajung la cine are nevoie – primesc pachet doar persoanele prezente. Excepția poate apărea atunci când persoana de contact din comunitatea respectivă poate garanta că pachetul va fi dat cu adevărat persoanei pentru care se cere sau când ambele cliente sunt cunoscute de către voluntari și nu există niciun dubiu. Mai există posibilitatea de a primi un pachet în plus pentru o altă clientă în cazul în care se așteaptă până la finalul distribuirii – și dacă mai rămân pachete. Regula „nu ești de față, nu primești” poate cauza momente tensionate uneori, însă în general acest tip de situație nu escaladează.

Încercarea de a lua mai multe pachete pentru prietenele, rudele și vecinele care nu sunt prezente poate fi văzută drept un semn de solidaritate, precum este și îndemnul „Hai la tampoane!” rostit la apariția voluntarilor. Femeile se cheamă una pe cealaltă și se anunță în ziua distribuirii pachetelor. În acest fel, clientele au grijă una de cealaltă și se asigură că primesc ajutor cât mai multe dintre ele.

Solidaritatea este prezentă și în lipsa ajutorului de la asociații precum Pe Stop. Una dintre participante mi-a povestit cum în momentele în care nu putea achiziționa produse menstruale, își cumpără absorbante la bucată strângând bani de la alți oameni – o practică destul de comună în rândul femeilor vulnerabile. Alteori, recurg la a se împrumuta una pe cealaltă cu produse menstruale sau a le cere străinelor dacă sunt în public și au nevoie. În momentele în care participantele nu au acces la niciun fel de ajutor, alternativele la care recurg sunt vata, cârpele, hârtia igienică sau ruperea și folosirea propriilor haine.

ONG-urile precum Pe Stop și Iele-Sânziene reușesc prin demersurile lor să umple golurile din societate și suplinesc, pe cât posibil, roluri diverse care ar trebui să revină statului – devenind un bandaj pentru rănile societății.

Menstruația este un proces reglementat social, căruia îi este atribuit un set de reguli. În mod frecvent, aceste reguli sunt construite pe baza stigmei și miturilor și nu își au originea în cunoașterea științifică. Împreună cu participantele, am schițat portretul femei „pe stop” sau „pe ciclu”, care are un comportament specific provocat de menstruație. Participantelor le-au fost familiare astfel de stereotipuri. Cu toate acestea, în cazul în care participantele au fost de acord că femeile pot avea un comportament diferit în timpul menstruației (mai nervoase, agitate), au explicat aceste stări drept un rezultat al dismenoreei și simptomelor menstruale.

Mai mult de atât, participantele s-au opus generalizării și-au pus accent pe valoarea circumstanțială a afectivității stereotipice femeii la menstruație – „Depinde și de organismul unei femei, că nu toate suntem la fel și nu toate reacționăm la menstruație la fel”, „Persoane diferite cu simptome diferite”. Două dintre participante au considerat ideile legate de starea emoțională a femeii la menstruație stereotipuri care de obicei pornesc de la bărbați – „Numai lucrurile rele, niște stereotipuri, care, majoritatea, pleacă de la bărbat și asta mă enervează și mai rău, pentru că ei nu știu, nu știu cum e și nu știu prin ce trecem noi”, îmi explică V..

Menstruația, în sine, este supusă unui proces de construcție socială, care poate avea o fundație ancorată în realitatea fizică, pe baza căreia se construiește o convenție la nivel social.

În acest sens, menstruația este un proces biologic specific sexului feminin, în jurul căruia se construiesc practici, credințe și simboluri influențate de interacțiunile și preconcepțiile indivizilor. Nu numai limbajul, explică sociologul Herbert Mead în Mind, Self and Society (1934), ci și expresivitatea și gesturile ce sunt exprimate în momentul în care este menționat un subiect (în acest caz menstruația) clădesc o atitudine colectivă față de aceasta, întrucât individul observă, analizează și internalizează intențiile din spatele simbolurilor invocate de către cei cu care interacționează.

În jurul menstruației se creează o „cultură a tăcerii”, după cum o denumesc Andrea DeMaria et al. într-o cercetare despre experiența generațională a menstruației, care nu se manifestă doar la nivel macro al societății, ci chiar și în cadrul familiei. Această cultură își lasă amprenta asupra fetelor, care se feresc la rândul lor să aducă vorba despre subiectul tabuiza(n)t mamelor lor.

Atunci când discuțiile de dinaintea menarhei (prima menstruație) au loc, totuși, există două categorii de mesaje transmise fetelor de către mame, identificate de Daryl Costos, Ruthie Ackerman și Lisa Paradis (2002): omitere (lipsa unei discuții introductive; explicarea tehnică a folosirii produselor menstruale fără alte explicații necesare pentru înțelegerea procesului menstrual) și restricție („scrâșnește din dinți și suportă”; ideea că menstruația și orice dovadă a sa trebuie ascunse; mistificarea menstruației prin mituri care creează mai multă confuzie, precum ideea că tampoanele dezvirginează etc.).

Din acest motiv, menstruația tinde să fie un eveniment șocant pentru care fetele nu sunt pregătite – iar acesta a fost cazul majorității participantelor la studiul meu. Peste jumătate dintre ele au mărturisit că nu știau nimic înainte de menarhă. Sentimentul de surpriză, însă, a fost prezent până și în rândul femeilor cărora li se explicase ce este până să-și facă debutul. Cele mai multe participante nu au avut parte de discuții introductive cuprinzătoare, ori discuția s-a rezumat la menționarea faptului că fetelor le apare sânge în zona genitală și le doare burta.

Uneori, există posibilitatea ca explicațiile oferite să nu fie suficient de inteligibile în raport cu vârsta fetei, iar astfel, chiar dacă știe cuvântul „menstruație” și că este ceva ce i se va întâmpla, nu înțelege despre ce este vorba cu exactitate. În general, în comunitățile vulnerabile fetele nu sunt pregătite pentru prima menstruație și în urma declanșării acesteia se sperie că s-au rănit sau că s-au îmbolnăvit.

Participantele mame s-au preocupat de educația menstruală a fiicelor lor și s-au asigurat că nu lasă loc de nelămuriri. Pentru L., discuția cu mama sa a fost ca între „două prietene” și i s-a explicat detaliat ce se întâmplă, iar L., la rândul său, a menționat că este foarte deschisă cu fiica sa și că a pregătit-o pentru menstruație. În mod similar, V. a primit toate informațiile necesare de la mama sa, M. Acest aspect este extrem de important, întrucât prin conversații deschise între mamă și fiică, ciclul stigmatizării și perpetuarea rușinii pot lua capăt.

Există o relație contradictorie între credințele despre menstruație și limbajul folosit pentru a vorbi despre aceasta.

Aceleași participante care au susținut că menstruația nu este rușinoasă și au încurajat un discurs deschis despre aceasta au folosit eufemisme și termeni negativi sau vagi, impreciși pentru a o descrie („problemă”, „ciclu”). E. denumește menstruația o „boală” în timpul căreia femeia este „impură”. Influența stigmei asupra percepției despre menstruație se poate observa în special când vine vorba de superstiții și mituri. Jumătate dintre participante țin cont de anumite superstiții și nu le încalcă, pentru că „nu e bine”, „e urât”.

„Și când mi-a venit ciclul, i-am spus «Mami, uite, mi-a venit ciclul», «Da, mamă, dacă ți-a venit ciclul, du-te mămicuță și mânjește 3 uluci», cum se spune la țară. Ca să am 3 zile, a patra zi mă curățam.

Printre superstițiile și miturile legate de menstruație menționate de participante se numără următoarele: contactul sexual poate cauza boală sau poate crește șansele unei sarcini, sângele menstrual este sânge stricat, nu se fac murături sau maioneză, nu se face colivă, nu se face mâncare, nu se botează și nu se cunună, nu se merge la înmormântare, se mânjesc trei uluci pentru a dura menstruația doar 3 zile, nu se intră în biserică (cu toate că acest lucru nu este interzis în Noul Testament). 

O mare parte din stigmatizarea menstruației poate fi rezumată printr-un conflict dintre credințele religioase și cunoașterea științifică. Participantele au reușit să împace aceste poziții contradictorii și să normalizeze menstruația prin ideea că este creația lui Dumnezeu – menstruația „e creată și e dată de la Dumnezeu”. L. a povestit că, la început, Dumnezeu le dăduse menstruație bărbaților: 

„Știu că asta e problemă, de-aia suntem lăsate și ne-a creat nouă Dumnezeu, că am înțeles că prima și prima dată, bărbații au avut. Și fiindcă ei nu știau, igiena lor, cum suntem noi și astea, adică, pentru prima dată ei n-au știut cum să folosească, ce să facă pe timpul respectiv și astea, când Dumnezeu a creat această problemă la bărbați. Și a văzut că ei ca bărbați nu știu și nu se pricep, nu se descurcă cu problemele astea, ne-a transmis-o nouă, la femei. Dar asta de când s-a întâmplat problema între Adam și Eva. Au păcătuit ei doi. Așa am înțeles și mi-a explicat și mie bunica mea, acum nu știu.”

„Nu cred că face nimenea gestul ăsta, mamă” – îmi spune B., una dintre femeile fără adăpost de la Gara de Nord, pe care am cunoscut-o când am început să merg pe teren. Gratuitatea produselor menstruale este dorită, însă și pusă sub semnul întrebării din pricina dubiilor față de deschiderea și voința organelor statale de a pune în acțiune un astfel de plan.

Două dintre participante mi-au spus ferm că produsele menstruale ar trebui să fie gratuite, o altă participantă desemnând primăria drept instituția ce ar trebui să se implice în asigurarea acestor produse fetelor și femeilor. Am aprofundat acest subiect cu reprezentantele Iele-Sânziene și Pe Stop și am discutat despre dificultățile întâmpinate în demersurile pentru obținerea gratuității produselor menstruale. Cea mai importantă dintre ele, întâlnită în mediul legal, este definită prin „învârtirea în cerc”. În momentul în care lucram la licență, fusese deja acceptat și lansat un proiect pilot în Sectorul 6 pentru a plasa dispensare de produse menstruale în școli, iar cele două asociații mi-au povestit despre procesul acestui demers. 

La doi ani distanță, am discutat din nou cu asociația Pe Stop și am aflat că după ce această propunere a suferit diverse modificări, într-un final, au fost puse dispensere de absorbante în școli din sectorul 6 și în alte câteva din sectorul 3. Aparatele au mai fost puse în anumite școli și din inițiativa directorilor sau a asociaților de părinți, ori după cursurile de Corp și consimțământ susținute de Pe Stop. Iele-Sânziene oferă și ele un istoric al acestei inițiative pe pagina lor. Propunerea nu a fost încă implementată la nivel național. 

În România încă nu există formal un cadru legal care să trateze problema sărăciei menstruale, iar după cum argumentează cercetătoarea în drepturi ale omului Inga Winkler în The Palgrave Handbook of Critical Menstrual Studies (2020), elaborarea unor politici și programe care au în vedere menstruația necesită în primul rând inițiative care să conteste normele socioculturale și stigma asociată.

„Taxa roz” este un concept care scoate la iveală cum produsele destinate femeilor tind să fie mai scumpe față de aceleași produse create pentru bărbați. Originea termenului de „taxă roz” nu poate fi trasată cu exactitate, explică Yazıcıoğlu (2018). Mișcarea în sine pare să fi fost începută de campania unui grup feminist francez, Georgette Sand, pentru a opri „woman tax” („taxa femeiască”) în 2014, devenind mai târziu „pink tax” („taxa roz”), conștientizarea acestui fenomen aducând în atenția discursului public „taxa pe tampon”, care se referă la impozitul colectat pe consumul produselor menstruale.

Taxa pe consum asociată produselor menstruale induce ideea că acestea sunt un lux și nu un drept, constituind simultan o piedică în achiziționarea produselor menstruale de către femeile sărace, dar și vulnerabilizarea pe plan economic în rândul tuturor femeilor care cumpără produse menstruale.

Scoția este prima țară în care produsele menstruale au devenit gratuite, legea intrând în vigoare în 2022 (Guvernul Scoției, n.d.), iar, în restul lumii, 25 de țări au eliminat taxa pe produse menstruale (Period Tax, n.d.). 

În 2023, Spania a devenit prin Legea Organică 1/2023 prima țară din Europa care oferă concediu menstrual. Alte țări care pun la dispoziție femeilor concediu menstrual sunt Indonezia (Labor Act 13/2003), Japonia (Articolul 68 din Labour Standards Law), Coreea de Sud (Articolul 71 din Labour Standards Law), Taiwan (Articolul 14 din Act of Gender Equality in Employment) și Zambia (BBC 2017; HR World 2022).

Stigma asociată menstruației este prezentă în toate sferele societății, chiar și în cadrul mediului legal, unde demersurile pentru gratuitatea produselor menstruale se lovesc de obstacole și situații ipotetice.

În urma unei petiții inițiate de Iele-Sânziene pentru produse menstruale gratuite în școli, asociația a participat la întâlniri oficiale cu reprezentanți ai guvernului, la Ministerul Sănătății și la Ministerul Educației. Una dintre problemele care au blocat această inițiativă atunci a fost ideea că, dacă s-ar pune absorbante în băi, atunci băieții le-ar lipi de pereți. Această situație, după cum a explicat reprezentanta Iele-Sânziene, poate fi rezolvată prin educarea copiilor despre normalitatea menstruației. 

Altă problemă ar fi fost risipa – problema consta în faptul că unele eleve ar putea lua mai multe absorbante decât „au nevoie” sau le-ar vinde. Ideea de risipă pe care s-a pus accent tinde să fie de fapt o teamă falsă – „Evident că o persoană care ia mai mult are nevoie. Sau, nu știu, dacă ia mai multe de la școală e clar că nu-și poate permite acasă” (Iele-Sânziene).

O altă propunere din partea reprezentanților legali implicați în proiect a fost ca absorbantele să nu fie puse la dispoziție în toaletă, ci să fie cerute de către eleve de la cabinetul medical, lucru care nu ține cont de faptul că elevelor le-ar putea fi rușine să ceară activ produse în loc să aibă acces constant la ele. Pentru un secretar de stat bărbat a mai existat și întrebarea – dacă fetele primesc absorbante, atunci băieții ce primesc? 

Astfel de situații pun în lumină faptul că stigma față de menstruație este prezentă în fiecare colț al societății și în rândul tuturor oamenilor, indiferent de nivelul de educație și de statusul social.

Menstruația este o experiență dificilă și prezintă o sumedenie de provocări pentru femeile vulnerabile în ceea ce privește cunoașterea, nivelul de pregătire, accesul la produse sanitare și la asistență medicală. Stigmatizarea menstruației este atât de puternică încât eufemismele și termenii negativi sau vagi sunt folosiți în discursul despre aceasta chiar și atunci când femeile vulnerabile au o atitudine pozitivă față de acest proces biologic. 

Din acest motiv, modul în care participantele au reușit să neutralizeze stigma, superstițiile și miturile, care deseori provin din credințe religioase, a fost prin a conferi menstruației un statut divin, amintind că „a fost dată de Dumnezeu”. Din toate datele strânse, acest mesaj a fost cel mai puternic întâlnit în cadrul interviurilor și chiar și al cursurilor despre menstruație. Femeile vulnerabile, fiind cele mai afectate de stigmatizare, tabuizare și lipsa de informații, reușesc să destrame abordarea predominant negativă față de menstruație și să lupte pentru accesibilitatea produselor menstruale, educației și pentru o atitudine deschisă față de acest subiect.

Lupta pentru demnitatea femeilor în perioada menstruală, în special a femeilor vulnerabile, necesită în primul rând destrămarea stigmei care blochează din start o discuție deschisă, sănătoasă și sinceră despre ce înseamnă sărăcia menstruală – să nu-ți poți permite produse sanitare, să nu ai unde să te speli sau să te schimbi, să nu îți poți permite să mergi frecvent la doctor, să nu ai bani de medicamente pentru dismenoree și alte complicații asociate, să fii nevoită să lipsești de la școală sau de la muncă etc.

Aceste răni se tot adună până ajungem într-un impas – cât mai poate fi ignorată menstruația? Până se pătează hainele? Până este verbalizată durerea? Până se ajunge la infecții din cauza folosirii aceleiași cârpe de prea multe ori pentru că n-a fost apă caldă să fie sterilizată?

Menstruația pare invizibilă pentru că sunt atât de multe obstacole până să putem vorbi liber despre ea. Dar rămâne o formă de inegalitate pertinentă, care poate fi înlăturată doar printr-un proces de destigmatizare și demitizare la nivel macro al societății, prin implicare nu numai a ONG-urilor, dar mai ales a statului. Prin campanii și programe de educație sexuală derulate cu ajutorul experților – cercetători și cadre medicale, care nu doar să ofere acces la educația care poate lipsi din familiile pentru care menstruația și sănătatea sexuală sunt un tabu, dar să demonteze simultan credințele eronate din jurul ciclului menstrual, care se perpetuează ca o undă de rușine în întreaga societate.