Corpul meu transcendent.
O reacție la Raportul Matic

Acum câțiva ani am ajuns în cabinetul unui mare medic ginecolog dintr-un spital de stat din București. Omul se voia prietenos, însă avea în cabinetul său mai multe caricaturi la vedere. Dintre toate, îmi amintesc doar una: „Medicul către o femeie: Iar ai venit pentru avort, n-ai aflat că mai ai o gaură?”. După ce i-am explicat că acele caricaturi nu ar trebui să stea acolo (sau oriunde), l-am întrebat dacă le vorbește oamenilor care vin la el despre contracepție. A zis că nu, că n-are el timp de de-astea, însă a deschis mândru un fișet închis cu cheia, a scos un prezervativ și mi l-a dat ca pe o bomboană.

Amintirea aceasta revine constant.

Eu sunt un bărbat cu uter și ovare, adică un bărbat trans. Pot rămâne însărcinat, duce o sarcină la termen și naște. Există un singur motiv care mă poate împiedica să fac asta. Nicio rezoluție europeană, nicio inflamare conservatoare sau ofuscare religioasă nu m-ar putea opri. Singurul lucru care m-ar putea opri e voința mea.

Suntem într-un perpetuum mobile politic în care corpurile noastre, adică ale persoanelor trans, non-binare și ale femeilor cis, încă se vor controlate de celelalte corpuri, cele care cu greu sau deloc lasă din mână puterea înspre binele altor corpuri.

Corpul (cum arată și ce facem cu el) a fost, pare-se, unul dintre motivele principale pentru conflictele acestei specii. Încă e.

Diferența este că acum, chiar pe măsură ce scriu aceste rânduri, tot mai multe corpuri dintre cele oprimate înțeleg că doar ele pot decide pentru sine. Orice-ar fi. Și sunt dispuse să lupte pentru asta în măsura în care înțeleg că au dreptul la libertate și că individualitățile lor contează, comunitățile lor contează. E ironic cum, iată, corpurile cele mai oprimate, toate laolaltă, constituie majoritatea.

Raportul Matic, care se referă la sănătatea sexuală și reproductivă a corpurilor majoritare, a fost adoptat de Parlamentul European acum câteva zile. Deși nu are un caracter obligatoriu, raportul a înfricoșat mințile care sălășluiesc în corpurile care dețin puterea.

 

Raportul Matic a fost adoptat:

A. „întrucât sănătatea sexuală și reproductivă este o stare de bunăstare fizică, emoțională, mentală și socială […] și întrucât fiecare persoană are dreptul de a lua decizii cu privire la corpul său […]”

C. „întrucât drepturile sexuale și reproductive sunt protejate ca drepturi ale omului în legislația internațională și europeană privind drepturile omului […]”

E. „întrucât violența pe criterii de gen este răspândită și a fost agravată de pandemia de COVID-19 […]”

J. „întrucât serviciile de sănătate sexuală și reproductivă sunt servicii medicale esențiale care ar trebui să fie accesibile tuturor și să includă o educație sexuală și privind relațiile cuprinzătoare, bazată pe dovezi și adaptată vârstei; informații, servicii și consiliere confidențială și imparțială privind bunăstarea și sănătatea sexuală și reproductivă; informații și consiliere privind contracepția modernă, precum și accesul la o gamă largă de contraceptive moderne; îngrijire prenatală, în timpul nașterii și postnatală; îngrijiri maternale; îngrijire obstetrică și a nou-născuților; servicii și îngrijiri de avort legale, efectuate în condiții de siguranță, inclusiv tratarea complicațiilor apărute ca urmare a avorturilor nesigure; prevenirea și tratarea infectării cu HIV și a altor infecții cu transmitere sexuală; servicii care au ca scop detectarea, prevenirea și tratarea violenței sexuale și a violenței pe criterii de gen; prevenirea, depistarea și tratarea cancerului de reproducere, inclusiv a cancerului de col uterin și servicii de îngrijire a fertilității și tratarea fertilității;”

N. „întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen;”

O. „întrucât nimeni nu ar trebui să moară la naștere, iar accesul la îngrijiri legate de maternitate, sarcină și naștere bazate pe dovezi de calitate și accesibile este un drept al omului și trebuie asigurat fără nicio discriminare;”

P. „întrucât persoanele gravide se confruntă cu diverse intervenții medicale forțate în timpul nașterii, inclusiv cu abuzuri fizice și verbale, cu suturarea leziunilor provocate de naștere fără ameliorarea durerii și cu nerespectarea deciziilor lor și a consimțământului lor în deplină cunoștință de cauză, ceea ce poate constitui violență, cruzime și tratamente inumane;”

[…]

Cred că se înțelege ideea.

Dacă ne miră reacțiile speriate și potrivnice adoptării acestui raport, înseamnă că nu înțelegem foarte bine contextul în care trăim. Și dacă nu înțelegem bine contextul în care trăim, înseamnă că ne va fi mai greu să luptăm eficient pentru libertatea minților și corpurilor noastre.

Reacțiile unor politicieni indignați zgomotos și ale unui segment de public care a avut rolul de cor sunt cele vechi, cele pe care le știm deja, cele la care pufnim plictisiți și ne dăm ochii peste cap a lehamite. Minți și corpuri care nu reacționează la cei 150 000 de copii din România care merg la culcare flămânzi, la acei 32% dintre copii care trăiesc sub pragul sărăciei, la fruntașa rată a sărăciei relative persistente din UE. Minți și corpuri care nu reacționează nici la sfertul de nașteri din rândul adolescentelor din UE care aparține României.

Dreptul meu la autodeterminare, decizia mea asupra corpului meu, înțelegerea mea a ceea ce înseamnă să fii părinte, înțelegerea creșterii unui copil cu dragoste bună, sănătoasă, cu grijă, în siguranță, făcând tot ce pot ca să nu-i lipsească nimic, material sau emoțional, asigurându-i sănătatea, bunăstarea, educația, bucuria. Responsabilitatea de a-l crește ca pe un om bun. Aș alege să nu fiu părinte biologic doar dacă nu aș putea îndeplini toate aceste cerințe.

În viitorul nu foarte îndepărtat, sunt sigur, un bărbat trans sau o persoană non-binară va vrea (și va reuși) să poarte o sarcină și în România. Pentru că suntem tot mai mulți cei care înțelegem că o societate nu poate fi sănătoasă până când cei mai vulnerabili membri ai săi nu vor fi bine. Pentru că înțelegem că timpul e de partea noastră și că, așa cum am îngropat un referendum homofob, o inițiativă legislativă transfobă și misogină, fix așa vom avea căsătorii egale, educație sexuală și proceduri respectuoase pentru persoane trans. Și fix așa vom avea tot mai puțină sărăcie, tot mai puține mame minore, tot mai puține femei abuzate, tot mai puțini adolescenți trans care abandonează școala, și tot mai puține persoane trans care mor.

În libertatea minților noastre, corpurile noastre învață să stea tot mai drept.

♦ ♦ ♦

Patrick Brăila este activist trans, regizor de film. Scurtmetrajul său de ficțiune autobiografică se poate vedea aici. Mai multe despre Patrick și munca lui aflați din prezentarea susținută în 2019 în cadrul conferinței The Power of Storytelling.
Pe Instagram îl găsiți aici.

Editat de Laura-Maria Ilie

Corpul – între hartǎ ṣi teritoriu

Lumea vǎzutǎ prin corp e biologie, dar și istorie, cultură și imaginar.

„Totul e ciudat, nou, miraculos”: Experiența educației prin artă

Ce au în comun istoria recentă, arta contemporană și ...

Billie Rose, Sabina și sforile

Relația din practica shibari se construiește pe încredere și comunicare.

Corpuri goale, priviri culturale

Despre nuditatea domestică s-a scris foarte puțin, cea ...