Biblioteca digitală Library Genesis este un site de file-sharing cunoscut îndeosebi în rândul studenților. Își are rădăcinile în mișcarea culturală samizdat („sam”- pe sine, „izdat”- publicat), răspândită în rândul intelectualilor disidenți din Uniunea Sovietică și din Europa de Est, în care principala activitate era copierea de mână și distribuirea ilegală a materialelor supuse cenzurii – tipografiile și editurile, singurele care dețineau mașini de scris sau alte dispozitive de imprimare în masă, aveau nevoie de aprobarea partidului comunist pentru a reproduce lucrări. Circulația secretă a cărților și a publicațiilor academice de origine vestică din interiorul Uniunii Sovietice, în special în perioada premergătoare sfârșitului Războiului Rece, a fost atât o mărturie a rezistenței împotriva puterii pe care o exercita societatea civilă, cât și un semnal de alarmă surd care prevestea ulterioara destrămare a blocului comunist. 

Cei care au pornit șirul copierilor ilegale de mână nu își puteau imagina amploarea pe care avea să o capete acest fenomen odată cu ivirea rețelei de calculatoare rusești. La scurt timp de la apariție, în aprilie 1994, rețeaua RuNet  – prima și singura de acest fel – era deja hrănită cu sute de mii de contribuții, mai ales din partea librarilor și a bibliotecarilor vremii, care puteau descărca copii ale unor cărți și publicații academice străine folosindu-se de codurile de acces ale instituțiilor pentru care lucrau. Eforturile de culegere și de stocare a acestor materiale academice s-au cristalizat în timp într-un sistem imens care numără astăzi peste 2,4 milioane de cărți de non-ficțiune și 80 de milioane de articole de specialitate. 

Library Genesis este așadar un tip de bibliotecă digitală care își concentrează activitatea pe schimbul de fișiere care altfel ar fi fost supuse drepturilor de proprietate intelectuală. Motorul de căutare al site-ului libgen.is permite utilizatorilor identificarea și accesarea acestor materiale direct din serverele librăriei, fișierele putând fi descărcate individual, prin tor mirrors, ori la grămadă, prin intermediul unor fișiere torrent.

Dacă în general copierea și distribuirea ilegală a filmelor și a serialelor este considerată o încălcare evidentă a drepturilor de autor, atunci când e vorba de traducerea și copierea unor cărți sau articole de specialitate cu scopul de a fi făcute disponibile gratuit, discursul capătă o nouă valență morală, pentru că în acest fel lupta devine una împotriva instituțiilor care monopolizează cunoașterea. 

„Dacă am văzut mai departe, am făcut-o stând pe umerii uriașilor”, scria Isaac Newton într-o scrisoare din 1675 adresată lui Robert Hooke. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă acești uriași ar fi avut un paznic, iar acesta i-ar fi perceput o taxă de intrare pe care Newton nu și-ar fi permis-o? Industria editorială academică a devenit în timp paznicul acestor uriași, iar acest lucru a dus la o scădere semnificativă a numărului de citări ale articolelor publicate. “Pentru domeniul economiei constatăm că o creștere de 1% a taxelor de abonament la reviste conduce la o scădere cu 0,83% a numărului de citări ale unui articol publicat în urmă cu cinci ani și la o scădere cu 1,07% a numărului de autori care citează acest articol“.

În 2015, Libgen a devenit parte dintr-un proces care a privit încălcarea drepturilor de autor, intentat de Cengage, Macmillan Learning, McGraw Hill and Pearson Education în fața Curții Federale din Manhattan. Ca răspuns, Libgen a acuzat la rândul ei editurile că au obținut majoritatea profiturilor din cercetare finanțată de stat, adică din fonduri publice, ceea ce denotă faptul că ar fi trebuit să fie disponibile în mod gratuit tuturor, de vreme ce au fost plătite din contribuțiile de stat. Deși contra-argumentul a fost unul solid, librăria a pierdut până la urmă cazul, alegându-se cu domeniile principale suspendate (libgen.org, libgen.is, libgen.io sau libgen.rs). Cu toate astea, site-ul poate fi în continuare accesat prin ceea ce numim mirror websites.

SciHub este o altă librărie-pirat care își axează conținutul pe articole din jurnale academice de specialitate – utilizatorii pot introduce codul DOI atribuit unei publicații în motorul de căutare al site-ului, iar articolul căruia îi corespunde va deveni disponibil atât pentru vizualizare cât și pentru descărcare. La sfârșitul anului 2020, Wiley și American Chemical Society s-au alăturat editurii Elsevier în lupta împotriva librăriilor din umbră, depunând împreună o cerere în fața Înaltei Curți din Delhi împotriva site-ului sci-hub.se pentru a obține blocarea acestuia în India prin intermediul furnizorilor de Internet. În acest sens, editurile au acuzat încălcarea drepturilor de autor în temeiul articolului 51 (a) (ii) al Actului privind Drepturile de Autor din India. Contra-argumentul prezentat de site în cadrul primei audieri se bazează pe secțiunile 16 și 19 ale Actului privind Drepturile de Autor din 1957, care spun că reclamanții sunt obligați să plătească onorarii și alte considerații autorilor în schimbul acelui „drept exclusiv de a le publica și distribui articolele”, iar în lipsa acestora, acordurile în baza cărora editurile au obținut aceste drepturi devin nule. 

Înalta Curte a recunoscut faptul că autorii acelor publicații academice nu au fost remunerați, însă a respins până la urmă pledoaria pârâților, afirmând faptul că Alexandra Elbakyan, fondatoarea site-ului, în prima declarație scrisă, a mărturisit faptul că editurile erau proprietarii lucrărilor de specialitate, ceea ce denotă o încălcare a aceluiași articol 51 (a) (ii), care mai precizează: „cu excepția cazului în care nu era conștient și nu avea motive întemeiate să creadă că o astfel de comunicare către public ar fi o încălcare a drepturilor de autor”. 

O parte din cercetătorii din India s-au situat de partea site-urilor de file-sharing în litigiul intentat de editurile mai sus menționate, astfel încât, în februarie 2021, DSF (Delhi Science Forum) și SKC (Society for Knowledge Commons) au devenit parte din acest proces, invocând Secțiunea 52 (1)(a)(i) din Legea Drepturilor de Autor din 1957, care precizează că este permisă „tratarea echitabilă a oricărei lucrări dacă scopul este cercetarea”. Cei din domeniul științelor sociale susțin că blocarea site-urilor în India „va avea un efect dăunător asupra cercetării” pentru că sunt „una dintre sursele primare în dezvoltarea științelor sociale”, în contextul în care aceste edituri impun prețuri (care pot fi considerate) prohibitive articolelor pe care le publică. În același timp, aceștia au sprijinit argumentul înaintat de DSF și SKC, invocând aceeași secțiune din Legea Drepturilor de Autor, de data aceasta amintind paragraful (i) care precizează că este permisă, în limitele unor condiții, „reproducerea unei lucrări de către un profesor sau un elev în cursul predării”.

În ultimă instanță, cele două tabere se situează de-o parte și de alta a ideii conform căreia accesul la informație este un drept al omului, ceea ce face din acest proces juridic din India o problemă care depășește barierele unei singure națiuni, efectele ei resimțindu-se peste tot în lume. Datorită caracterului ei global, am desfășurat o serie de interviuri semi-structurate cu câțiva respondenți din România, pe care i-am întâlnit pornind de la cunoscuți și avansând către capitalul social relevant al fiecăruia. Am încercat să înțeleg ce reprezintă pentru utilizatorii unor site-uri ca Library Genesis schimbul ilegal de fișiere și cum mai este înțeleasă cunoașterea în prezent. 

În timpul discuției noastre axate îndeosebi pe cărți de non-ficțiune, l-am întrebat pe Vasile cum a aflat de posibilitatea descărcării unei variante pirat, iar răspunsul lui a fost unul cât se poate de direct: „Chiar în facultate am fost.. cum să zic.. împinși să facem asta. Ne-a fost și arătat cum să facem asta. Cum să găsești cărțile și articolele de care ai nevoie.” Aici Vasile atrăgea atenția asupra unei situații des întâlnite în studenție – aceea de a fi nevoit să recenzezi un articol sau o carte care nu poate fi găsită din diverse motive pe căi legale. 

„Și e o chestiune interesantă că ai soluția care îți vine tot din (mediul) academic și care te învață cum să-ți găsești informațiile de care ai nevoie, având în vedere că, nu știu, fiind student, nu ai resursele financiare, sau poate că universitatea la care înveți nu are o legătură foarte bună la baze de date […] iar ăsta e un lucru super bun din punctul meu de vedere. Că până la urmă e vorba despre cum se transferă cunoașterea și cine sau ce mijlocește acest transfer. […]

 Mi se pare că cere un soi de discuție despre dacă sau nu cunoașterea ar trebui să fie liberă. […] Și cred că foarte important în discuția asta este prețul cunoașterii în capitalism, în ideea asta mai largă a unei economii a cunoașterii. Vorbești aici de accesul la resurse, vorbești și de aspectul financiar, și vezi că există un soi de tensiune acolo.” 

Accesul disproporționat la resurse – fie că vorbim despre apă, petrol sau despre accesul la informație, este o problemă cu care omenirea se confruntă de foarte mult timp. Pentru a adresa tensiunea, Vasile consideră că pirateria digitală a cărților – înțeleasă ca instrument care facilitează accesul către un conținut altfel indisponibil – este mijlocul prin care poate fi atinsă o formă de echilibru: „Nu știu însă cum ar arăta un model după care să poți calcula costul corect al cunoașterii”. Aici se construiesc două economii morale: cea a consumatorului și cea a producătorului sau deținătorului drepturilor de autor, care se regăsesc într-o continuă stare de tensiune. Editurile vor tinde spre obținerea unui profit cât mai mare din publicarea acelor produse, practicând uneori prețuri pe care mulți le pot considera prohibitive. 

„Piratez cărți pentru că multe dintre ele mi se par super scumpe și nu vreau să dau, nu știu, șaizeci de dolari pe ea, ca mai apoi să nu-mi placă.”

Fiecare model economic existent aduce după sine un anume set de valori morale, de drepturi și principii, în așa fel încât fiecare economie poate fi considerată o economie morală. În acest sens, toate economiile sunt morale prin aceea că sunt „înecate de credințe și valori despre ce anume constituie o activitate adecvată în ceea ce privește drepturile și responsabilitățile indivizilor, ale instituțiilor sau ale bunurilor și serviciilor”. 

Cel care a popularizat această noțiune este antropologul James C. Scott în cadrul cărții sale din 1976 – The moral economy of the peasant (Economia morală a țăranului), în care descria setul de credințe și valori morale care compuneau modul în care țăranii vietnamezi de la acea vreme priveau economia. Aducând în prim plan așa-zisa „etică a subzistenței”, cartea pornește de la efectele acesteia asupra noțiunilor de justiție economică și politică ale țăranilor din Asia de sud-est. Scott consideră că lipsa resurselor și incertitudinea generală a zilei de mâine pot explica aranjamentele sociale, tehnice și morale ale societăților țărănești. În societățile tradiționale,  mai spune Scott, țăranii tind să se angajeze în relații cu elitele întocmai pentru a-și asigura un minim al subzistenței, socotind cinstit ca acestora din urmă să le revină obligația morală de a se comporta într-o manieră care să respecte nevoile țărănești. Bazându-se pe istoria societății agrare din Birmania inferioară și din Vietnam, acesta sugerează că transformările epocii coloniale au încălcat vehement economia morală a țăranilor și au creat situații prielnice exploatării, deci, revoluțiilor.

Dacă vorbim despre platforme de social-media, de ride-sharing ori de file-sharing, creatorii acestor tipuri de platforme își transferă inevitabil propriile seturi de valori și credințe acestor tehnologii, pentru că în geneza acestora se regăsesc înscrise „idei despre ceea ce înseamnă să fii bun și despre cum ar trebui să fie societatea”. În acest sens, LibGen și SciHub sunt două site-uri de file-sharing care pornesc de la ideea că informația trebuie să fie liberă, implicând o înțelegere proprie a ceea ce înseamnă un preț corect pentru cunoaștere. Platformele de file-sharing afirmă un principiu moral în sensul în care creatorii acestora au o viziune proprie despre cum ar trebui să se desfășoare lucrurile în lumile în care ei sunt arhitecți. În acest sens, atunci când vorbim despre economia morală a unei platforme, ceea ce spunem de fapt este că înăuntrul fiecăreia „există un set specific de valori care modelează tipurile de acțiuni posibile ale utilizatorilor”. 

Astăzi, pentru Vasile, efortul și timpul pe care îl presupune mersul la o bibliotecă pare de neconceput. Prin piraterie, indivizii au posibilitatea să-și creeze propriile lor biblioteci virtuale, atâta timp cât au la dispoziție o conexiune la Internet și mijloace de stocare și de citire a informației. Cunoașterea are o altă formă în prezent și asta presupune și că poate fi accesată și consumată diferit.

Întrebat ce ar face în cazul în care ar afla că bibliotecile digitale ar fi pe cale să dispară, Vasile mi-a răspuns pe un ton mai degrabă optimist: „Mi-aș face o listă și aș descărca cât cuprinde. Cam asta ar fi strategia. Și probabil m-aș uita în altă direcție, pentru că oamenii vor găsi în timp alte metode”. Lupta împotriva site-urilor de file-sharing a devenit mai degrabă un izvor al inovației, un perpetuum mobile ale cărui mutări se construiesc una ca răspuns în fața celeilalte, angajându-se în acest fel într-un exercițiu în contra-scenariu al cărui unic rezultat real este acela al progresului (tehnologic). Nu îl consider însă un exercițiu conștient, în care părțile aleg să se angajeze reciproc în reconstrucția celeilalte, ci mai degrabă o consecință firească a unui proces în care de cele mai multe ori ambele tabere sfârșesc prin a-i consolida poziția celeilalte. 

„Uite comparația pe care aș face-o eu. În literatură, întotdeauna ceva se naște ca răspuns la altceva. Romantismul a fost un răspuns la clasicism, simbolismul un răspuns la romantism și așa mai departe. Și atunci poate că e un dialog care se poartă între modul în care înțelegem cunoașterea acum și cum este ea de fapt, sau cum ne dorim să fie.” 

Să nu uităm că acest corp de informații pe care ne place să îl numim cunoaștere este în primul rând o abstracție la care omul s-a raportat diferit de-a lungul timpului, în funcție de gradul de dezvoltare al societății din care făcea parte. Modul în care înțelegem și ne raportăm la cunoaștere are de-a face cu nivelul de evoluție al infrastructurii, în așa fel încât putem cunoaște numai atât cât ne permit instrumentele pe care le avem la dispoziție. Nu am știut nimic despre așa-zisul dans de localizare al albinelor, de exemplu, înainte ca biologia să se dezvolte ca ramură a științelor pozitiviste. În același sens, modul în care oamenii au înțeles de-a lungul timpului cerul și mișcările astronomice s-a schimbat radical în funcție de instrumentele prin care l-au privit. 

Discutând despre alternativele pe care le avem la ora actuală pentru a accesa cărți și articole în limba română, Vasile mi-a sugerat grupul de Facebook și site-ul cu același nume – Guttenberg. Acest aspect mi se pare relevant pentru că, atâta timp cât o formă de cunoaștere de felul unei cărți nu e tradusă în limba unui popor anume, acel popor nu poate susține că a apropriat acea formă de cunoaștere dacă nu a trecut prin mintea și efortul unui traducător. O poți citi în limba de origine – bineînțeles, dacă o cunoști, dar în sens mai larg, acea informație nu a devenit încă parte din corpul de cunoaștere al poporului respectiv. 

Chiar dacă corpul principal de materiale care pot fi găsite pe Internet nu este tradus, Vasile e de părere că pirateria digitală a cărților și articolelor academice e un instrument care îți oferă „un soi de putere în fața celor care stau zid în fața cunoașterii”, pentru că „dacă mergi pe ideea conform căreia informația e putere, atunci e clar că pirateria poate fi o formă de rezistență la putere în care tu te informezi cumva despre structură și împotriva structurii în același timp”. 

Michel Foucault sublinia în The History of Sexuality. Vol I că „acolo unde există putere există și rezistență”, iar datorită acestei stări de tensiune în care se regăsesc, cele două „trebuie privite întotdeauna împreună pentru că sunt inseparabile”. Totodată, sociologul Anthony Giddens, prin teoria sa asupra structurii, sublinia relația dialectică dintre structură și agentivitate care se manifestă printr-un proces de modelare reciprocă între indivizii și structurile de putere dintr-o societate. Agentivitatea, spunea el, este „abilitatea ființelor umane de a modifica lumea înconjurătoare și de a exercita în felul acesta un tip de putere”. În acest sens, actele de rezistență se nasc întotdeauna ca răspuns la sistemele de putere existente, iar în cazul platformelor digitale, acestea capătă forma unui tip de agentivitate numită cu dibăcie de către sociologul Tiziano Bonini „agentivitate algoritmică”. 

Deși lipsa spațiului pentru o bibliotecă materială este unul dintre cele mai importante motive de a pirata pentru Eleonora, ea e de părere că:

 „Sunt mai multe considerente (pentru care oamenii recurg la piraterie), printre care și cel financiar. (…) Accesibilitatea este principalul motiv pentru mine, pentru că ai timp pentru serviciu, timp pentru familie ș.a.m.d., iar uneori e un lux să poți să citești, și atunci vrei să ai cartea cât mai la îndemână. Să ajungi la ea cât mai repede. E vorba și de un soi de eficiență, având timpul din ce în ce mai limitat.” 

Am rugat-o pe Eleonora să-mi indice în câteva cuvinte traseul pe care îl folosește pentru a intra în posesia unei cărți noi, iar primul pas este site-ul de recenzii Goodreads, așa cum procedează și prietenii ei: „se pleacă de cele mai multe ori de pe Goodreads pentru că în ziua de azi ăsta e locul unde găsești cele mai bune recenzii pentru cărți, iar de aici mai e doar un pas până pe LibGen, unde tot ce rămâne de făcut e să descarci o copie și să o urci eventual pe un reader”. Și Eleonora mi-a menționat guttenberg.org, „dar ăsta nu e un site de piracy pentru că acolo găsești bunuri care au intrat în public domain pentru că le-au expirat drepturile de proprietate”. 

Legat de drepturile de autor, Eleonora susține că  „problema intervine de obicei atunci când, de exemplu, interacționezi cu moștenitorii unui autor pentru a-i traduce o carte, și costurile de copyright sunt extraordinar de mari” Activând într-un domeniu conex, ea spune că „nu tipărirea te omoară, cât traducerea și posibilitatea de a o publica în limba română. Și atunci, dreptul de proprietate devine un fel de limită în anumite privințe, pentru că sunt multe cărți bune la care se practică un preț prohibitiv, iar editurile tind să nu-și mai bată capul să plătească pentru a le traduce și a le publica aici.” Astfel, o parte însemnată a cărților produse la nivel global pot deveni indisponibile ori publicate cu întârziere pe piața din România. 

„Atunci când pregăteam lucrarea de licență țin minte că erau multe cărți de care aveam nevoie care nu erau publicate și la noi. Cred că la momentul respectiv am aflat și de LibGen și de SciHub”, mi-a mărturisit ea, aducând vorba despre aspectul mai degrabă poetic al acestor site-uri de a liberaliza cunoașterea. Fără acces la astfel de biblioteci digitale, Eleonora zice că ar fi existat nenumărate ocazii în care ar fi avut de pierdut profesional și personal: 

„Accesul la site uri de file-sharing și la Internet de viteză la costuri relativ mici ne-a ajutat, cel puțin în anumite privințe, să nu mai fim atât de în urmă și să mai ardem niște etape. (…) Mă gândesc că e vorba despre o dorință de a avea acces la niște resurse pentru a fi la egalitate cu alții care poate că au mai mulți bani decât tine și își permit să le obțină altfel (…) Așa că vrei să îți depășești condiția, chiar dacă nu ai resursele necesare, și atunci te ajuți de site-urile astea de file-sharing.” 

În acest fel, se poate tinde către un anumit echilibru în ceea ce privește accesul la informație al indivizilor, iar prăpastia creată de inegalitățile sociale, cel puțin în viziunea Eleonorei, se poate reduce semnificativ. Întrebată dacă accesul la formele de cunoaștere ar trebui să fie liber, gratuit, neîngrădit, Eleonora spune că „Neîngrădit da, dacă vorbim despre cenzură, dar din punct de vedere financiar aș spune că ar trebui să aibă un preț în așa fel încât să permită cât mai multora accesul”. Îmi spunea că i-ar plăcea să vadă mai des „un echilibru între cât câștigă editurile și prețul de la raft”. 

Am întrebat-o dacă consideră că se aduc prejudicii financiare celor care dețin drepturi de proprietate intelectuală atunci când cineva decide să descarce o copie pirat, iar răspunsul ei a fost afirmativ, menționând însă că  „sunt totuși destul de mici, pentru că de fiecare dată când este publicat un produs, câștigul cel mare îl au editurile, în timp ce autorii obțin destul de puțin”. În acest sens, Eleonora consideră că beneficiul „piraților” nu depășește pierderea deținătorilor de drepturi, ceea ce face din pirateria digitală a cărților și a articolelor un act justificabil pentru ea.

Discuția cu Ecaterina, profesoară universitară, s-a concentrat pe alternativele pe care le avem în momentul de față, atât ca studenți, dar și ca profesori, pentru a accesa în mod legal cărți și articole de specialitate. Așa am aflat de ResearchGate, o rețea socială europeană prin intermediul căreia cercetători și studenți din toată lumea își pot împărtăși lucrările, se pot implica în ședințe de Q&A sau își pot găsi colaboratori: „Varianta asta e și etică, e și o modalitate de a face networking și eventual de a stabili niște legături între niște oameni care altfel nu s-ar cunoaște”. Datorită unor astfel de rețele, în ultimii ani „s-a îmbunătățit destul de mult accesul la resurse (pe căi legale)”. 

„E-nformation iarăși este o platformă unde majoritatea angajaților sau studenților din universități se pot înregistra și pot avea acces la resurse științifice prin intermediul mail-ului instituțional […] Așa că, evident, primul lucru pe care îl fac atunci când mă întâlnesc cu studenții mei este să le spun să-și facă cont acolo și să încerce să obțină acces în felul ăsta.” 

Accesul la resurse științifice prin intermediul unor astfel de rețele se poate dovedi însă deficitar în unele cazuri, din cauza faptului că nu toate cererile de acces sunt acceptate. Persoana care solicită o copie trebuie să primească în prealabil permisiunea de a o descărca de la autorul acelei publicații sau de la deținătorul drepturilor de autor, iar în caz contrar, doar abstractul sau un fragment al acelei lucrări poate fi accesat. Din pricina acestui mecanism, în nenumărate ocazii, atât studenții, cât și profesorii se găsesc nevoiți să recurgă la site-uri ca Library Genesis pentru a obține materialele de care au nevoie.

„Mi s-ar părea de bun simț ca instituția pentru care lucrezi să îți ofere accesul în loc să te lase pe tine să te descurci.”

Atrăgând atenția asupra unor aspecte mai puțin vizibile ale mediului academic românesc, Ecaterina spunea că problema reală este că: 

„Până la urmă e vorba despre un soi de prostituție academică la mijloc pentru că, în primul rând, dacă vrei să publici și să conteze trebuie să publici în anumite reviste, nu oriunde. Iar ca să publici în anumite reviste – și ca să te și publice repede, nu să te țină șapte ani – trebuie să plătești. Deci tu muncești, tu plătești, după care dacă vrei să accesezi genul ăsta de muncă mai plătești încă o dată. E absurd ce se întâmplă!

(…) Uite, o prietenă a publicat acum 10 ani împreună cu câțiva colegi într-o revistă, iar revista respectivă le-a dat un CD cu o copie a variantei finale a articolului. Evident, acel CD s-a degradat în timp, iar la un moment dat a avut nevoie de articolul respectiv, așa că a trebuit să plătească 10 euro ca să-și ia propriul articol de pe site, pentru că site-ul acela era de fapt deținătorul drepturilor de autor. În contextul în care există restricțiile astea, pe lângă cele de ordin economic, e normal să existe și să se încurajeze existența unor site-uri precum LibGen și SciHub […] Iar noi, cel puțin eu și colegii mei, ne uităm la SciHub ca la un fel de Robin Hood al cercetătorilor.” 

Această ultimă remarcă a Ecaterinei ne aduce mai aproape de noțiunea propusă de istoricul Eric Hobsbawn – aceea a banditului social, care reprezintă o mărturie vie, deși romanticizată, atât a tensiunii dintre autoritate și țărănime, cât și a schimbărilor sociale aduse de progresul tehnologic. În cazul de față, creatorii unor site-uri de file-sharing ca Library Genesis sau SciHub sunt uneori ridicați la statutul unor eroi care luptă pentru un scop nobil. Demersurile acestora privind liberalizarea cunoașterii pot fi interpretate ca forme de rezistență în fața editurilor și a publicațiilor din sfera studiilor de specialitate. Putem privi site-urile de file-sharing din unghiul formelor de rezistență? Ecaterina spune:

„Da, categoric! Eu cred că pirateria va exista întotdeauna. Dacă poți obține ceva pentru un cost mai mic vei fi tentat să o faci. […] Cred că încetezi să mai piratezi numai atunci când 1. îți permiți, adică componenta economică e rezolvată și 2. când ai alte opțiuni mai bune la îndemână. Dar un asemenea scenariu la o scară mai largă mi se pare imposibil pentru că întotdeauna vor exista inegalități sociale. (…) Dacă nu ar fi existat genul ăsta de acces eu nu mi-aș fi terminat doctoratul, de exemplu. În 2012 nu existau cărți pe tematica mea în România.”

Am încercat să privesc cărțile și articolele academice ca forme particulare de cunoaștere, iar pirateria digitală ca una dintre modalitățile prin care se poate mijloci accesul. În felul acesta, fenomenul pirateriei nu mai pare unul strict deviant, ci are mai degrabă legătură cu setea de cunoaștere și cu modurile în care această căutare poate fi împlinită.

Open Science, de pildă, este o mișcare de liberalizare care urmărește accesibilizarea cunoașterii în toate domeniile, având potențialul de a face întreg procesul științific mult mai transparent, mai inclusiv și, în cele din urmă, mai democratic. „Este important să ne asigurăm nu doar că cunoașterea științifică este accesibilă dar și că producerea respectivei cunoașteri este incluzivă, echitabilă și durabilă”, precizează UNESCO în Recomandare privind Open Science, cu care a căutat să reducă, cel puțin pe hârtie, diviziunile tehnologice și de cunoaștere între cele 193 de state membre și să contureze o definiție comună a valorilor și a principiilor așa-zisei „științe deschise”. 

Până la concretizarea acestor demersuri, pirateria digitală rămâne un instrument care ne poate oferi „un soi de putere în fața celor care stau zid în fața cunoașterii”. Tehnologiile care mijlocesc pirateria digitală s-au dezvoltat în timp ca răspuns împotriva structurilor de putere care tind să monopolizeze cunoașterea pentru profit. 

Cele două economii morale, cea a consumatorului și cea a producătorului ori a deținătorului dreptului de proprietate se află într-o continuă stare de tensiune pornind în primul rând de la faptul că ambele au în componență o viziune proprie despre ceea ce înseamnă un preț corect al cunoașterii. Atunci când vorbim despre platforme de file-sharing, creatorii acestora transferă inevitabil propriile seturi de valori acestor tehnologii și propun o viziune proprie despre cum ar trebui să se desfășoare lucrurile în niște lumi ideale. Iar legat de auto-perpetuarea acestor lumi și sisteme, pirateria digitală este aidoma Hidrei din mitologia greacă, căreia de fiecare dată când îi era retezat unul dintre capete, un altul creștea să-i ia locul.