„Niște persoane radioactive de care trebuie să te ferești și tu, și cei din jur.” Droguri, consum și criminalizare – perspective alternative (VIDEO)

Într-un moment în care discursul public despre droguri se reduce, de cele mai multe ori, la panică morală și pedepse penale, întâlnirea „Droguri, consum și criminalizare – perspective alternative” a deschis un nou spațiu de reflecție critică. Pornind de la suita de evenimente tragice care au readus tema în atenția presei, dialogul #ISCOADA Talks organizat în parteneriat cu asociația art200 și moderat de arhitecta și artista Cosima Opârtan, a reunit voci din domenii complementare – de la criminologie și antropologie, la științe politice și asistență socială. 

Vlad Zaha, Victoria Stoiciu, Alec Bălășescu și Victor Pinzaru au vorbit despre tensiunea dintre politicile punitive și realitatea complexă a consumului, punând sub semnul întrebării eficiența măsurilor instituționale care amintesc de politica americană a „războiului împotriva drogurilor” de acum mai bine de jumătate de secol. Schimbul de idei a gravitat în jurul întrebării considerată, poate, cea mai importantă: ce pierdem atunci când tratăm consumul de substanțe interzise exclusiv ca pe o chestiune penală dpdv al legislației în vigoare, ignorând dimensiunea sa socială, psihologică și medicală?

Evenimentul găzduit de Goethe-Institut București a debutat cu un moment performativ din spectacolul Subiect Sensibil, o producție a colectivului art200 care aduce în prim plan experiențele reale și diverse ale unora dintre consumatorii din România. Fragmentele prezentate de actrițele Katia Pascariu și Oana Maria Zaharia sunt parte din textul suport ce a stat la baza spectacolului –  semnat de Luca Istodor –  și anume cercetarea de disertație susținută la SNSPA. Împreună cu scriitoarele Andy Andreea și Alina Medoia, demersul performativ accentuează vocea celor rareori auziți în dezbaterea publică despre droguri: consumatorii înșiși.

„Prin acest spectacol ne propunem să contribuim la dezbaterea publică despre consumul de substanțe, care este de cele mai multe ori foarte polarizată și dominată de senzaționalism. Și vrem să subliniem necesitatea schimbării acestei paradigme foarte punitive asupra consumului de substanțe, vrem să venim cu exemple de abordări mult mai eficiente care nu adâncesc stigma și izolarea consumatorilor și sunt mai mult bazate pe drepturile omului decât în prezent. Și ni se pare important ca atunci când politicile publice sunt propuse, să fie implicați în scrierea lor și consumatorii.” (Andy Andreea, scriitoare)


ISCOADA este o publicație indepedentă care are nevoie de susținerea ta!

DONEAZĂ

 

Mai mult, dacă ne uităm la campaniile antidrog din România, vocile consumatorilor lipsesc cu desăvârșire.  Aceștia sunt fie reduși la consecințele penale ale consumului, fie reprezentați în imagini ce recurg la metafore degradante, în încercarea de a-i stigmatiza.

 „Nu numai că aceste persoane sunt periculoase ele în sine, dar te pot infecta și pe tine și pe copiii tăi. Și ar trebui, în viziunea acestor campanii, să fie izolați, să fie stigmatizați, eventual să-i faci să se simtă așa de rău, încât să se urască și ei pe sine. […] în general imaginea omului care consumă substanțe ilegale în România este una degradantă, de pericol, mereu cu frica de a fi dezumanizat.” (Vlad Zaha, criminolog)

 Conform moderatoarei discuției, Cosima Opârtan, „asemenea campanii sunt atât de rupte de realitate, încât își pierd orice fel de credibilitate”. În acest sens, abordarea campaniilor actuale din România rezonează mai degrabă cu cele utilizate în urmă cu mai bine de 50 de ani în SUA – unde astăzi discursul se reorientează vizibil spre umanizarea consumatorilor, iar campaniile de sănătate publică pun accentul pe faptul că majoritatea consumatorilor de substanțe fac parte din aceeași diversitate socială ca și non-consumatorii: „sunt oameni ca mine și ca tine”.

 Cu o experiență de peste zece ani în lucrul direct cu persoane din categorii de risc din București — în special consumatori de heroină sau de noi substanțe psihoactive („etnobotanice”, după denumirea populară) — asistentul social Victor Pînzariu atrage atenția asupra unei confuzii fundamentale, respectiv percepția generalizată conform căreia consumul de droguri ar fi un fenomen unitar:

„În primul rând ar trebui să nu mai privim acest subiect <droguri>, ca un monolit în care toate drogurile sunt la fel, toate se folosesc la fel, toate au aceleași riscuri. Nu este adevărat. Există mai multe categorii de droguri și pentru fiecare există modalități diferite de reducere a riscurilor. Acest domeniul specializat vizează tocmai diminuarea efectelor negative ale consumului, mai ales în rândul persoanelor care trăiesc în condiții precare, fără acces la materiale sterile de injectare sau la servicii medicale de bază.” (Victor Pînzariu, asistent social)

Aducând în discuție dimensiunea istorică și culturală a consumului de substanțe, antropologul Alec Bălășescu subliniază că schimbările culturale se produc lent, iar hipernormativitatea prezentă în societatea românească actuală — moștenită din tranziția de la individul socializat în perioada comunistă, la individul neoliberal postdecembrist — se reflectă inclusiv în legislație. „Războiul împotriva drogurilor” și stigmatizarea consumatorilor sunt, de fapt, produse ale culturii occidentale moderne, la finalul secolului XIX cocaina, de exemplu, fiind considerată de Freud drept „panaceu universal”. În timp ce politicile de interzicere au variat în funcție de contexte și societăți — vizând, pe rând, tutunul, cafeaua, alcoolul sau marijuana —, de-a lungul istoriei, substanțele psihoactive au însoțit ritualurile religioase și spirituale, de la hinduism și zoroastrism, până la Misterele din Eleusis, acestea din urmă fiind preluate și în tradiția creștină timpurie.


Citește-ne și pe Substack dacă vrei să te asiguri că materialele noastre ajung la tine!

ABONEAZĂ-TE

 

În postmodernitate, dezvoltarea inteligenței artificiale, specifică Silicon Valley, poartă amprenta culturii hippie și a experimentelor cu substanțe halucinogene, precum LSD-ul și ciupercile psihedelice. Odată ce aceste experiențe au fost trăite simultan de un număr mare de oameni – momentul simbolic fiind festivalul Woodstock din ’69 – ele au generat un imaginar colectiv din care s-a născut ideea unei „inteligențe de rețea”, un fel de vis al unei conștiințe colective.

 Abordarea românească actuală de tip „war on drugs” s-a dovedit, în multiple contexte, una dintre cele mai ineficiente strategii de gestionare a consumului de substanțe. Politicile bazate pe pedeapsă și incriminare nu fac decât să împingă fenomenul în zone tot mai greu de controlat, adâncind stigmatul și izolarea consumatorilor. În contrast, modele integrate precum cele din Olanda sau Elveția arată că decriminalizarea, însoțită de politici de sănătate publică și programe de reducere a riscurilor, poate genera rezultate semnificativ mai favorabile – de la scăderea consumului problematic până la reintegrarea socială a persoanelor afectate. 

„Teoria criminologică este că, la un moment dat, în decursul acestui secol, lumea va ajunge la un model de legalizare strictă, fără reclame, fără promovări, pentru majoritatea substanțelor momentan ilegale. Asta ce înseamnă? Dacă vrei să mergi să-ți iei heroină, n-o să poți să ți-o cumperi cel mai probabil, dar dacă ești dependent de heroină, va fi ca în Elveția, unde, poate că nu știați, heroina este legală de vreo 40 de ani. Din momentul în care în anii ’80 și-au dat seama că moare lumea de la heroină și ceea ce poți să faci este să oferi aceste centre de prevenire a supradozelor sau camere de consum de heroină, care încă există în toate marile orașe din Elveția, unde dacă ești deja dependent de heroină sau de alte substanțe injectabile, poți să mergi s-o primești pe gratis, testată, cu medici și asistenți care sunt acolo să te ajute. Și în acești 40 de ani de legalizare s-au redus decesele din supradoză cu peste jumătate, au scăzut cazurile de infectare cu HIV cu 80%. Și piața ilegală de heroină în Elveția a ajuns o nișă neprofitabilă.” (Vlad Zaha, criminolog)

Cu toate acestea, încadrarea fenomenului a beneficiat de curând de o schimbare importantă, menită să accentueze eforturile de reducere a riscurilor asociate consumului și să sublinieze necesitatea dezvoltării de politici publice de sănătate, în locul abordărilor de tip polițienesc. 

„ Am reușit anul trecut să transferăm fosta Agenție Națională Antidrog de la Ministerul de Interne la Ministerul Sănătății. (…) Marea majoritate a celor care lucrau acolo erau polițiști. Aveau o gândire tip <trebuie să prindem infractorii și să îi pedepsim>. Cadrul legislativ nu ne ajută, pentru că din moment ce măsurile sunt atât de punitive și accentul nu se pune pe componenta de sănătate, campaniile țin tonul cu cadrul legal și, din păcate, nu prea există o presiune din partea societății pentru a schimba aceste legi. (…) Dar este un început de drum.” (Victoria Stoiciu, senatoare)

Discuția atinge nu doar un subiect social sensibil, ci și extrem de complex. De la modul în care percepem consumul de substanțe, până la impactul politicilor punitive și la nevoia de empatie față de cei direct afectați, conversația a evidențiat urgența unei abordări mai deschise și informate în spațiul public. Vă invităm să urmăriți înregistrarea integrală a dialogului, în speranța că astfel de inițiative vor continua să genereze reflecție critică, solidaritate și pași concreți spre o înțelegere mai umană și mai nuanțată a consumului de droguri și, implicit, a consumatorilor.

 


O producție ISCOADA

 Înregistare, montaj și sunet: Teodor Horea și Alexa Ruxandra Miruna

Eveniment organizat în parteneriat cu platforma de cultură queer art200, în cadrul programului multianual „ISCOADA Hub de cercetare culturală”, co-finanțat de AFCN.

♦ ♦ ♦

Editat de Cristina Foarfă

Program co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite.

 


 

DONEAZĂ

 

ABONEAZĂ-TE
Adicția ca traumă colectivă – și ce putem face în legătură cu asta

Avocado, cocaină și ulei de palmier

Despre mirajul unei vieți a senzațiilor și experiențelor

Ce are ea și nu am eu?
Sex work și vicii de perspectivă

Clienții sunt peste tot. Stigma este peste tot.

Like, Scroll, Repeat: Impulsivitate, frustrare și efectele consumului  excesiv de conținut online la adolescenții și tinerii din România