Iscoada

Colecția privirilor: arhiva de fotografie „Bidica” din Țuțcani

Marian Enache

din colecția „Bidica”

25/09/2020

Leu Dumitru, zis Bidica, a pus mâna pe aparatul de fotografiat la 29 ani, în circumstanțe neașteptate, și de atunci nu l-a mai lăsat. Împreuna cu soția sa, Ileana, au documentat lumea satului natal, la bine și la rău, timp de 40 ani.

Colaj de imagini digitale după film format 6×6 cm, alb negru. De la stânga la dreapta: Țicău Nicușor – constructor de case, 1978. Iordan Mitica – economist la CJ Vaslui, 1978. Racoviță Aurel – țăran, 1977. Gâtei Genovica, aproximativ 1980. Sursa: Marian Enache

Preambul pentru fotografie la patru mâini

M-am întâlnit cu „Colecția Bidica din Țuțcani” acum un an, în urma unor postări de pe rețeaua Facebook. Așa am și adăugat-o pe o hartă a colecțiilor fotografice istorice „in the making” din România, un proiect inițiat în cadrul lucrării mele de doctorat, și care va deveni în curând public. Ceea ce atunci nu știam, dar am aflat zilele acestea de la domnul Marian Enache, „descoperitorul” acestei colecții, este tocmai faptul că avem de-a face cu o colecție de fotografie „la patru mâini”, realizată în tandem – el și ea, ea și el – fotografi.

Fotografia la patru mâini, în cuplu, nu este o totuși o noutate în spațiul românesc. Ne putem duce cu gândul înapoi în timp, în Bucureștiul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, când ne-am fi putut fotografia la studioul soților Marie și Iosif Szőlősi (1805-1885). Marie a continuat să fotografieze și după moartea soțului ei și era specializată pe efectuarea de portrete de copii. Mai aproape de contextul istoric al colecției de față, îi putem invoca pe soții Ana și Gheorghe Tripon și studioul acestora din Băița, Hunedoara, care a funcționat din 1958 până în anii 1990. Au făcut mii de fotografii împreună – portrete, evenimente locale, dar au surprins pe peliculă și „tot ceea ce se întâmpla în jurul lor”. Colecția Tripon a fost descoperită de Florica Zaharia, doctor în textile și conservator textil în cadrul The Metropolitan Museum of Art, cea care a fondat în 2017 câte un Muzeu al Textilelor în satele Băița și Hărțăgani. De la Băița mergem la Țuțcani, în Vaslui, împreună cu domnul Marian Enache și soții Ileana și Leu Dumitru, fotografi.
– Cristina Irian, cercetătoare în domeniul artelor vizuale

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1978. De la stânga la dreapta: Chiosa Fănică, necunoscut, Cruceanu Săndel, Leu Valică (băiatul lui Bidica) și Leu Dumitru (Bidica). Sursa: Marian Enache

Țuțcani, un loc uitat de lume, și Bidica, fotograful care îți lua un pic din suflet

Într-un sat ascuns printre dealurile Moldovei, Țuțcani, am descoperit o comoară pe care nu o vând, ci doar doresc să v-o împărtășesc. Este vorba despre „colecția Bidica”, așa cum am numit-o chiar eu. Este o colecție de fotografie pe care am salvat-o parțial de la distrugere, târziu însă, lucru pe care nu mi-l pot ierta.

Leu Dumitru (1932-2006) s-a născut, a copilărit și trăit în satul acesta răzășesc în care mi-am petrecut și eu primii 14 ani din viață. Era cu vreo șapte ani înainte de cel de-al doilea război când Dumitru a venit în familia Leu. Bucuria că este băiat a fost mare, fiind și primul copil. Apoi s-a născut și sora Geta, care i-a spus bădie, adică bâdie, dezmierdat bâdica și, pentru că nu putea pronunța întru totul, i-a spus mai simplu: Bidica. După aceea, așa i-a rămas numele.

Cum a ajuns Bidica să fie fotograful satului este o altă poveste, pe care am aflat-o de la soția cumnatului său, Gherghina Cotuna. S-a îmbolnăvit de TBC pe când avea vreo 29 de ani și a trebuit să meargă la sanatoriu la Bârnova, lângă Iași. A stat acolo un an și jumătate și, ca să nu se plictisească, moș Neculai, tatăl său, i-a cumpărat un aparat foto. O mică jucărie cu care a început să fotografieze în stânga și-n dreapta. Filmele le developa într-un mic laborator al spitalului. Uneori îi ieșeau arse, pentru că le uita în revelator prea mult, alteori neclare, și atunci se supăra că nu putea stăpâni foarte bine tehnica. Însă nu abandona și orice greșeală îl ambiționa și mai tare. Cât despre materiale, filme și substanțe îi mai aduceau chiar și doctorii.

Bidica, odată întors acasă, nu s-a mai putut despărți de cutia magică, la care ceilalți se uitau ca la un lucru care putea aduce răul. Unii spuneau să nu stai să te fotografieze Bidica, pentru că atunci cînd se declanșează aparatul îți ia puțin și din suflet. Apoi, lumea s-a mai învățat. Oamenii îl chemau să fotografieze toate momentele importante din lumea satului – la nuntă, la înmormântare, la botez, cu familia, sau de sărbătorile de Paște ori de Crăciun.

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, anii 1970. Ileana Leu, soția lui Bidica. Sursa: Marian Enache

Bidica avea laborator acasă, într-o cămăruță din spatele bucătăriei de vară. Acolo stătea și developa – le scotea din revelator și le punea în fixator, apoi le înșira la uscat pe sârmă, prinse cu cârlige ca rufele Ilenei, soția sa. Prin anii ’70, odată cu trecerea timpului și cu evoluția tehnicii, Bidica a reușit să-și procure un Zenit rusesc, considerat o bijuterie la acea vreme. A fotografiat mult timp cu acesta, folosind filme alb-negru de 35 mm. Ulterior, și-a cumpărat un aparat chinezesc pe film de 120 mm, dimensiuni cadru 6×6 cm – un Seagull cu care putea sa vizualizeze încadrarea fotografiei cu aparatul la piept. Lucra cu amândouă și atunci și-a dat seama că poate să o implice și pe Ileana.

Cei doi fotografiau împreună la nunți. El făcea poze mirilor, nașilor, instantanee de nuntă de tip general. Ileana fotografia nuntașii – căuta spații adecvate, cu verdeață drept decor, „să iasă ceva frumos”; adăuga, așa cum se spune astăzi, un background. Îi așeza în grupuri, de multe ori dându-le indicații „mai la stânga, mai la dreapta, mai în față ori mai în spate”. Ileana considera fotografiatul drept o „sarcină de muncă”, o dată pentru a-l ajuta pe Bidica să termine mai repede treaba, și-apoi urmărind și interesul financiar – cât mai mulți doritori de fotografii la o nuntă. Lumea locului prinsese gust, se fotografiau și nuntașii, dar și cei „de pe margine”; pe atunci, oamenii veneau și se uitau cum dansează nuntașii, care și cum era îmbrăcat, care cu cine dansează, dacă mireasa e frumoasă, nelipsind nici bârfele nevinovate cu voce scăzută în pauzele muzicanților.

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, anii 1970, necunoscuți. Fotografie de nuntă. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1982. Fotografie de familie. Bahrim Nuțica (Vrâncianu) și Costel, împreuna cu fiica lor. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1984. Vicol Nuța, moașa comunală. Sursa: Marian Enache

Când nu fotografiau evenimente, cei doi soți realizau cel mai adesea fotografii de buletin, chiar în curtea proprie, acestea fiind și cea mai mare parte din colecția recuperată. Ca decor, cei doi foloseau o pătură prinsă de un gard în ogradă, pentru background. Iarna, Bidica organizase în laboratorul său mic un spațiu cu un scaun și o pătură. Nu au avut niciodată însă un studio, așa cum văzuseră la Murgeni, târgul care se află la zece kilometri de Țuțcani. A rămas un vis al lor sa aibă un studio mic, dotat cu două-trei tablouri cu fulgi de nea pentru cadrele de iarna și flori pentru cadrele de vară. La fel, și fotografia color a rămas pentru cei doi un vis neîmplinit.

De la tanti Ileana, am recuperat în 2012-2013 comoara. Din păcate, în 2015, Ileana a mers lângă Bidica.

Un bidon de motorină

Am început să iubesc fotografia prin anul doi de liceu, cînd am fost în Bulgaria și mi-am cumpărat un aparat Smena. Se întâmpla în vacanța de vară din 1980. „Guru” ne-a fost dirigintele nostru, profesorul de Electrotehnică Jánosi Géza. El avea laborator și ne-a inițiat pe câțiva dintre noi în tainele fotografiei. Mi-am adus aminte de Bidica, fotograful, prin 2012. M-am gândit că dacă aș putea recupera filmele fotografice de la tanti Ileana am avea o poveste vizuală unică a satului Țuțcani din ultimii treizeci-patruzeci de ani.

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1981. Obicei de urat cu Plugul cel Mare, tras de boi. Rândul de sus de la stânga la dreapta: Iordan Fănică, Racoviță Vasile, Leu Fănel, necunoscut, Băcuța Adrian, Vicol Valerică, Leu Valică (băiatul în viață a lui Bidica, de la Huși). Rândul de jos de la stânga la dreapta: necunoscut, Racoviță Miniță, Bujoreanu Dan, Vicol Teodor, următorii doi necunoscuți. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, aproximativ 1981. Rozica Coatu și cei doi baieti, la premierea de sfârșit de an școlar. Coatu Lorin (stânga) și Coatu Irinel (dreapta). Rozica Coatu și soțul său au fost ingineri agronomi care au lucrat la CAP Țuțcani. Sursa: Marian Enache

Am întrebat-o pe tanti Ileana dacă a păstrat filmele fotografice de la Bidica. „Ce vrei să faci cu ele?”, m-a întrebat. „Păi aș vrea să le salvez, să le scanez și să le fac cunoscute”, adică să arăt istoria vie a unei lumi cu sentimente, cu vise, cu bucurii și necazuri, o lume a privirilor către camera magică. „Mai sunt câteva..”, mi-a răspuns cu reticență. Cu celelalte mi-a mărturisit că a mai aprins focul.

A căzut lumea pe mine. A spus că mi le dă, iar eu i-am promis în schimb un bidon de motorină pentru aprins focul. Mi-a dat atunci și aparatul Seagull, care din păcate era într-o stare deplorabilă – plin de pământ și înțepenit. Din ce am discutat cu fiul lor, familia mai are un aparat de mărit cu care puteau ajunge la formatul 13×18 cm. Există și un album de familie bine documentat, în care Bidica a notat data și numele persoanelor care se află pe fiecare fotografie.

Americanul și Bidica cel digital

Am vorbit cu Vali Țicău, zis Americanul, prietenul meu din copilărie, care acum este programator la compania HP în Statele Unite: „Băi, îți aduc eu un scanner să le digitalizezi pe toate”. Mi l-a adus. Este un Wolverin F2D 20-Super, care salvează pozitiv în calculator direct din filmul negativ. Aparatul este însă specializat pentru filme de 35 mm. Din acest motiv, cadrele 6×6 cm sunt tăiate. Am început acțiunea de transfer cu cea mai mare emoție din lume. Au fost în jur de treizeci de filme, format lat 6×6 cm, unele mai lungi, altele mai scurte, unele din ele învelite în hârtie, cu cadre realizate în perioada 1970-1980. În felul ăsta am salvat aproape șase sute de fotografii.

Pe măsură ce derulam și apărea o persoană nouă, prima întrebare era: „Cine este? Îl știu?” Cele mai multe dintre ele sunt poze de buletin, portrete, iar în jur de o sută sunt de la nunți, înmormântări, serbări, sărbători de iarnă etc.

Într-una din ele este și Bidica, așa cum îl știu, cum este întipărit pe digiții mei neuronali. Aud și acum acea respirație ușor șuierată, astmatică; când vorbea se accentua hârâitul acela bronhic căruia îi datorează meseria de fotograf. Meserie pe care o făcea în timpul liber, între tăiatul și săpatul la vie, cules și tras vinul – o licoare dumnezeiască pe care ne-o dădea doar de sărbători.

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru. Leu Neculai, tatăl lui Bidica, alături de Vrabie Neculai, toarnă din vinul pe care familia Leu îl avea din abundență și pe care îl vindea. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1978. Mihai Goga. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6×6 cm, alb negru, 1975. Iarna la Țuțcani. În deal se vede biserica Sf. Ilie. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6×6 cm, alb negru, 1983. Înmormântare Ștefan Iordan, 86 de ani, înconjurat de rude, în momentul scoaterii din casă a sicriului. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1976. Necunoscut. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1981. Sărbători de Paște, de la stânga la dreapta: Vicol Ionel, Leu Gigi și Leu Mihai, ciocnind ouă. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6×6 cm, alb negru, 1982. De la stânga la dreapta: Tăbăcaru Ionel, Gherghescu Maria (Leu), Cruceanu Mitrică. Era moda timpului ca atunci când veneau militarii în permisie să se fotografieze cu rudele, acestea îmbrăcând diverse recuzite din echipamentul cazon. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6×6 cm, alb negru, 1969. De la stânga la dreapta: Racoviță Maricica, Racoviță Alexia, Racoviță Dumitru, Racoviță (Istrate) Zoița. Părinții și cele două fiice. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru. Necunoscut. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1968. Chiosa Andrei. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6×6 cm, alb negru, 1970. Zugravu Săndică, dascăl la biserica Sf. Ilie timp de patruzeci de ani. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6×6 cm, alb negru, 1972. Stafie Didina, porecla Coroi. Sursa: Marian Enache

Imagine digitală după film format 6x6 cm, alb negru, 1983. De la stânga la dreapta: autorul Marian Enache la 20 de ani, un șofer de camion și tatăl autorului, șofer pe ambulanță la spitalul din Murgeni, la 10 km de Țutcani. Sursa: Marian Enache

Colecția „Bidica” se poate viziona în întregime aici.

♦ ♦ ♦

Marian Enache s-a născut la 1 noiembrie 1963 în satul Țuțcani, județul Vaslui, unde a trăit până la 14 ani. A absolvit Liceul Energetic, apoi Facultatea de Construcții din Galați în 1988. A lucrat ca inginer la ArcelorMittal Galați, iar acum lucrează în domeniul securității muncii pentru firma norvegiană Optimar. Este pasionat de fotografie și literatură. A scris poezie și proză și a publicat în diverse reviste, inclusiv într-un volum colectiv publicat la Galați. „Fotografia este un hobby mai vechi. Încerc să transmit emoția unei trăiri transformată în imagini cu rădăcina în cuvinte. Adică imaginea sensibilă a unei emoții, un haiku adus din silabe puține într-o imagine care sa emoționeze pe cel ce privește măcar la același nivel cât l-a emoționat pe autor”.

Editat de Laura-Maria Ilie

Fotografii din colecția „Bidica”. Drepturile asupra imaginilor aparțin domnului Marian Enache. Reproducerile sunt publicate cu acordul deținătorului.