În aprilie 2023, am documentat ritualul Băbăluda, o reinterpretare specifică satului Buru a ceremonialului Omului Verde, cu origini în tradițiile păgâne și în credințele legate de ciclurile naturii, marcând începutul de vară și explozia vegetației. Este un ritual dedicat fertilității pământului, o celebrare a forței reproductive pe care oamenii o invocă pentru un sezon bogat în roade, și o omagiază cu recunoștință. Cum omul e parte intrinsecă din natură, fertilitatea Mamei Pământ este transferată prin acest act femeilor, copiii fiind roadele comunității.

Trei femei (Ilinca Micu și cu mine cercetând conexiunea om-natură exprimată în ritualuri și mituri vegetale pentru ANTROPOFLORA, și Ana Scripcariu-Ochiai o artistă pe jumătate româncă, pe jumătate japoneză, într-o călătorie de documentare folclorică prin țară) am descins într-un tărâm al bărbaților. Faptul că am fost acceptate ca observatoare în cadrul pregătirilor dinaintea ritualului a fost o excepție de la normele tradiționale. Întregul spectacol este de altfel performat exclusiv de bărbați. Energia masculină fecundează pământul, energia feminină îi primește sămânța în pântec.

În zilele acelea însorite se simțea din plin fertilitatea naturii – satul Buru este așezat pe valea Arieșului și de jur-împrejur coastele sălbatice străluceau verde crud. Băbăluda se ține într-unul din weekend-urile de la final de aprilie, în preajma sărbătorii de Sfântul Gheorghe, iar în 2023, cele două s-au sincronizat. Majoritatea sărbătorilor creștine importante s-au suprapus peste ceremoniile păgâne (pre-creștine), care punctau momentele esențiale ale ciclului vegetal, nimic mai firesc, deci, ca Băbăluda să aibă aceeași soartă. 

Mai puțin obișnuit a fost faptul că intermediarul nostru a fost chiar preotul din Buru, mai ales în contextul frivolității exuberante a spectacolului ritualic. El conștientiza însă importanța acestui ritual pentru comunitatea pe care o păstorește și, totodată, importanța venirii noastre (a unor vizitatori din exterior), ca imbold și validare pentru cei ce performează și perpetuează ritualul. Ne-a făcut legătura cu actorii și, de asemenea, cu Dumitru Moisa, unul dintre cei mai bătrâni foști băbăluzi din Buru, un povestitor fermecător care rememora anii de glorie ai satului și deplângea felul în care, încet-încet, comunitatea îmbătrânește odată ce tinerii se relochează prin orașe și țări străine. Ritualul Băbăludei începea să ni se pară din ce în ce mai mult un eveniment vital.

Doi oameni îmbrăcați în costume de frunze – unul dintre ei purtând un falus uriaș de lemn, celălalt o cască din scoarță de cireș, un altul mânjit complet în negru, și doi îmbrăcați în militari. Personajul principal este însă falusul, căruia i se acordă o atenție deosebită: băbăluda care îl va purta se pornește din timp în căutarea lemnului perfect pe care să-l cioplească – un copac tânăr, care să fie îndeajuns de gros cât să impresioneze, cu forma adecvată, și cât mai puțin noduros, ca să se poată sculpta ușor. Să fie însă și îndeajuns de mic cât să nu-l rănească pe purtător, căci la fel de mare grijă se acordă organelor genitale ale Băbăludei, expuse pericolului de a fi strivite de falusul atașat în timpul spectacolului propriu-zis, care presupune o fugă nebună pe ulițele satului. 

Tinerii care îmbracă pentru prima oară costumul Băbăludei, cum era și Răzvan Brad, Băbăluda din 2023, desigur că își aleg cel mai falnic copăcel, dar din fericire, întreaga pregătire a ritualului este o muncă de echipă, în care generațiile anterioare de băbăluzi, experimentați și pățiți, se implică în toate detaliile și coordonează fiecare parte a procesului (Dorin Bulea, fostă Băbăludă, e mentorul și antrenorul novicilor din Buru), respectiv temperează avântul adolescentin, glumind și impunându-și autoritatea până ce falusul se micșorează și se apleacă până-i va veni timpul să se ridice în slăvi. 

Denumirea populară/licențioasă a falusului e pe buzele tuturor participanților la ritual. E personajul mult așteptat de toți oamenii din sat, care abia așteaptă să îi vadă întruparea din anul respectiv, să îl atingă, să-și facă poze cu el. Prin banalizare, elementul obscen e dezbrăcat de orice fel de efecte pudibonde și transformat în firescul natural. Falusul este și element-surpriză, fiind ascuns în fusta de vegetație și prins cu niște chingi de brațele băbăludei în așa fel încât să poată fi arătat lumii când bărbatul își ridică mâinile în aer.

Motivul falic a reverberat de-a lungul timpului în diverse culturi, de la festivalurile Greciei antice, care îl celebrau pe Dionisos, la Lupercalia romanilor (sărbătoare care coincidea cu perioada Sfântului Valentin), sau festivalul hindus Maha Shivaratri, dedicat zeului Shiva. Ana ne povestea și de Festivalul Falusului de Oțel din Japonia, unde organul prea-mărit este diseminat într-o multitudine de forme, de la acadele, structuri statuare gigantice purtate de femei pe brațe, sau modele tip tun călărite de participanți. 

Ritualurile, în general, au scopul de a reînnoi permanent legătura simbiotică dintre om și natură, iar în cazul celor care se încadrează în arhetipul Omului Verde, e evidentă întruparea naturii în om prin expresia omului vegetal, omului-copac (vezi fustele și măștile din Băbăluda). Iar credința este că prin această metamorfoză, fecunditatea naturii este transferată către oameni.

Ritualul propriu-zis al Băbăludei presupune coborârea performerilor în sat, într-o goană care oglindește nerăbdarea bărbaților de a manifesta și a publicului de a primi reprezentația, iar ajunși pe ulițe, aceștia înșfacă femeile și le aruncă în râu. Apoi urmează un pelerinaj prin curțile oamenilor, către șoseaua principală, sătenii alăturându-se și formând un adevărat convoi. De la fiecare locuitor băbăluzii primesc ouă, iar apoi, pe șosea, opresc mașini și îi distrează pe șoferi arătându-le ca o surpriză falusul enorm, în așteptarea banilor cu care să plătească muzicanții. Întreg ritualul se termină cu o petrecere și o uriașă omletă. Elementul sexual este prezent în întreg ritualul și amprentat simbolic prin ouăle primite în dar. De asemenea, rolul „omului negru”, interpretat de Claudiu Bulea în 2023, era, în mod tradițional, de a fura ouă din gospodării cu o noapte înainte.

Pregătirea în sine e ca un preludiu care crește tensiunea revelației. Confecționarea costumelor e minuțioasă și începe cu două zile înainte: se decojește scoarța de cireș pentru mască și platoșă, se lasă la înmuiat 24 de ore ca să poată fi modelată, se taie ramurile de mesteceni din care se fac fustele, prinse în smocuri groase, se gătește vopseaua neagră din cenușă amestecată cu unsoare, și nu în ultimul rând, se cioplește falusul. Este o acțiune complexă, care necesită foarte mult efort, și purtarea costumelor de altfel, nu-i lucru ușor – acestea sunt grele, prinse cu sârme, vegetația înțeapă, iar unsoarea neagră irită pielea. Apa ajunge astfel să fie prea-dorită de corpurile bărbaților în costume. 

Așteptarea creează tensiune și în rândul femeilor, care în ultimii ani au prins curaj și se infiltrează în spațiul interzis în ultimele clipe ale pregătirilor, înainte de descinderea în sat, intrând în jocul glumelor frivole și cosmetizând detaliile finale, cum ar fi primenirea vârfului falusului cu niște ruj roșu. Aruncarea femeilor în apele Arieșului e metafora înfăptuirii actului sexual mult așteptat, iar promisiunea acestui act de natură magică este că acele femei vor purta prunci în pântecele lor în anul respectiv. În jocul seducției, femeile fug și urlă, nu se lasă prinse ușor, se zbat în brațele băbăluzilor cât să creeze impresia unei victorii, cu toate că se afișează doritoare în primele rânduri ale mulțimii de săteni.

Apa este un element esențial în majoritatea ritualurilor, fiind folosită cu scopul simbolic și magic de a purifica și reînnoi. Actul îmbăierii în apele râurilor sau mării, prezent în rituri de-a lungul întregului an, apare ca o reîntoarcere în apele primordiale întru renaștere. În ritualurile de fertilitate, apa invocă puterea creatoare, dătătoare de viață, fie că e ploaia care hrănește pământul sau lichidul amniotic în care plutește fătul în pântecul mamei.

Sărbătoarea Băbăludei are o energie atât de efervescentă încât ai putea să zici că pentru locuitorii satului Buru e revelionul – celebrarea unui nou ciclu la care participă cu bucurie oamenii de toate vârstele. Băbăluzii sunt însoțiți pe ulițe de bătrâni care-i prețuiesc că duc mai departe tradiția la care și ei au fost părtași, și de copii care-i admiră cu entuziasm, învățând tainele ritualului și visând la momentul când le va veni rândul să le îmbrace rolurile. 

Sexualitatea exprimată liber, dezbrăcată de constrângeri, devine un liant, o forță de regenerare a comunității. O forță atât de puternică, încât chiar și în zilele noastre, când comunitățile rurale au tendința de a se dilua, e capabilă să îi aducă pe participați din orașele îndepărtate unde s-au răspândit la școli, la muncă, și să-i reunească, în promisiunea revenirii la spațiul natal comunitar, la origini.

Anul acesta Băbăluda a avut loc astăzi, 21 aprilie 2024, ora 13:00.
Pe viitor, satul Buru din județul Cluj vă așteaptă cu Băbăluda!