Una dintre marile probleme ale psihologiei este că studiază aproape numai oameni ”ciudați”. Cele mai multe cercetări despre psihicul uman sunt făcute cu subiecți WEIRD (ciudat în engleză, un acronim al Western, Educated, Industrialised, Rich, Democratic – țări occidentale, cu nivel ridicat de educație, industrializare, afluență și democrație). Într-o carte recent apărută, cercetătorul Joseph Henrich de la Harvard explică de ce mintea celor care trăiesc în aceste societăți este diferită și reflectă o combinație unică ce nu se regăsește în alte societăți sau în alte momente ale istoriei. Printre trăsăturile specifice sunt individualismul, gândirea analitică, capacitatea de amânare a gratificării, înclinația de a căuta intenții, dar și anumite trăsături morale. Acestea din urmă joacă un rol central în organizarea socială a acestor societăți, și pot fi caracterizate ca alcătuind o moralitate impersonală. Oamenii WEIRD preferă relațiile echitabile, sunt mai imparțiali în ceea ce privește grupurile cărora le aparțin, caută principii morale universale, și au mai multă încredere în oameni în general.

Henrich propune și câteva mecanisme cauzale ce au dus la această psihologie WEIRD. Unul dintre cele mai importante pleacă de la ceva aparent minor: interdicția căsătoriilor între veri de către bisericile creștine. Unul dintre efectele extinderii relațiilor considerate incestuoase este slăbirea rudeniei intensive. Prin rudenie intensivă, Henrich și alți cercetători se referă la acele rețele de interacțiune și reprezentare prin care rudenia este dimensiunea centrală a moralității. În cele mai multe societăți din istoria omenirii, grupurile sociale coezive sunt bazate pe rudenie, identitatea, rolul social, și obligațiile morale sunt determinate de rudenie, iar cele mai importante acțiuni sociale sunt legate de instituțiile rudeniei – de la modurile de producție la guvernanță.

Psihologia WEIRD începe, în viziunea lui Henrich, în evul mediu. Schimbarea ce pune în mișcare o largă transformare socială apare când Biserica (în special cea Catolică și mai ales spre nordul Europei, mai puțin cea Ortodoxă sau cu influențe orientale) forțează oamenii să se căsătorească în afara clanului, individul devine mai puțin dependent de familie și neamuri, este forțat sau capătă prilejul să interacționeze cu oameni din afara cercului său social restrâns, dar își dezvoltă și o apetență pentru instituții depersonalizate cum ar fi piețele sau statul. De unde omul trăia printre și se baza pe un număr limitat de rude, el devine angrenat în relații anonime cu nenumărate posibilități sociale. O mică transformare a căsătoriei duce, argumentează Henrich, spre o nouă cultură și o nouă organizare a minții umane, cea WEIRD. Iar aceasta psihologie WEIRD a adus apoi la succesul social, politic, și economic al societăților WEIRD. Cu alte cuvinte, de asta „the West rules (for now)”, ca să îl cităm pe arheologul și istoricul Ian Morris.

În opinia mea, Henrich identifică absolut corect o corelație semnificativă, dar nu sunt convins de interpretarea cauzală și de direcția acesteia. Orice asemenea analiză suferă de problema ”ce a fost mai întâi, oul sau găina?”. A apărut mai întâi instituția și apoi dezvoltarea socială? Ne-am îndepărtat de rude și asta a dus la capitalism și democrație reprezentativă? Sau invers, transformări sociale au schimbat reprezentările și practicile culturale?

Aici se poate propune o alternativă la modelul evoluției psihologiei WEIRD propus de Henrich. S-ar putea ca prima oară să apară afluența, și apoi să se schimbe cultura. Mai pe șleau, oamenii mai întâi se bucură de resurse mai multe, bogăție, stabilitate, siguranță și predictibilitate, și apoi își adaptează și normele morale, ideile despre bine, frumos, ideal, vinovăție, responsabilitate și pedeapsă. Recentele alegeri locale pot servi ca un test pentru aceste două explicații posibile. Oricum ar fi, un lucru este cert:

M-am gândit la cartea lui Henrich în contextul alegerilor locale recent încheiate, dar și al tendințelor din istoria recentă. În București, Timișoara, Brașov, Bacău au câștigat alegerile candidații WEIRD. Ei și alegătorii lor seamănă destul de mult cu descrierea de mai sus. E vorba doar de o impresie anecdotică și care seamănă mult cu un stereotip, însă putem propune ipoteza că membrii și votanții USR PLUS seamănă mai mult cu un belgian sau ceh decât cu un membru sau votant PSD în ceea ce privește un anume profil mental și cultural.

De ce sunt alegerile WEIRD? Au fost aleși ca primari persoane de altă etnie decât majoritatea votanților, s-au invocat principii meritocratice, universaliste, pe termen lung și depersonalizate, și s-a făcut mai puțin apel la identități particulariste cum ar fi religia, familia sau relațiile personale. Diferența este una cantitativă, nu calitativă – nu este vorba de o clasificare ori-ori, ci de o ierarhizare pe anumite criterii. Însă vedem că unii candidați arată și se comportă mai ca în Vestul Europei decât alții.

În alte locuri, deciziile au fost ciudate pentru cetățenii WEIRD. Câștigătorii par a proveni din sisteme politice neofeudale, patrimonialiste, bazate pe rețele de persoane și carismă personală. De ce a fost ales primar un candidat care și-a umilit fiica, unul acuzat de pedofilie, altul dovedit că a fost corupt sau un primar responsabil, printre alții, de tragedia de la Colectiv? Pentru votanții WEIRD, acești candidați ar fi fost de nevotat, indiferent cât de buni administratori ar fi fost. Chiar dacă alegerea acestora le-ar fi adus beneficii personale, anumite fapte sunt considerate de unele persoane ca fiind imorale indiferent de circumstanțe, de persoana în cauză sau de implicațiile viitoare.

O posibilă explicație este că mulți alegători sunt mai puțin WEIRD decât sfera comentatorilor, a intelectualilor și a elitelor socioeconomice. Cititorul acestui text este probabil mai WEIRD decât alegătorul mediu din majoritatea localităților României. Cu siguranță este mai WEIRD decât votantul dintr-un sat din nord-estul României unde am făcut teren etnografic. Acolo, societatea pulsează cu acea rudenie intensivă de care vorbește Henrich, judecățile morale sunt mai puțin ordonate de principii universalist-abstracte și mai mult de contexte și identități particulare. Acolo, istoria penală a unui candidat era mai puțin relevantă decât relația personală a votantului cu acesta. Rudenia de sânge, prin căsătorie sau prin ritual servea drept criteriu de coaliție politică dincolo de ideologii sau afiliere de partide formale. Dependența de bunăvoința aleșilor și sistemele de patron-client la nivel local și regional operează mai intens decât o alegere electorală dezinteresată, meritocratică.

Distincția se poate vedea în mema atât de populară: „a furat, dar a și făcut”. Pentru susținătorul WEIRD, fraza e ironică pentru că judecata sa morală se oprește după ”a furat”. Nu mai există un „dar…”, așa cum nu mai contează ce se spune după „nu sunt rasist, dar…” Pentru votantul mai puțin WEIRD, contează mai mult exact partea de după ”dar”. Sau, mai bine zis, contează raportul între ce s-a furat și ce s-a făcut, pentru că cele două cantități sunt cu sumă fixă (dacă se fură mai mult, se face mai puțin, și invers).

Aceste alegeri evocă un studiu experimental celebru – jocul încrederii. Un număr de participanți încep fiecare cu o sumă de bani. Independent și anonim, fiecare decide câți bani să depună într-un cont comun. Contul comun este apoi triplat de organizatori și banii sunt împărțiți în mod egal între jucători, indiferent dacă și câți bani au contribuit. Rezultatele studiilor din mai multe societăți arată o largă variație. În țările WEIRD, oamenii pun mai mulți bani la comun și, dacă li se oferă posibilitatea, îi pedepsesc pe cei care nu contribuie chiar dacă trebuie să cheltuiască bani pentru asta. Cu alte cuvinte, au mai mare încredere în ceilalți și simt că trebuie să îi sancționeze pe cei care profită de pe urma contribuției altora.

În mod paradoxal, un individ perfect rațional ar alege să nu contribuie cu niciun ban la contul comun, indiferent de ce vor face ceilalți. Însă, dacă toți participanții sunt raționali și nu contribuie, toți pierd șansa de a-și tripla veniturile. Un individ își poate astfel optimiza rezultatele dacă toți jucătorii respectă o normă socială, o regulă de a contribui la binele comun. În societăți non-WEIRD, încrederea în oameni necunoscuți este mai scăzută, se contribuie mai puțin la căciula comună și se pedepsește mai puțin. Investiția de încredere și cooperarea se opresc la limitele familiei și ale sferei personale, în rest domnește regula celui mai puternic și fiecare e pe cont propriu.

Pare însă că am revenit la aceeași dilemă: este diferența explicată de cultură? Au devenit vesticii WEIRD pentru că biserica a subminat rudenia? Să fie oare originea diferenței în idei religioase care au croit societăți diferite între protestanți, catolici, ortodocși, și așa mai departe, cum a sugerat Max Weber? Sau, mai general, valorile culturale ghidează cursul istoriei?

Posibil. Însă există și o altă explicație. Cultura este doar coada care se mișcă în mod ostentativ, afluența este câinele care o pune în mișcare. Diferențele de încredere și de cooperare între cetățeni, ca și multe alte variabile psihosociale, apar chiar și între locuitorii din Newcastle în Marea Britanie. Ele sunt corelate și, cum sugerează cercetătorul comportamental Daniel Nettle, determinate de statutul socioeconomic, de afluența relativă a vieții, de deprivarea relativă pe care o înfruntă individul mai ales în anii copilăriei. Oportunitățile economice, alimentația, un mediu curat, stabil, predictibil, lipsit de violență sau comportamente antisociale fac ca oamenii să dezvolte înclinații morale pentru cooperare, generozitate, orientare pe termen lung, stabilitate emoțională și respect pentru norme sociale universaliste.

Un studiu recent s-a uitat la picturi din secolul XVI-XIX și a analizat prin inteligență artificială cât de multă încredere inspiră fețele reprezentate. Pe măsură ce o societate devenea mai bogată, expresiile faciale se modificau spre chipuri care exprimau mai multă încredere. Alte studii au arătat că înclinațiile morale se schimbă rapid atunci când o comunitate beneficiază de o bogăție neașteptată, cum a fost cazul unor comunități de nativi americani care au primit venituri din cazinouri iar ulterior și-au schimbat profilul psihosocial în comparație cu alți nativi care nu au beneficiat de prosperitate.

Privind din nou la alegerile din România, ne putem pune aceeași problema, a oului și a găinii. Sunt votanții WEIRD pentru că au o cultură diferită? Sau sunt votanții WEIRD pentru că sunt afluenți, iar asta duce și la schimbări culturale care sunt mai vizibile, însă mai repede epifenomene ale prosperității? Aceasta este o întrebare empirică ce ar putea fi urmărită prin analize statistice longitudinale, dacă am avea date folositoare. Până atunci, să ne gândim că votanții și politicienii WEIRD sunt altfel pentru că au beneficiat de afluența pe care mulți dintre concetățenii lor nu au avut șansa să o trăiască. Și să ne mai gândim și că afluența nu înseamnă doar bogăție totală, ci distribuția acesteia în populație. Creșterea PIB-ului însoțită de creșterea inegalității sociale deschide oportunități WEIRD doar pentru o parte a cetățenilor. Dacă ne place moralitatea WEIRD, poate că ar trebui să investim mai mult în ea.