Despre Viruși și Oameni

Coronavirusul nu vrea să ne omoare, ci luptă pentru supraviețuire și reproducere la fel ca oamenii pe care îi infectează. Mai mult decât o problemă medicală, pandemia COVID-19 este un fenomen social. Primul podcast ISCOADA, o ediție specială ce discută problema obsedantă a acestor zile, îl are ca invitat pe antropologul Alexandru Bălășescu.

Alexandru a fost martor la declanșarea epidemiei în Hong Kong și a observat diferențele dintre culturile vestice, preocupate cu ideea responsabilității individuale și culturile asiatice, în care rușinea și efectele sale asupra celor apropiați susțin respectarea normelor sociale. Dialogul cu Radu Umbreș, antropolog și gazdă a podcastului ISCOADA, atinge problema cumpărăturilor panicarde, rolul internetului dar și al statului în lupta cu virusul unei generații.

Fiecare epocă are virușii săi, iar coronavirus încununează o eră a globalizării, momentul în care granițele nu mai pot opri nici oameni, nici informație, nici patogeni. Dar suntem oare toți la fel de vulnerabili, sau acest flagel va scoate la suprafață nedreptățile latente din societate? Și apoi, să fie, oare, catastrofa singura cale de a opri persistența inegalităților economice, cum spune istoricul Walter Scheidel? Suntem în momentul liminal în care vechea structură șubrezește, iar lucrarea de restaurare se lasă așteptată.

♦ ♦ ♦

A prezentat Radu Umbreș
Invitat Alexandru Bălășescu
Editare: Cristina Baciu și Laura-Maria Ilie
Ilustrație: Monica Pescaru

Muzica (editată de către ISCOADA pentru scopul podcastului ):
Fearless First by Kevin MacLeod
Link: incompetech.filmmusic.io/song/3742-fearless-first
License: creativecommons.org/licenses/by/4.0/

Despre biologia virusurilor

Care este rolul virusurilor în co-evoluția cu specia noastră?

Suspiciune și neîncredere: de ce au succes teoriile conspirației despre COVID-19

Am auzit cu toții explicațiile oficiale privind pandemia ...

Despre libertarianismul „cu față umană”

Are legiuitorul dreptul să ne oblige să fim virtuoși?

Tabloul domestic al carantinei

Practicile domestice comune împărtășite online ne-au adus împreună