Să ne imaginăm un bal unde femeile și bărbații caută un partener de dans. În medie, bărbații sunt mai înalți decât femeile. Femeile caută dansatori cel puțin la fel de înalți precum ele. Și bărbații caută femei înalte, dar nu îi deranjează să danseze cu partenere mai scunde. Date fiind aceste criterii, se formează perechi, iar mai toată lumea își găsește un partener de dans cu o înălțime asemănătoare. (Știu că e un bal lipsit de diversitate, dar acceptați, vă rog, acest scenariu heterosexual de dragul argumentului.) 

Peste câteva zile începe un alt bal, dar acum femeile sunt, în general, mai înalte decât bărbații. Ce se va întâmpla dacă femeile și bărbații au aceleași preferințe privind înălțimea? Vom avea un grup mare de femei înalte care vor încerca să își găsească parteneri de dans dintr-un grup mai mic de bărbați înalți. Acești bărbați înalți și relativ mai puțini au de unde alege, pot face nazuri, pot dansa cu o femeie, apoi cu alta. De ce să se mulțumească cu o singură parteneră când sunt atâtea opțiuni disponibile? Și ce se întâmplă cu bărbații mai scunzi?

O poveste similară se petrece în țările dezvoltate, dar nu este vorba de înălțime, ci de educație. Din cele mai vechi timpuri și până prin anii ‘80, bărbații au avut acces mai repede și mai ușor la educație superioară. Astăzi lucrurile stau altfel. Reducerea discriminării în educație și pe piața forței de muncă, extinderea protecției sociale și a accesului la mijloace contraceptive, și numeroase transformări socio-culturale au făcut ca femeile să rămână din ce în ce mai mult în sistemul educațional.

În acest moment, numărul femeilor care încep și termină o facultate este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților – trei femei încep studiile pentru fiecare doi bărbați în Statele Unite ale Americii. Încă de la liceu, fetele depășesc în performanțe băieții. Cauzele propuse sunt multiple, de la transformările pe piața muncii, la socializarea diferită a celor două genuri, la trăsături mentale cum ar fi tenacitatea, conștiinciozitatea sau maturizarea cognitivă, la care fetele au un avantaj natural asupra băieților. Abandonul școlar, delincvența sau deficitul de atenție, ce afectează bărbații mai mult decât femeile, sunt alte fenomene ce ar putea explica asimetria educațională în continuă creștere, iar fenomenul se regăsește în toate regiunile și la toate grupurile etno-rasiale din SUA și alte state bogate și liberale.

Fenomenul sugerează o transformare profundă a societății. Femeile câștigă din ce în ce mai mult teren pe măsură ce egalitatea dintre genuri începe să devine o normă socială și legală după secole de discriminare. Deși inegalitatea profesională persistă, raportul între femeile ce absolvă o facultate și bărbați devine nefavorabil celor din urmă. Există însă o parte a vieții sociale unde avantajul educațional produce mari probleme femeilor ce termină o facultate: găsirea unui partener dezirabil. În cartea sa, Date-onomics, economistul Jon Birger sugerează că femeile cu studii universitare vor întâmpina dificultăți tot mai mari în a găsi un partener la fel de educat, în timp ce bărbații educați se vor bucura de o paletă mai largă de opțiuni. Fenomenul capătă amploare în țările bogate și probabil va începe să fie resimțit și în România, dacă nu a apărut deja. De ce?

O mică introducere a unor termeni tehnici: 

Hipergamie: alegerea unui partener cu caracteristici superioare
Homogamie: alegerea unui partener cu caracteristici similare
Hipogamie: alegerea unui partener cu caracteristici inferioare 

Termenii pot lua ca referință diferite elemente, cum ar fi educația, veniturile, clasa socială, statutul social, vârstă, aspectul fizic șamd. Un parteneriat poate indica hipergamie pe o anumită trăsătură (de exemplu, venituri), dar hipogamie pe altă trăsătură (de exemplu, educație). 

Alegerea unui partener este o decizie care ia în calcul nenumărate variabile, conștiente sau inconștiente, cu o largă varietate de motive subiective. Există însă și câteva mecanisme cauzale intens studiate și cu o greutate mai ridicată. În cazul educației, femeile tind să evite hipogamia mai mult decât bărbații. Explicațiile pentru această preferință duc spre o zonă plină de controverse. Ar putea fi efectul culturii patriarhale în care norma socială era ca partenera să fie cel mult la fel de instruită precum partenerul. Sau ar putea să fie efectul unor înclinații psihologice evoluate de selecție a partenerului, în care statutul social al bărbaților este un criteriu esențial pentru femei, deoarece creșterea copiilor în condiții ancestrale necesita resurse socio-materiale solide din partea tatălui. Sau poate că factorii culturali și biologici acționează simultan, deși aparent nu există diferențe semnificative legate de preferințele matrimoniale între societăți cu niveluri diferite de egalitate de gen. 

Dincolo de controversele teoretice, majoritatea cercetătorilor sunt de acord că tendința prevalentă este ca femeile să caute homogamia sau hipergamia educațională. Experimentele științifice pe Tinder arată că femeile sunt selective în ceea ce privește educația, pe când bărbații nu au o problemă să contacteze femei cu educație mai redusă decât a lor. S-ar putea chiar ca bărbații să fie mai puțin confortabili cu o relație în care au un statut social mai scăzut decât al partenerelor, fie din cauza stereotipurilor culturale, fie din cauza riscului real de a fi părăsiți dacă femeile fac un salt profesional semnificativ. 

Inversarea decalajului de gen în educație, cuplată cu persistența unor preferințe asimetrice, duce la un dezechilibru structural. Dincolo de experiențele personale stau (și) cifrele reci.

Putem privi relațiile dintre bărbați și femei în căutarea unui partener ca o piață (reducționist, sigur, dar așa funcționează știința – prin reducerea la modele ce pot fi analizate). Există ofertă, există cerere, iar tranzacțiile (adică parteneriatele) se întâmplă când fiecare parte este mulțumită cu ceea ce primește în schimbul a ceea ce oferă. Ratele diferite de educație superioară în rândul celor două genuri duc, așadar, la un dezechilibru pe piața matrimonială. Întrucât educația este și un predictor al veniturilor (în special la bărbați), apare o penurie de bărbați disponibili cu educație superioară și cu venituri ridicate, și un surplus de femei singure cu educație ridicată. Piața parteneriatelor din SUA prezintă astfel o discrepanță structurală între așteptările femeilor și ceea ce pot oferi bărbații, iar o situație similară se găsește și în Japonia. Dependența de droguri și șomajul structural, ce lovește în special populația masculină, adaugă la nenumăratele probleme care scad numărul de parteneri dezirabili. 

Unele femei vor alege (sau vor fi nevoite) să se căsătorească „în jos”, ceea ce duce la o creștere a numărului căsătoriilor hipogamice, mai ales dacă asimetria educațională este contrabalansată de hipergamie financiară (femei educate se căsătoresc cu bărbați cu venituri mai ridicate, dar cu educație mai scăzută). Altele însă vor continua să caute parteneri cu educație înaltă, dar se vor lovi de o ofertă relativ redusă de bărbați dezirabili. Ca în orice piață în care cererea crește mai mult decât oferta, vânzătorii dețin un avantaj și își pot impune condițiile. 

Unul dintre efecte este că bărbații atractivi pentru femeile educate nu mai sunt dispuși să se căsătorească sau să ofere angajamente monogame cu investiție ridicată. De ce să se oprească la partenera curentă când mai sunt atâtea alte femei singure și educate în căutarea unui partener? Mai mult, dacă admitem că bărbații sunt ceva mai înclinați evoluționar spre partenere multiple decât femeile, cum apare în studiile transculturale, mulți vor tinde să prefere relații sexuale mai mult sau mai puțin pasagere unui angajament monogam, acest lucru regăsindu-se inclusiv în practicile relațiilor deschise. 

Dat fiind avantajul oferit de o piață asimetrică, bărbații pot astfel să impună o normă socială sub forma „hook-up culture” – babardeală fără bucluc, ca să parafrazăm un film recent. Relația dintre raportul de gen și strategiile de parteneriat este deja evidentă în universități. Relațiile romantice stabile predomină unde raportul este apropiat de 50%-50%, cum ar fi la Harvard sau Stanford. La CalTech femeile sunt în minoritate, iar relațiile romantice sunt ubicue și multe duc spre căsătorie. Dar acolo unde femeile sunt dominante numeric, cum ar fi la Boston sau NYU, prevalente sunt relațiile sexuale pasagere. 

Costurile și oportunitățile divorțului sunt de asemenea afectate de acest fenomen. Schimbările educaționale pe piața parteneriatelor fac ca femeile să fie mai puțin dispuse să divorțeze de bărbați cu educație mai redusă (pentru că vor găsi mai greu un alt partener mai educat) dar bărbații devin mai predispuși să divorțeze de femei mai puțin educate (pentru că au șanse mari să își găsească pe altcineva cu studii mai înalte).

Raportul asimetric între numărul de bărbați și numărul de femei a apărut de mai multe ori în istorie și a determinat calitatea relațiilor între cele două genuri. Mortalitatea ridicată a bărbaților din Uniunea Sovietică, în special după al doilea război mondial, dar și în timpul regimului comunist și după 1991, a dus la un surplus de femei pe piața matrimonială. Printre efecte s-au numărat o fidelitate scăzută a bărbaților, competiție ridicată între femei, toleranța pentru relații extra-conjugale, și un număr ridicat de copii ilegitimi. 

Situația este diametral opusă în China unde preferința culturală pentru băieți, cuplată cu politica anti-natalistă din anii ‘80, a dus la avortul selectiv al fetelor, deci la un surplus semnificativ de bărbați. Deși cultura chineză este tradițional patriarhală, puterea de negociere a femeilor legat de căsătorie a crescut. Acestea sunt mai selective și cer (și obțin) mai mult de la potențiali parteneri, în timp ce competiția dintre bărbați a crescut și a dus la consum ostentativ pentru atragerea de partenere (mașini de lux, bijuterii etc). O situație similară a caracterizat America în perioada marilor migrații, când bărbații reprezentau majoritatea celor care traversau Atlanticul.

Pentru femeile educate din țările dezvoltate, piața parteneriatelor devine mai asemănătoare cu Rusia decât cu China. Bărbații au mai multă putere de negociere și pot să dicteze termenii interacțiunii, iar fenomenul s-ar putea să fi început încă din generația baby-boomers-ilor. 

Psiholoaga Marcia Guttentag a sugerat, în anii ‘70, că unul dintre principalele motive pentru dezvoltarea mișcării feministe a fost un efect pervers al revoluției sexuale a anilor ‘60, la rândul său influențată de procese demografice în care femeile se confruntau cu o ofertă redusă de bărbați. Schimbarea normelor morale privind sexualitatea și accesul la contracepție a oferit femeilor mai multă libertate relațională, dar avantajele s-ar putea să fi fost mai ridicate pentru celălalt gen. O piață a relațiilor libere a oferit bărbaților acces la mai multe partenere și le-a scăzut interesul pentru a le trata cu respect și de a investi în relații pe termen lung. 

Printre consecințele socio-culturale ale acestei asimetrii sunt devalorizarea femeilor (de exemplu, prin reprezentarea obiectificantă în pornografie, mass-media sau publicitate), proliferarea „artiștilor agațamentelor” (pick-up artists), dar și conștientizarea de către femei că normele sociale avantajează fanteziile masculine despre disponibilitatea sexuală a femeilor. Ipoteza lui Guttentag este că ideile feministe au fost (și) o reacție la comportamentele abuzive ale bărbaților ce au profitat de o piață a parteneriatelor defavorabilă femeilor. 

Am putea specula că asimetria de la vârful piramidei educaționale s-ar putea să aibă efecte opuse la celălalt capăt al ierarhiei sociale. Dacă bărbații atractivi au multiple opțiuni sexuale, cei neatractivi s-ar putea să nu mai aibă niciuna. Pe lângă multe alte cauze, una dintre sursele expansiunii numărului celibatarilor involuntari (incels) s-ar putea să fie aversiunea față de hipogamie a femeilor ce au devenit din ce în ce mai educate. Un bărbat cu educație redusă și oportunități profesionale scăzute devine mult mai puțin atractiv astăzi decât acum câteva decenii, când șansele sale de a intra într-o relație hipogamă sau homogamă erau mai ridicate. 

Paradoxul este că acești bărbați sunt privați de relații intime în timp ce observă că alți bărbați au oportunități multiple de a găsi partenere. Într-o cultură a masculinității toxice (perpetuarea tiparelor sexiste și misogine), aceștia rămân cu frustrarea că Chads (nume dat bărbaților de succes în meme și cultura online) nu trebuie să depună mult efort să fie plăcuți, deși nu tratează neapărat femeile cu respect. Prinși între norme culturale patriarhale ce le sugerează că bărbații sunt superiori femeilor și propriile lor experiențe nefericite, aceștia alunecă în depresie și tind să devină violenți față de femei și față de o societate în care au tras lozul necâștigător. 

Deoarece femeile educate se confruntă cu această penurie de parteneri dezirabili, strategia rațională este de a investi și mai mult în carieră. Riscul (sau alegerea) de a rămâne singură pe termen lung este deseori contrabalansat cu o independență financiară ridicată. Resursele financiare ale partenerei încep să cântărească tot mai greu în preferințele bărbaților, deci o femeie educată și bogată își va găsi mai ușor un partener decât una educată, însă cu venituri reduse. Chiar și în absența unui partener stabil, veniturile ridicate și stabilitatea profesională pot permite și rolul de mamă singură, într-un context în care bărbații se arată mai puțin dispuși să se așeze la casa lor, sau pot fi tentați să își părăsească partenera pentru o alta cu calități similare sau superioare. Mai mult, un număr din ce în ce mai mare de femei aleg să rămână singure într-o societate liberală în care scade stigmatul social asociat cu celibatul, unde femeile își pot asigura independența economică și socială.

E greu de spus unde se plasează România în acest proces de asimetrie educațională, dar putem prezice că ne vom alătura țărilor vestice cât de curând. La nivelul întregii populații, statisticile arată că bărbații sunt, în medie, mai educați decât femeile, dar cifrele pentru educația terțiară (facultate sau mai mult) arată o inversare a raportului pentru populația sub 55 de ani. Datele Eurostat pe segmentul de vârstă 35-44 arată că 27% dintre femei au educație superioară, comparativ cu 22,3% dintre bărbați. Pe segmentul 25-34, discrepanța crește: 28,3% dintre femei au studii superioare, în comparație cu doar 21,7% dintre bărbați. 

Așadar, dacă luăm 100 de absolvenți vom avea 44 de bărbați și 56 de femei, iar un calcul bazat pe parteneriate homogame sugerează că 12 femei (21%) rămân fără partener. Adică o femeie din cinci nu își va găsi un partener cu educație similară. Pentru cei mai tineri de 25 de ani, diferențele educaționale sunt și mai mult în favoarea femeilor: trei fete sunt la facultate pentru fiecare doi băieți, exact ca în Statele Unite. 

Dacă vreți să jucați un pic rolul unui sociolog sau antropolog amator, priviți în jur, întrebați-vă prietenele și uitați-vă dacă nu cumva tinerii bărbați educați preferă „să mai aștepte”, „să se mai distreze”, „să mai caute”, sau arată alte semne că poziția lor pe piața matrimonială este avantajoasă și vor să o exploateze. Iar dacă sunteți o femeie tânără, educată și singură și vi se pare că sunt puțini bărbați atractivi și disponibili pentru relații stabile, s-ar putea să aveți dreptate. Din păcate, aritmetica și piața parteneriatelor s-ar putea să se îndrepte spre o afacere din ce în ce mai proastă pentru femeile cu studii superioare, pentru că nu sunt suficient de mulți bărbați care să țină pasul, iar acest clivaj educațional pare că se va accentua. Preferințele matrimoniale se vor adapta acestor noi structuri și alte calități ale partenerului vor cântări mai greu decât studiile superioare. 

Viitorul ar putea aduce însă o regândire a educației ca indicator de statut social și criteriu matrimonial. Cultura evoluează constant și știm că simbolurile statutului social se vor schimba și ele. Un titlu de noblețe cântarea altfel în secolul XVII decât în secolul XIX, după cum vedem în romanele lui Jane Austen, pe când burghezia înlocuia aristocrația ca forță socială dominantă. Un bărbat fără diplomă, dar cu interese intelectuale și acces la capital cultural, ar putea prezenta interes pentru partenere cu studii superioare, mai ales dacă va oferi și alte calități dezirabile. Dincolo de statut social și stabilitate economică, transformările din societățile moderne cresc atractivitatea partenerilor receptivi emoțional, dispuși să contribuie la activități domestice și creșterea copiilor, și care pot oferi respect, afecțiune și susținere profesională. 

Până atunci, însă, putem parafraza ironia romancierei britanice: este un adevăr universal acceptat că un bărbat singur ce deține o diplomă universitară trebuie să fie în căutarea unei soții. De-ar fi el și atât de galant precum domnul Darcy..