Fondat în 2019, partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a crescut rapid în popularitate. La alegerile parlamentare din 2020, AUR a strâns, la doar un an după înființare, în jur de 9% din voturi. Creșterea în sondaje a continuat în ultimii ani, iar la alegerile din 2024 se estimează că AUR va primi între 16% și 19% din voturi, ajungând practic al treilea partid din România, după PSD și PNL. Mai mult, conform unui alt sondaj recent, AUR reprezintă și prima opțiune în ceea ce privește intențiile de vot ale tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani (mai precis, pentru cei 23% dintre tinerii care își exercită dreptul de vot).

Din punct de vedere ideologic, AUR este o formațiune politică ultra-naționalistă, ultra-conservatoare, promovând o retorică cu influențe neo-legionare. Unii analiști politici au făcut și asocierea dintre AUR și ideologia fascistă, numind, de exemplu, retorica AUR „fascizantă”. Discursul AUR vizează în mod negativ anumite grupuri minoritare, cum ar fi romii, maghiarii sau comunitatea LGBTQ, dar și curente ideologice, cum ar fi liberalismul european. Cu toate acestea, este posibil ca pericolul pe care îl reprezintă AUR să fie încă prea puțin conștientizat în spațiul public românesc. În media mainstream și discursul public, AUR a fost considerat, în special la apariția sa, mai degrabă „exotic și inofensiv, fiind perceput drept mai puțin periculos decât este în mod real”. 

Am observat și în mod direct (anecdotic, ce-i drept) cum tendința de minimizare a extremismului și pericolului reprezentat de AUR se perpetuează, câteodată, și în discuții cu apropiați ale căror viziuni politice sunt predominant liberale, dar și în anumite interacțiuni cu persoane LGBTQ. Cuplând observațiile personale cu contextul socio-politic mai larg, mi-am propus să analizez mai îndeaproape modul în care partidul își construiește retorica privind comunitatea LGBTQ. Am analizat programul politic AUR și discursurile a două personaje cheie din partid: George Simion, președintele partidului, și Sorin Lavric, președintele senatului AUR, cunoscut și drept „ideologul” partidului. 

Discursul anti-LGBTQ al AUR este pe alocuri ambivalent, abordările extremiste co-existând cu cele moderat-conservatoare. În spatele unor formulări câteodată vagi sau voalate, însă, AUR aduce laolaltă retorica homofobă, transfobă, cea anti-UE, cea religioasă și cea ultra-naționalistă, portretizând comunitatea LGBTQ drept inamicul statului român creștin-ortodox. Potențialul dăunător al discursului devine și mai evident când ne uităm la contextul istoric regional, la grupurile și instituțiile complice în perpetuarea acestui mesaj. Modul în care e construit mesajul anti-LGBTQ al AUR vorbește, mai larg, despre strategiile discursive folosite de membrii partidului, dar și despre pericolul pe care îl constituie creșterea în popularitate a AUR față de democrația liberală românească.  

Pentru a înțelege mai bine discursul AUR, am căutat să obțin, mai întâi, o viziune de ansamblu privind discursul naționalist și cel de extremă dreaptă. În „Discourses about nationalism”, lingvista Ruth Wodak susține o abordare social-constructivistă asupra formării identităților naționale, în care identitatea națională nu este un „dat” stabil, esențializat. Mai degrabă, identitățile naționale sunt contingente istoric, politic și social, fiind „negociate, co-construite și re-produse discursiv”. Conform lui Wodak, construirea unei identități naționale se bazează atât pe un „discurs al asemănării”, care pune accentul pe unicitatea națiunii în cauză și o tratează ca pe un tot unitar, ignorând diferențele dintre cetățenii săi, cât și pe un „discurs al diferenței”, care pune în evidență diferențele dintre națiuni. În contrast cu abordarea social-constructivistă, discursul de extremă dreaptă propune esențializări, adevăruri (aparent) absolute despre cine face „cu adevărat” parte dintr-un anumit popor și cine nu. Astfel, explică Wodak, este legitimat „mitul unui «popor pur» care aparține unui stat națiune clar definit”. 

O componentă importantă a discursului (ultra-)naționalist, de extremă dreaptă, este critica valorilor liberale, printre care se numără drepturile omului, multiculturalismul sau toleranța. Juristul Gábor Halmai susține că în Europa Centrală și de Est au existat „momente neașteptate de prosperitate rapidă a liberalismul și democrației liberale, urmate de delegitimizări la fel de rapide ale acestora”. Autorul folosește exemplul ascensiunii partidului de extremă dreapta Fidesz, în Ungaria, care folosește discursul religios pentru a caracteriza națiunea ungară creștină ca fiind atacată de pericolele din Vest, precum „ideologia de gen” sau „propaganda” LGBTQ. 

În cazul României, Florin Buhuceanu descrie existența în spațiul public a unei retorici construite asemănător, promovată „la unison [de] Biserica Ortodoxă, grupările fundamentaliste de tip Coaliția pentru Familie sau cele extremiste de tip Noua Dreaptă”. Similar discursului din Ungaria, valorile naționale românești sunt portretizate ca fiind puse în pericol de așa-zisul „liberalism agresiv” vestic, cu drepturile LGBTQ ca principal exponent. Comunitatea e construită discursiv ca inamic al „familiei tradiționale”, autentice românești. Buhuceanu explică faptul că „nu e din cale-afară de dificil să organizezi o întreagă agendă de negare a ceea ce e deja perceput de societate ca străin ori neobișnuit”, referindu-se la relativa invizibilitate a comunității LGBTQ în contextul criminalizării relațiilor între persoane de același sex în România până în 2001. 

Discursul ultranaționalist, iliberal, anti-LGBTQ este, așadar, departe de a fi singular, atât la nivel european, cât și național. În prezent, AUR este unul dintre principalii promotori ai acestui tip de discurs în spațiul românesc, iar creșterea semnificativă în popularitate a partidului presupune amplificarea influenței și credibilității acordate ideologiei de extremă dreaptă.

Care sunt, mai precis, mesajele privind comunitatea LGBTQ transmise de AUR și ce indicii ne oferă ele despre ideologia și strategiile partidului? M-am uitat la manifestul și programul politic AUR ca principal document ideologic al partidului, unde problematica LGBTQ+ se discută încă de la punctul 6 din 36, intitulat „Familia și redresarea demografică”: 

„La originea familiei se află Dumnezeu, care a creat bărbatul și femeia, prin a căror uniune se perpetuează viața. Bărbatul/tatăl și femeia/mama sunt diferiți prin natura lor, însă complementari, atribute la care modernitatea a adăugat, benefic, egalitatea în drepturi. Din perspectiva actului de legiferare, în întreaga problematică a politicilor familiei, AUR consideră, înainte de orice, că obiectivitatea biologică nu poate fi ignorată, interpretată sau păcălită, iar reglementările normative nu pot fi contrare firii umane. Ca formațiune conservatoare, AUR se angajează să păstreze consacrarea actuală a familiei în România, în materie constituțională și civilă, prin raportare la datele naturii umane, iar nu la libertatea opțiunii sexuale a persoanelor.”

Observăm un amalgam de argumente religioase, „științifice” și de ordin moral, puse laolaltă pe un ton doct, cu certitudine și seriozitate. Certitudinea formulării nu își găsește întotdeauna corespondent și în logica conținutului. Regăsim, de exemplu, presupunerea falsă că ceea ce e „natural”, „biologic”, este în mod automat moral și ar trebui să constituie, în consecință, baza pentru legile care guvernează un stat național. Antropologul Radu Umbreș demontează argumentul într-un articol scris în contextul Referendumului pentru Familie: „Din punct de vedere științific, «legile naturii» nu au un conținut moral. […] Biologia nu are moralitate. Are doar mecanisme prin care genele sunt transmise de la o generație la alta.”

Prin acest punct al programului politic, AUR afirmă că există un singur tip de familie „adevărată”, anume cea heterosexuală, bazată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie. Familia „tradițională” este dublu validată: o dată binecuvântată de Dumnezeu – Creatorul bărbatului și femeii, apoi, de „obiectivitatea biologică”. Ni se sugerează că această dublă validare încadrează familia „tradițională” în însăși „firea umană”, iar ceea ce este în „firea umană” trebuie să se regăsească și în lege. Prin asocierea cu natura umană, familia heterosexuală e esențializată, ridicată la rang de adevăr absolut, de unică opțiune morală. Aflăm că importanța „familiei tradiționale” nu poate fi supusă vreunei condiționări sociale sau istorice și, în general, nu poate fi chestionată. 

Se remarcă și accentul pus pe reproducere: bărbatul și femeia „perpetuează viață”. În același punct al programului politic, câteva rânduri mai încolo, ni se explică și importanța acestei capacități reproductive: 

„Astfel, obiectivul nostru este să avem în România cât mai multe familii, cât mai longevive, cât mai numeroase, asigurând membrilor acestora un mediu propice economic, social, protectiv și psiho-afectiv de formare și dezvoltare a personalității umane, iar națiunii române continuitatea și dezvoltarea demografică, economică, socială și culturală.”

Propunerile de măsuri de protecție socio-economică (în sine necesare) se îmbină cu mesajul naționalist: însăși continuitatea românilor este în pericol. Acest pericol poate fi evitat însă prin politicile AUR care încurajează reproducerea. Partidul se auto-portretizează într-o aură mesianică de salvator al neamului, oferind „națiunii române continuitate și dezvoltare demografică”.

Cu toate că nu sunt menționate explicit, cuplurile de același sex sunt practic excluse. La ele se referă formularea relativ vagă a „libertății opțiunii sexuale a persoanelor”, în care orientarea sexuală reprezintă o „opțiune”, o alegere fără capacitate reproductivă, în directă opoziție cu familia heterosexuală, lăsată de Dumnezeu și înscrisă în natura umană. Homofobia e destul de explicită: comunitatea LGBTQ e menționată indirect, ca opusul singurei variante valide, familia heterosexuală. 

Observăm utilizarea „ambivalenței calculate”, strategie tipică discursului contemporan de extremă dreaptă. Conform lui Wodak, „ambivalența calculată” lasă, în mod strategic, loc pentru multiple interpretări ale unui discurs care perpetuează ura față de minorități, adresându-se simultan mai multor categorii de public. Pe de-o parte, textul se adresează susținătorilor partidului. Pentru mulți dintre ei, retorica de extremă drepta, anti-minorități, e familiară și credibilă. Mențiunea din programul AUR funcționează pe baza unui cod comun deja existent, reprezentând o reafirmare a valorilor comune. Pe de altă parte, limbajul ambiguu, cu caracterizări indirecte, este util și pentru un public mai liberal, sau chiar în fața unor instituții ale statului (de exemplu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării). Această voalare a mesajului anti-LGBTQ face ca potențiale acuzații privind perpetuarea urii sau instigarea la violență să fie mult mai dificil de dovedit. 

Strategia „ambivalenței calculate” se aplică și în unele dintre discursurile conducătorului AUR. Câteva dintre pozițiile lui George Simion pe subiect atacă mișcarea LGBTQ, fără a face însă remarci explicit sau virulent homofobe. Apariția în care pare că dă dovadă de cea mai multă toleranță este cea din decembrie 2023, la Euronews, în contextul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului care ar obliga România să ofere o formă de recunoaștere cuplurilor de același sex: 

„Nu știu (n.r. câți membri AUR fac parte din LGBTQ), e opțiunea lor intimă, e dreptul lor la viață privată. Din 100.000 de oameni, să tot existe, vă dați seama. Îi întreb eu ce fac în dormitor? E treaba lor, bravo lor. Atât timp cât nu pun problema căsătoriei sau adopției și respectă cele patru baze ideologice pe care AUR le are – adică națiunea, familia naturală dintre un bărbat și o femeie, credința creștină și libertatea – nu are nimeni nimic cu ei. Avem oameni și de alte confesiuni – musulmani, evrei.” 

La o primă vedere, poate să pară că Simion afirmă că AUR e un partid divers, și chiar că transmite un mesaj de toleranță față de minoritățile din partid. O primă nuanță relevantă vine din modul diferit în care liderul AUR se referă la minoritățile sexuale (un inamic mai ușor de atacat în contextul românesc, așa cum explica Buhuceanu) față de cele religioase. Simion se arată deschis la posibilitatea că ar putea exista persoane LGBTQ membre AUR. Acest lucru rămâne însă incert, fiindcă Simion nu le cunoaște „opțiunile intime”. În ceea ce privește persoanele de diverse confesiuni religioase, afirmația e mai concretă: „avem oameni și de alte confesiuni – musulmani, evrei”. 

Dincolo de diferența subtilă dintre modurile în care tratează cele două grupuri minoritare, remarcăm mai multe contradicții la nivelul discursului. Cum ar putea persoanele LGBTQ, potențiale membre AUR, să respecte principiul „familiei naturale dintre un bărbat și o femeie”? Ce ar presupune pentru „musulmani” sau „evrei” să se conformeze principiului AUR privind credința creștină? Simion subliniază distincția între viața privată și prezența publică. Sugerează că, la nivel personal, el îndeamnă la respect față de persoanele LGBTQ, însă nu e de acord cu așa-zisa „agendă” care promovează drepturile comunității la nivel instituțional, ale cărei puncte principale ar fi căsătoria și adopția.

Președintele AUR transmite un mesaj similar și cu ocazia căsătoriei sale cu Ilinca Munteanu: „Acum care e problema, că unchiul ei e homosexual? […] Unii oameni au și alte înclinații, ce să fac eu, ce treaba am eu cu ce fac oamenii la ei acasă?”. Așadar, homosexualitatea e acceptabilă dacă e practicată (exclusiv) în mediul privat. Mesajul implicit e că problema apare când persoanele LGBTQ ies în public și cer drepturi egale. Aspectul recunoașterii căsătoriilor între persoane de același sex apare explicit în interviul acordat Euronews: 

„Să știți că nu e printre prioritățile noastre de guvernare (n.r. decizia CEDO de recunoaștere a căsătoriilor de același sex), avem un partid care se ocupă de așa ceva, există USR pe zona aceasta progresistă. […] Sunt unii care încearcă să rescrie legile biologiei, legile fizicii și ajungem la niște ciudățenii. Căsătoria și procrearea se fac între un bărbat și o femeie.”

Discursul continuă relativ voalat, folosindu-se și în acest caz de anumite exprimări vagi. Simion susține că există niște persoane (neidentificate, misterioase) care ar încerca să rescrie „legile biologiei, legile fizicii”, încercare din care rezultă niște „ciudățenii”. Se subînțelege că aceste ciudățenii ar fi relațiile și identitățile LGBTQ. El se folosește și aici de strategia „ambivalenței calculate”, evitând formulările care instigă direct la ură și, în același timp, consolidând mesajul că persoanele LGBTQ reprezintă o deviație de la normă. În aceeași notă ambiguă, președintele AUR nu se declară direct împotriva drepturilor LGBTQ, ci spune că drepturile LGBTQ nu se numără printre prioritățile de guvernare ale AUR. Afirmația sugerează în mod înșelător că politicile AUR ar avea un efect neutru asupra comunității. Voi explica mai departe că, din contră, retorica și acțiunile AUR pot avea un impact negativ puternic asupra persoanelor LGBTQ. 

Așa cum se prefigurează în programul politic și discursurile lui Simion, AUR accentuează ideea unei opoziții între comunitatea LGBTQ, asociată agendei „globaliste”, impuse de Uniunea Europeană și de Vestul colonizator, și „familia tradițională”, autentic românească și ortodoxă. Aceasta este o retorică similară cu cea folosită de Coaliția pentru Familie la referendumul din 2018, cu cea a partidului Noua Dreaptă sau a Fidesz, din Ungaria. 

Opoziția este construită artificial, plecând de la mai multe premise false sau incomplete, care propune o viziune esențialistă a statului român „autentic” și neapărat ortodox. În realitate, explică Wodak, identitatea națională nu este niciodată fixă, stabilă, ci în continuă schimbare, fiind influențată de factori politici și sociali precum schimbări în componența etnică a populației, modificări ale regimului și ideologiei politice dominante și alianțe sau conflicte cu alte națiuni (ca să numim doar câțiva factori).  

Retorica AUR portretizează mișcarea LGBTQ ca o impunere vestică. O astfel de afirmație ignoră, pe de-o parte, diversitatea mișcărilor LGBTQ locale, unele aliniate, altele profund divergente politicilor vestice și UE (recomand, în acest sens, eseul Vedei Popovici despre mișcări queer locale și regionale). Ideea că mișcarea LGBTQ este o impunere vestică șterge istoria queer locală. Persoane cu sexualități și genuri non-conforme cu standardele societății au existat pe (actualul) teritoriu românesc indiferent de influența culturilor Vestice (subiectul e aprofundat, de exemplu, în cartea lui Florin Buhuceanu, Homoistorii).

Opoziția drepturilor LGBTQ – agendă „globalistă” – Vest colonizator versus „familia tradițională” – autenticitate românească – ortodoxism, e atotprezentă în discursurile membrilor AUR, accentuând diferențele aparent ireconciliabile dintre grupul majoritar și cel minoritar. Comunitatea LGBTQ devine „celălalt”, grupul străin și, în anumite cazuri, chiar periculos, amenințător pentru bunăstarea majorității. Într-un discurs relatat pe site-ul conservator R3 Media, senatorul AUR Sorin Lavric ridică această falsă opoziție la rang de război:  

„Fără a lua atitudine, vom fi înghițiți de acești dereglați LGBT-iști. În măsura în care ne considerăm normali, trebuie să ne opunem acestei anormalități. În măsura în care suntem normali, trebuie să ne opunem ideologiei de gen și acestei afurisite de concepții, transgender, care este ceva diabolic.” 

Lavric se adresează, deci, românilor „normali”, pe care îi încurajează să se alieze cu AUR împotriva comunității LGBTQ, pe care o numește direct „dereglată”. Senatorul AUR își continuă discursul adresând așa-zisa „ideologie de gen” și „concepție” de transgender. E negată practic existența persoanelor transgender, sugerând că identitățile lor nu sunt reale, ci că persoanele trans au căzut mai degrabă pradă „ideologiilor” impuse din afară. Asocierea cu un cuvânt din sfera religioasă, „diabolic”, accentuează tonul apocaliptic și contribuie la efectul dezumanizant. 

Aceeași idee e ridicată la rang de conspirație într-un alt discurs de-al lui Lavric: 

„Ce mă revoltă la acești prozeliți e că, în lipsa lor de decență, nu intuiesc că sunt simple catapulte menite a dărâma ierarhia valorică din Europa. De micile lor slăbiciuni, orgolii și metehne se folosesc niște minți diabolic de viclene, al căror unic scop e să-i trimită, obuze ignorante, în zidul canonului etic (și estetic) din Occident.”

Discursurile lui Lavric, în calitatea sa de „ideolog” al AUR, ne ajută să ne facem o imagine și mai clară despre ideologia homofobă și transfobă promovată de acestei alianțe, care în discursurile lui Simion și în programul politic al partidului era exprimată mai degrabă indirect sau ambiguu. În contextul creșterii popularității, credibilității și puterii politice a AUR, retorica pe care o promovează poate avea efecte imediate asupra experiențelor zilnice ale persoanelor LGBTQ. Discursul AUR poate să perpetueze prejudecățile și să adâncească stigma cu care comunitatea se confruntă deja, încurajând și legitimând violența homofobă și transfobă. 

Efectele negative ale retoricii extremiste nu sunt însă singurul motiv de îngrijorare. Ideologia anti-LGBTQ a partidului se concretizează și la nivel de inițiative politice și legislative. În iulie 2021, de exemplu, AUR a propus „un pachet legislativ, după modelul legislației maghiare anti-LGBTQ, care interzice educația despre gen, orientare sexuală și identitate de gen, invocând o falsă protecție a copiilor”. În mai 2023, reprezentanți ai AUR „au cerut Guvernului să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de acelaşi sex”. 

Poate că cea mai amplă acțiune anti-LGBTQ susținută de AUR este în curs de desfășurare la momentul scrierii acestui articolul. În februarie 2024, un grup numit „Coaliția pentru Constituție” a lansat inițiativa unui al doilea referendum pentru definirea familiei drept bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, după încercarea identică eșuată a Coaliției pentru Familie în 2018. La evenimentul de lansare a fost prezent Claudiu Târziu, președintele Consiliului Politic al AUR, iar printre semnatarii inițiativei se numără Gheorghe Piperea, candidat AUR la europarlamentare. Susținerea AUR pentru acest referendum a fost declarată încă din octombrie 2023 de către George Simion. 

Poziționarea anti-LGBTQ reiese din ce în ce mai clar din discursurile și acțiunile partidului AUR. Se limitează acest pericol, însă, strict la comunitatea LGBTQ, sau vorbim despre o amenințare mai largă la adresa democrației liberale și respectarea drepturilor omului în România? 

Un prim indiciu îl constituie inspirația legionară identificabilă în ideologia AUR și  simpatiile legionare ale membrilor săi. Într-un interviu acordat Radio France International (RFI), Sorin Lavric este întrebat în mod direct dacă e legionar. Inițial, răspunde cu aparentă indignare: „Cum să fiu legionar? Vai de mine! Legionarismul este un episod încheiat în istoria noastră.” Apoi, însă, își nuanțează poziția: 

„Dar [mișcarea legionară] a fost un moment important în istoria curentelor conservatoare din țara aceasta. Nu pot tăgădui acest lucru. […] Mă lepăd de această doctrină pentru că, așa cum v-am zis, este ceva ireversibil. Nu se mai poate reda în forma de atunci. Asta nu mă împiedică să vă spun că am cunoscut zeci de deținuți politici, dintre care foarte mulți au fost legionari. Am știut ce stofă au. Am simțit ce frumusețe lăuntrică aveau.”

Aparenta distanțare inițială de mișcarea legionară s-a transformat rapid în distanțarea față de „forma de atunci” a mișcării (formulare, din nou, vagă). Lavric nu se distanțează, însă, de ideologia sau principiile mișcării, ci, dimpotrivă, continuă prin a-și exprima aprecierea pentru legionari. El le admiră, într-o notă poetică, romanticizată, „frumusețea lăuntrică”, evitând să comenteze în detaliu despre credințele sau acțiunilor acestora. 

Studiul cercetătorilor Oana Gheorghiu și Alexandru Praisler face mai clare conexiunile dintre AUR și mișcarea legionară. Cei doi autori fac o analiză comparativă a discursului AUR cu cel legionar și concluzionează că, în timp ce antisemitismul legionarilor se regăsește semnificativ mai puțin în ideologia AUR, ambele mișcări se folosesc de mijloace retorice similare pentru a instiga la ură față de minoritățile romă și maghiară. În plus, discursul AUR găsește „noi ținte în comunitatea LGBTQ”, dar și în femei, considerate inferioare din punct de vedere intelectual. Activistele și cercetătoarele Adina Marincea și Veda Popovici atrag și ele atenția asupra tentativelor AUR de a „rescrie istoria”, reabilitând discursiv mișcarea legionară. Marincea și Popovici susțin că e important să „spunem lucrurilor pe nume” și să numim în mod direct AUR un partid fascist. 

AUR e cu atât mai periculos fiindcă se bucură de o atitudine ambivalentă, pe alocuri complice, din partea Bisericii Ortodoxe Române și a reprezentanților ei – una dintre instituțiile cu cea mai mare influență în România. În volumul său despre istoria BOR, istoricul Oliver Jens Schmitt susține că legăturile dintre BOR și AUR sunt strânse și complexe, adăugând că „succesul electoral al AUR nu ar fi fost posibil fără sprijinul masiv din rândurile BOR”. Poziția oficială BOR legată de AUR a venit în 2022, prin intermediul declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. Schmitt critică însă anumite ambiguități rămase în urma acestei poziții: „[BOR] s-a distanțat pentru prima oară de ortodoxismul politic sub forma AUR, care, e drept, nu a fost menționat nominal”.

AUR este susținut de anumite facțiuni din BOR, precum și de o vastă rețea care cuprinde partide și organizații ultranaționaliste ortodoxe, care promovează agenda AUR și discursul de extremă dreaptă la nivel local și național. Adina Marincea a investigat aceste legături într-o serie de articole pentru Libertatea. Autoarea arată că există o rețea de promovare și susținere reciprocă formată din membri AUR, anumiți preoți ortodocși și organizații cu doctrine mai evident fasciste sau neologionare. Printre ele se numără Noua Dreaptă, Asociaţia Gogu Puiu, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu sau Frăția Ortodoxă. 

Discursul anti-LGBTQ al AUR nu este un fenomen izolat, ci face parte din agenda mai largă ultranaționalistă, de extremă dreapta și de inspirație legionară a partidului. Unul dintre elementele-cheie ale retoricii AUR este o falsa opoziție dintre valorile naționale, autentic românești, ortodoxe, și valorile liberalismului vestic, decadent, având ca exponent semnificativ drepturile LGBTQ, impuse forțat în România. 

În retorica AUR, discursurile explicit și virulent homofobe coexistă cu discurile ambigue, care lasă deschisă posibilitatea minimizării ideologiei extremiste a partidului. E important însă să vedem dincolo de astfel de mecanisme retorice  pentru a înțelege adevăratul pericol pe care îl constituie creșterea în popularitate a partidului – atât pentru comunitatea LGBTQ și alte minorități, dar și pentru democrația din România și drepturile și libertățile cetățenești în general.