Ne adunăm de-a lungul vieții în diverse comunități pentru că simțim nevoia de a aparține de grupuri sociale și de a ne alinia dpdv valoric, profesional sau conjunctural unor scopuri comune: de la cele de bloc/cartier, la comunități religioase, etnice, identitare, la comunități de practică profesională sau grupuri civice/de activism. 

În toate aceste grupuri (mai restrânse sau mai extinse) se nasc invariabil conflicte care diluează relațiile dintre membri și pot conduce la excluderi temporare sau definitive. Spațiul public și felul în care funcționează algoritmii de social media amplifică orice tip de interacțiune. Astfel, ne îndreptăm cu pași repezi către o veritabilă cultură a conflictului – în care ne ascultăm mai puțin, punem etichete și emitem judecăți de valoare, sistăm dialogul critic și ne (auto)excludem din conversații.

„S-a modificat profund felul în care ne confruntăm și instrumentele pe care le folosim ca să ne confruntăm. Înainte de social media se putea ajunge la o reapropiere, la o reparare. Mi se pare azi din ce în ce mai greu să reparăm rupturi atunci când ne ciocnim și pentru că lucrurile merg atât de repede, credem că nu mai e important să le reparăm. Secretul este să mergem înainte, înainte, înainte…..dar către ce?” (Corina Șuteu, consultantă și expertă în politici culturale, autoare, reprezentantă a comunității Insula 42)

Publice sau private, certurile distrug podurile de apartenență dintre noi și activează frica de excluziune socială, însă uneori au capacitatea de a produce progres și de a crește reziliența comunităților de care aparținem. Este nevoie să distingem conflictele bune și generative de cele distructive și să identificăm actorii sociali de tip bridge burners (cei care provoacă, întrețin și alimentează conflicte) și bridge builders (cei care construiesc și mențin relații de încredere). Dar mai mult, trebuie să ne dăm suficient timp de reflecție și spațiu pentru a ne asculta și a ne cunoaște.

„Am început să mă uit la comunitatea respectivă așa cum e, și nu așa cum îmi doream eu să fie. Veneam cu niște prejudecăți care sufocau comunitățile. Unul dintre primele principii pe care le-am învățat este:  «Privește-l pe cel din fața ta – fie că este un om, fie că este o comunitate – cu curiozitate. Deschide ochii, întreabă-l!» Interesant este că cele mai multe conflicte se nasc, de fapt, în spațiul gol în care nu ne cunoaștem. (…) Avem două urechi și o gură (mi-a zis cineva la un moment dat) și ar trebui folosite în proporția corectă.” (Rucsandra Pop, artistă, scriitoare și antropoloagă)

Fie că vorbim despre indivizi sau organizații, lupte de putere și disensiuni interne, există metode și strategii de reechilibrare personală și prevenție a rupturilor comunitare: de la propria vindecare prin dialog interior și recunoaștere a emoțiilor, la structuri organizatorice mai puțin ierarhice, ideal egalitariene, la comunicare instituțională sănătoasă, mediere și aliniere valorică.

„Activismul meu s-a schimbat în urma unui conflict intra-comunitar. Nu-mi mai e frică de conflict, nu-mi mai e frică să fiu numit în diverse feluri. După fiecare astfel de situație și după ce te vindeci un pic în urma unui conflict – devii mai puternic.” (Patrick Brăila, activist trans, regizor de film și performer)

Întreaga discuție moderată de jurnalistul Cristian Lupșa despre tensiuni intra-comunitare, excluderi și efectele conflictelor asupra sănătății mintale a indivizilor și asupra longevității comunităților – aici: