Poți să descoperi o mulțime de aspecte importante din viața orașului și istoria sa, dar și din experiențele de viață ale rezidenților Timișoarei, într-o manieră interesantă și plină de culoare, dacă accepți invitația acestora de a petrece câteva ore alături de ei prin zone, străzi și cartiere pe care crezi că le cunoști. 

Cercetarea etnografică a fost metoda de investigare și cunoaștere a poveștilor de viață a doi seniori din Timișoara. Acest tip de cercetare ne permite să căpătăm cunoștințe detaliate despre locuri, oameni și evenimente din memoria individului, dar și din trecutul și istoria comunității.

Am plecat la drum cu un ghid de interviu, însă i-am lăsat și pe seniori să preia inițiativa și să deșire amintiri, fapte și emoții personale. Am mers la pas prin două cartiere ale Timișoarei – Iosefin și Șagului, cu Dorina-Cornelia Șiclovan și Pavel Cirap. 

Am putut observa o ciclicitate a experiențelor, gândurilor, simbolurilor și acțiunilor seniorilor noștri legate de experiența lor personală, care a presupus participarea legitimă la viața comunității, o viață derulată după anumite reguli și norme sociale.

Am urmărit poveștile interlocutorilor noștri, dar am încercat să și surprindem comportamentul acestora când întrezăream o parte interesantă a identității lor în relația cu comunitatea și cu spațiul urban. Fără o identitate nu putem vorbi de atașamentul unui individ față de loc, ci mai degrabă vorbim de non-spațiu, iar în această situație este anulată orice legătură dintre locul fizic și ceea ce semnifică el pentru fiecare locuitor la nivel emoțional și cultural. Dna. Șiclovan aparține unei generații care s-a aliat conceptului de identitate în ambele direcții – și la nivel de comunitate a Iosefinului, dar și la nivel de spațiu urban străjuit de ambele maluri ale Begăi. Pentru ea, spațiul urban și comunitatea cartierului în care a ales să ne întâlnim sunt încă puternic ancorate în memorie, dar și în realitatea sa.

Iosefin este unul din cele mai vechi cartiere ale orașului de pe Bega. În sec. al XVIII-lea era un sat din afara cetății austriece a Timișoarei, locuit de o multitudine de etnii. Întâlnirea cu dna. Dorina, chimist ca formație profesională, a avut loc în zona depoului de tramvaie, de unde ne-am îndreptat către malul Begăi, în apropierea golfului pe care râul îl face aici: „Am ales să vă aduc în Cartierul Iosefin pentru că încă am amintiri puternice și în mare parte plăcute. Au fost unele mai puțin plăcute, dar care nu au ținut de noi”.

Ca majoritatea timișorenilor, dna. Șiclovan a locuit aproape de diferitele etnii prezente în tot Banatul – maghiarii, șvabii, sârbii, romii, evreii. De altfel, Banatul este unica regiune în Europa unde nu au fost înregistrate conflicte inter-etnice. Dna. Șiclovan ne spune: „Am locuit pe str. Gelu nr. 11 cu chirie, în care au locuit 3 familii, o familie maghiară și două familii de români, iar în preajmă erau multe familii de maghiari sau mixte ca etnie.. În general ăsta este un lucru specific Banatului, pentru că sunt puține familiile care din moși strămoși au rămas doar la etnia inițială”. Vecinătatea, dar mai ales joaca în cartier, îi aducea laolaltă pe copiii de diferite etnii sau din familii mixte. Și dl. Pavel dă de gol trecutul multicultural bănățean. Cuvintele în limba sârbă ori germană sunt strecurate în mod involuntar în limbajul său. Nu de puține ori își încheie câte-o frază cu nema nișta, împrumutat de la vecinii sârbi (n.a. nu știu), ori langsam (n.a. încet, fără grabă, cu răbdare).

Al doilea cartier pe care l-am vizitat, aflat în vecinătatea Iosefinului, a fost Calea Șagului, cartier muncitoresc aflat în partea de sud a orașului. Aici au fost stabiliți cei care lucrau în zona industrială de sud a orașului, într-o serie de fabrici care azi nu mai există, locul lor fiind luat în mare parte de zona comercială Mall – Calea Șagului. Acest cartier, spre deosebire de Iosefin, este unul dintre cele mai populate cartiere, ridicat în anii ’70, densitatea sa fiind dată de faptul că aici bulevardul este străjuit de blocurile turn cu 10 etaje. Aici au fost ridicate primele astfel de blocuri din Timișoara și de existența lor își leagă viața dl. Cirap. 

Periplul nostru în cartierul Calea Șagului a început din parcarea unui magazin Profi din apropierea domiciliului dlui. Pavel, seniorul nostru în vârstă de 82 de ani. Dl. Pavel este un personaj cunoscut de către cei cu care ne-am intersectat în plimbarea noastră, mulți salutându-l și întrebându-l dacă „a devenit vedetă”.

Din parcarea magazinului am plecat de-a lungul Căii Șagului, pe artera principală care este străjuită de către blocurile turn de care se leagă și începutul locuirii în cartier a dlui. Pavel, în urmă cu 44 de ani. Și-a dorit încă de când se ridicau aceste blocuri să locuiască într-unul, chiar dacă asta a presupus să facă o serie de drumuri și să meargă în audiență „la mai marii din partid”. Nu a vrut să aibă probleme cu presiunea apei și și-a dorit să privească de la înălțime forfota cartierului: „M-am înscris la apartament, în ’74 m-am căsătorit, mă simt bine aici.. Mi-am dorit în bloc turn din cauza presiunii apei, nu mi-au plăcut alea cu 4 etaje. Am depus prima rată, 13.000.. greu o fost să strâng banii ăștia”.

Seniorii noștri au generozitatea de a transmite mai departe istoria diferitelor clădiri, monumente și fabrici semnificative, de care îi leagă o serie de povești. Dna. Șiclovan ne povestește despre Căpitănia portului, despre Clădirea cu ancoră, clădire emblematică pentru cartierul Iosefin, și câte ceva despre toate podurile care leagă cele două maluri ale Begăi: Podul Modoș ca podul până la care avea voie să se joace în copilărie, Pasarela de la str. Gelu, pe care o traversa zilnic când venea de la grădiniță, școală sau de la piață, Podul Eroilor, Podul Dragalina și Podul fără nume, unde s-a încheiat plimbarea noastră. Pentru fiecare dintre ele exista o poveste, o trezire a unei amintiri din copilărie sau tinerețe. Iar modul în care povestea ne făcea să o retrăim alături de ea și să vedem aceste poduri cu alți ochi. 

Fabrica de țigări este de asemenea o clădire timișoreană emblematică, inclusă și în categoria monumentelor istorice. Dna. Șiclovan ne spune că atunci când mergea în vizite la bunicul său, era musai să îl aprovizioneze cu țigări pentru cel puțin o săptămână: „Bunicul era un fumător înrăit, Carpați sau Mărășești erau preferatele lui”. Comuniștii au interzis să se mai producă aici tutun împărătesc pentru pipe și trabucuri, pentru că aceste produse erau considerate burgheze.

În decembrie ’89, dl. Pavel a participat la adunarea din Piața Operei, dar apoi a fost convocat la locul de muncă pentru a apăra fabrica unde lucra: „Revoluția.. am fost pe Centru, dar și la lucru, a fost obligatoriu să mergem noaptea să apărăm, așa a fost ordinul. Cu Revoluția a fost rău, păcat de oamenii care au murit da ficea (n.a. degeaba), cum zice bănățeanul”. O oarecare nostalgie îl cuprinde pe dl. Pavel când vorbește despre perioada comunistă, căci în comunism a învățat o meserie și a putut să-și câștige traiul.  

Zona industrială din Calea Șagului a dispărut, pe locul fabricilor ridicându-se Mall-ul și magazinul Dedeman, de care dl. Cirap este destul de legat. Vine des aici, nu pentru a se plimba prin Mall, ci pentru a cumpăra diferite materiale necesare micilor lucrări pe care le mai are, căci „mai lucrez în particular.. 5 lei dacă îi iau, nu-i dau”.

Așa cum s-a întâmplat în multe părți din țară, și în Timișoara multe dintre fabricile vremurilor trecute au dispărut, locul lor fiind luate de diferite alte activități de producție sau de servicii, ori de cartiere noi de blocuri. Unele foste zone industriale au devenit zone comerciale frecventate de timișoreni. Alte zone unde locuitorii din satele vecine veneau și aduceau pe tarabe produsele din propriile grădini au fost modernizate și s-au transformat în piețe mult mai bine organizate și mai salubre, cum s-a întâmplat și cu Piața din Iosefin. Timpul nu a stat în loc, iar noul a luat locul vechiului, chiar dacă nu întotdeauna noul este mai valoros decât vechiul, ori mai util. Dar orice comunitate este vie, se transformă, asimilează și se modelează după ceea ce i se oferă sau după ceea ce își construiește. Comunitatea urbană are capacitatea să se adapteze la spațiu, la infrastructură și la mediu.

Dna. Dorina Șiclovan este pasionată de tot ce ține de natură, iar în plimbările ei îi place să imortalizeze diferite momente cu ajutorul aparatului de fotografiat. Dl. Pavel este și dânsul un adept al plimbărilor zilnice, care îl mențin în formă la cei 82 de ani. Orașul le oferă locuri pentru promenadă de care ambii profită zilnic.

Dacă pentru dna. Dorina perioada copilăriei este una plină de amintiri încă vii, puternice, asumate, pe care a reușit să ni le zugravească întocmai, pentru dl. Pavel este o perioadă despre care nu a dorit să ne vorbească decât foarte puțin. Dna. Șiclovan și-a trăit întreaga copilărie pe malul Begăi și pe strada Gelu, unde și-a construit primele interacțiuni și relații sociale. Deși are experiența vecinătății mai multor cartiere, gândurile și poveștile care o fac să i se lumineze chipul de bucurie, dar și prieteniile actuale, o leagă de cartierul Iosefin, unde s-a născut și în care a mers la grădiniță, apoi la școală, a crescut și a locuit până s-a căsătorit. Știe încă cu o exactitate de inginer unde anume era terenul de joacă, unde se scăldau, până unde aveau voie copii să se deplaseze copiii față de casă, chiar dacă malurile Begăi acum au fost reorganizate și aranjate. 

Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte experiența din teren cu cei doi seniori aș menționa comunitate, identitate, amintiri, istorie, urbanism. Seniorii orașului pot fi o sursă importantă de cunoaștere pentru istoria orală a locului, unind generații și istorii care altfel riscă să se piardă.