Arhiva de Teatru UNATC este un proiect care își propune recuperarea istoriei în imagini a spectacolelor create de studenții de la Facultatea de Teatru a Universității „I. L. Caragiale”, București. Demarat în martie 2021, proiectul este inspirat de Arhiva Activă, venind în completarea arhivei de film din cadrul aceleiași universități. 

Proiect în desfășurare, Arhiva de Teatru a publicat pe 31 ianuarie 2022, la 72 de ani de la înființarea UNATC-ului, un catalog digital cu peste o mie de fotografii analog realizate în timpul spectacolelor de absolvire ale generațiilor de actori și regizori de teatru din perioada anilor ‘50-‘90. Organizate cronologic, fotografiile oferă detalii despre profesorii care au condus generațiile, asistenții lor, secția din care fac parte cei surprinși „în acțiune”, precum și distribuția și echipa creativă ale spectacolelor. 

Un element cheie al Arhivei de Teatru UNATC și instrumentul care asigură caracterul interactiv al paginilor online este formularul prin care absolvenții din diverse generații vor putea completa sau chiar corecta informațiile afișate, sau vor putea adăuga istorii care să plaseze imaginea într-un context mai nuanțat. 

Pentru reconstituirea elementelor de bază din fișele imaginilor am recurs și la metoda directă de a le scrie celor pe care am reușit să-i identificăm și de a le cere detalii despre spectacol și despre numele colegilor pe care nu i-am recunoscut. 

„Mă bucur că se ocupă cineva de aceste imagini!”, „Foarte tare că mai există fotografiile!”, „Ce vremuri..”, „Mare bucurie mi-ați făcut cu aceste fotografii!”, „Wooow!”, „Felicitări și succes! Un proiect frumos și deosebit pentru vremurile pe care le trăim” – sunt doar câteva din reacțiile pe care le-am primit și care ne-au încurajat în demersul nostru. În mare parte, actorii și regizorii abordați s-au arătat încântați că se încearcă această recuperare și ne-au oferit chiar informații suplimentare legate de atmosfera din timpul studenției sau despre colegii lor. 

Tocmai acest gen de detalii intenționăm să includem și pe platforma noastră. Vorbind, deci, de potențialul arhivei de a constitui terenul unor demersuri de cercetare, putem explora această posibilitate a dialogului emoțional cu trecutul fotografic și crearea unei narațiuni comune asupra teatrului din trecut.

Asemănător unui puzzle, informațiile au fost compilate, în funcție de perioadă, din mai multe surse, practicile de arhivare precedente dovedindu-se a fi foarte diverse și inegale. Spre exemplu, pentru anii ‘50-‘70 s-au găsit albume de fotografii cu notații și dosare de presă, semne ale unui efort explicit de arhivare a spectacolelor de absolvire. O parte din fotografiile din spectacole au fost aranjate în albume propriu-zise.

O altă parte din fotografii au fost lipite pe cartoane și îndosariate, lucru ce poate denota o relație ceva mai distantă cu obiectul fotografic. Grija pentru procesul de clasificare rămâne prezentă. Tot în această perioadă se găsesc și „albume-șantier”, unde se întâmplă uneori ca unele fotografii să fie din spectacole diferite față de cel menționat pe cartoane. În genul acesta de albume, în locul numelor complete ale actorilor apar deseori diminutive sau nume de alint.

Mărturie a unor eforturi de arhivare nefinalizate stau și dosarele dedicate fiecărei stagiuni, în care fotografiile sunt grupate, dar fără însemnări care să le ofere un context. Asemenea dosare există pentru majoritatea stagiunilor de la sfârșitul anilor ‘60, până la începutul anilor ‘80. În această ultimă decadă se fac, mai degrabă, fotografii destinate caietelor-program, păstrate în plicuri, fără prea multe detalii, având uneori notații succinte pe verso. Nu se mai găsesc albume cu fotografii.

În anii ‘80 se practică colecționarea caietelor-program, documente cu o stilistică unitară. Fiecare colecție era completată pe măsură ce un nou spectacol își avea premiera, astfel că, la sfârșitul stagiunii, aceste albume constituiau imaginea completă a succesiunii de spectacole din perioada respectivă. 

Fotografiile din anii ‘90 par a fi destinate exclusiv expunerii pe panourilor din foaierul Studioului de Teatru Casandra. Deschis în 1957 și cunoscut mult timp sub numele de „Studioul de teatru IATC”, spațiul din strada Franceză a deschis producțiile facultății pentru publicul larg. Studioul a fost rampa de lansare pentru mulți actori și regizori care au făcut istorie în teatrul românesc, și a fost locul unde au fost făcute majoritatea fotografiilor care constituie arhiva.

Ce a determinat schimbarea practicilor de arhivare de-a lungul timpului și cine era responsabil cu arhivarea? Care era filosofia din spatele acestor practici și de ce, în final, s-a renunțat la ele? Sunt întrebări care își așteaptă răspunsul de la cercetătorii care se vor apleca asupra acestor colecții fotografice. 

Ne dorim ca, în  perioada următoare, să găsim o modalitate de a pune aceste materiale, în format fizic, la dispoziția celor interesați. Există fotografii nu numai din timpul spectacolelor, cu publicul în sală, ci și de la repetiții sau din timpul unor sesiuni foto organizate. În materialul parcurs, am găsit menționat pe spatele unor fotografii un singur nume de autor, Cristina Popescu, și doar în anii 1986, 1987 și 1988. Când, cum și în ce context au fost făcute toate aceste fotografii? Iată o altă posibilă linie de cercetare. 

De asemenea, este posibilă reconstituirea, prin intermediul imaginilor și nu numai, a modurilor în care s-au transformat diversele tipuri de pedagogie și de tehnici teatrale (actoricești, regizorale, scenografice etc.) de-a lungul timpului? Se pot găsi criterii în alegerea repertoriilor, a preferințelor pentru anumite piese? 

Următoarea etapă administrativă a acestui proiect de arhivare și digitizare ar fi cea a creării unei echipe dedicate, permanente și complete, în cadrul Departamentului de cercetare al UNATC. Astfel, proiectul ar putea căpăta resursele umane și financiare care i-ar da un plus de rigoare și predictibilitate comparativ cu etapa de pionierat. 

Din punctul de vedere al constituirii arhivei, este necesară transpunerea în format digital a întregului material analog rămas, precum și pregătirea fotografiilor în format fizic pentru păstrarea adecvată pe termen lung. Desigur, avem în vedere și procesarea și integrarea informațiilor și a conținutului digital creat după anii 2000.

În cele din urmă, ne-am bucura să putem organiza o expoziție, poate la sfârșitul anului școlar 2022, în care să scoatem în lume arhiva în format fizic.

Mulțumiri pentru inspirația, suportul sau contribuția în diferite forme: Ana Szel, Andrei Rus, Laura-Maria Ilie, Victor Filip, Liviu Lucaci, Ștefana Samfira, Alex Sterian, Călina Bârzu, Cristina Irian, Dragoș Boldea, Ioana Jelea-Ioniță, Miruna Runcan, Anca Râpeanu, Dan Matei, Vlad Nastasiu, Corina Cimpoieru, Cătălin Sârbu, Radu Apostol, Alexandru Ștefan, Oana Boca Stănescu, Salonul de proiecte, Platforma Star și tuturor celor care ne-au ajutat la identificarea spectacolelor și actorilor din fotografii – actori, regizori, profesori UNATC.