Clujul trăiește astăzi o dublă realitate. Pe de-o parte, este orașul „cel mai performant” din România, locul unde se concentrează universități, joburi bine plătite și o viață urbană efervescentă. Pe de altă parte, această ascensiune rapidă a transformat locuirea într-un lux, a adâncit diferențele sociale și a creat un oraș tot mai greu de accesat pentru cei care nu se aliniază ritmului impus de capital și competiție. Din exterior, pare un ecosistem în continuă expansiune, dar această imagine ascunde o realitate mai complexă, unde creșterea accelerată vine la pachet cu o serie de inegalități care se răsfrâng chiar și asupra celor care au contribuit la dezvoltarea orașului. Întrebarea care persistă este simplă: succes pentru cine?

 În acest context, #ISCOADA Talks a mers la Cluj-Napoca cu intenția de a deschide un spațiu de dialog despre ceea ce se vede și ceea ce rămâne în umbră. Vorbim despre efectele dezvoltării accelerate – de la prețurile ridicate ale locuințelor până la forme noi de stratificare socială, dar și despre felul în care comunitatea locală începe să răspundă prin inițiative civice, activism și micro-practici de rezistență urbană.

Alături de moderatoarea Adela Fofiu, socioloagă și cercetătoare în inovare culturală și socială, dialogul reunește pe trei dintre vocile relevante ale Clujului contemporan, fiecare activând în puncte-cheie ale orașului: Enikő Vincze – profesoară la UBB și activistă pentru dreptate locativă în cadrul Căși Sociale ACUM!, cu o contribuție esențială în analiza dezvoltării inegale, a injustiției spațiale și a mecanismelor de financiarizare a locuirii; Andi Daiszler – antreprenor și inițiator al unor proiecte culturale vizibile în spațiul urban, ca festivalul Lights On; și Lorand Maxim – regizor, curator și director al Casei Tranzit, unul dintre cele mai importante și longevive spații culturale independente din România. Împreună, ei conturează un tablou nuanțat al orașului, vorbind despre politică, cultură, comunitate și presiunea dezvoltării accelerate.

 În spatele tensiunilor urbane din Cluj-Napoca se conturează o problemă structurală, care depășește discursul despre „dezvoltare”, și care ne îndeamnă să privim orașul ca sistem ce depinde de echilibrul dintre instituții, economie și cetățeni. Așa cum subliniază Adela Fofiu:

„Într-o structură societală funcțională avem nevoie de câțiva piloni care să-și facă treaba. Avem nevoie de guvernanță, avem nevoie de agentul economic și avem nevoie de spiritul civic; cel puțin, acestea trei. Și cea mai stabilă poziție este trepiedul. Dacă unul din aceste picioare nu funcționează societatea începe să aibă probleme.” 

 Acest context marcat de prioritizarea capitalului în detrimentul nevoilor sociale, este esențial pentru a înțelege tensiunile tot mai vizibile în orașe precum Clujul. Pe măsură ce politicile publice se aliniază tot mai mult logicii investiționale, se estompează rolul fundamental al unui stat social – adică exact infrastructura civilă fără de care o societate democratică nu poate funcționa, sau măcar exista. Tocmai acest dezechilibru deschide terenul pentru observația Enikői Vincze:

 „[Aceste sunt] trenduri care denotă o politică, din partea guvernanților statelor, de a susține investițiile de capital […] și de reducere și chiar eliminare totală a statului social și serviciilor publice în toate domeniile, fără care viața și, practic, societatea nu poate să existe.” 

Clujul nu poate fi înțeles doar prin lentila prezentului, ci și prin succesiunea transformărilor socio-istorice care l-au redefinit în ultimele decenii. De la orașul muncitoresc marcat de tranzițiile dure ale anilor ’90, Clujul se reconfigurează în anii 2000 ca un centru academic efervescent, cu o populație studențească în continuă creștere și cu o ofertă educațională tot mai diversă. După cum amintește Adela Fofiu, această evoluție culminează în ultimul deceniu cu o nouă etichetă: aceea de „Silicon Valley” al României – rezultatul unei dinamici antreprenoriale accentuate și a expansiunii industriilor tehnologice.

Din perspectivă antreprenorială, Andi Daiszler subliniază că tensiunile actuale nu sunt întâmplătoare: ele provin dintr-o relație foarte abruptă a societății românești cu capitalismul. Începând cu anii ’90, am internalizat acest sistem într-o formă „sălbatică”, fără un cadru de reglementare solid, fără direcții clare și fără mecanisme care să protejeze interesul public. Dacă vorbim despre profit ca vector de emancipare socială, Lorand Maxim observă că inclusiv în domeniul culturii se împrumută constelația de termeni din sfera business-ului, în special când vorbim despre antreprenoriat cultural sau sustenabilitate economică în cultură:

„Pariul că a face profit este singurul și unicul vector de dezvoltare socială mi se pare greșit și mi se pare că toate jetoanele se pun pe asta.” 

În ultimii ani, Clujul traversează o perioadă de intensă „festivalizare”, concentrată în lunile de vară, când orașul devine scena unor evenimente care transformă profund viața urbană. Această acumulare de festivaluri, ca Untold sau TIFF, reconfigurează temporar prioritățile, infrastructura și chiar identitatea orașului, pentru a răspunde unui model de consum cultural orientat spre profit. Așa cum subliniază socioloaga Adela Fofiu, aceste evenimente „ne prezintă modele în care cultura devine un bun privat, un bun vandabil pentru consum într-un spirit capitalist”, accentuând tendința în care accesul la cultură este filtrat prin logica pieței.

În același timp, Clujul este și locul unde se articulează constant forme de rezistență civică. Orașul are o istorie solidă de inițiative critice și colective care contestă politicile autorităților – de la proiecte comunitare precum La Terenuri, până la acțiuni de solidaritate precum Food Not Bombs. Memoria evacuării celor 350 de persoane din 17 decembrie 2011 continuă să fie activă prin intervenții publice anuale, care reamintesc orașului responsabilitățile sale sociale. În 2021, de pildă, activiștii Căși Sociale Acum! au plasat mesajul lor politic în dialog și – simbolic – în contrast direct cu una dintre instalațiile festivalului Lights On, expunând astfel ruptura tot mai vizibilă dintre brandingul cultural al orașului și realitățile locuirii pentru comunitățile marginalizate.

Vă invităm să urmăriți dialogul integral, care a avut loc la spațiul REACTOR de creație și experiment, în video-ul de mai jos: