Aproximativ 10% dintre oameni au niveluri ridicate de narcisism, machiavelism sau de psihopatie – trăsături cunoscute drept Triada Întunecată a personalității. Narcisismul este asociat cu un sentiment de grandoare, egoism, orientare spre sine și lipsă de empatie. Machiavelismul se concretizează într-un comportament manipulator, de exploatare a celorlalți, și într-o lipsă stringentă de moralitate. Psihopatia, pe de altă parte, este asociată cu o varietate de atitudini răzbunătoare și insensibile, cu lipsa de empatie, un comportament antisocial, impulsivitate ridicată și implicare în activități riscante, precum și cu lipsa de remușcări. 

Psihologii încearcă, de mai bine de 30 de ani, să înțeleagă cum apar aceste trăsături și cum funcționează persoanele în cazul cărora ele se manifestă mai pregnant. A apărut, astfel, termenul de „psihopat de succes”, care-i definea, la momentul respectiv, pe cei aflați sub imperiul Triadei Întunecate și care ocupau, totuși, poziții importante în societate (ex. politicieni, directori, antreprenori etc). Cercetări recente arată că termenul nu este în totalitate corect, întrucât acești indivizi nu reușesc să performeze cu adevărat și pe termen lung în pozițiile respective. Din cauză că au o abordare de tip hit-and-run, persistă impresia că oamenii cu niveluri ridicate de psihopatie au succes, impresie justificabilă însă numai prin recursul la argumente evoluționist darwiniste, care nu țin cont de costurile – pentru sine și pentru ceilalți – ale modului lor de a fi.

În ultimele două decenii, psihologia evoluționistă a reușit să ofere, pentru prima dată în istoria științelor comportamentale, o imagine cu sens a naturii minții umane. Astfel s-a ajuns la înțelegerea motivului pentru care caracteristici indezirabile social și care, la prima vedere, nu ajută cu nimic sau, mai rău, sunt dăunătoare – psihopatia, agresivitatea, narcisismul, infidelitatea – încă se manifestă la specia umană. Cu alte cuvinte, abordarea evoluționistă în psihologie a arătat că aceste caracteristici sunt, de fapt, de natură adaptativă, că ele au rezolvat, de-a lungul timpului, probleme importante legate de supraviețuire și/sau reproducere și că au fost reținute prin selecție naturală. 

O mare parte a studiilor de psihologie evoluționistă tinde să se concentreze asupra unor trăsături comportamentale dezirabile din punct de vedere social – compasiunea, spiritul civic sau empatia. Cum rămâne, însă, cu surorile lor indezirabile? Persistă o mare neînțelegere în privința lor, iar aceasta vine din mai multe surse. 

Prima ar fi tendința de a interpreta utilizarea colocvială a cuvântului „adaptativ” ca însemnând „benefic psihosocial”, deși sensul tehnic, darwinist al termenului combină succesul reproductiv (ex. numărul de copii) și șansele de supraviețuire ale persoanei care adoptă respectivul comportament adaptativ. În al doilea rând, trăsăturile considerate indezirabile social sunt, adesea, denigrate din cauza consecințelor negative asupra celorlalți (ex: a-ți răni emoțional partenerul în urma unei infidelități), fără a pune în balanță faptul că ele ar putea fi benefice pentru persoana care le manifestă (ex: în cazul bărbaților, infidelitatea crește șansele de reproducere datorită frecvenței crescute a actului sexual). În al treilea rând, trăsăturile indezirabile social tind să-i determine pe oamenii care le posedă să se angajeze în comportamente care îi fac să iasă din normă (sau în evidență), de cele mai multe ori în sens negativ, ceea ce contravine tendinței celor mai mulți dintre noi de a ne conforma pentru a aparține unui grup.

Odată acceptată ideea că, în logica evoluționistă, ar avea sens ca și trăsăturile comportamentale indezirabile – psihopatie, narcisism, machiavelism – să fie păstrate în repertoriul speciei, are loc o schimbare de paradigmă care le permite cercetătorilor să abordeze întrebări unice și să explice modelele aparent dezadaptative asociate cu aceste trăsături. De exemplu, în interpretarea clasică, empatia limitată este văzută ca o manifestare a naturii patologice a psihopatiei. Punctul de vedere evoluționist pare a fi mai puțin părtinitor: psihopatia nu este considerată o patologie ci, probabil, o adaptare de tip exploatator. Mai simplu spus, oamenii care îi exploatează pe ceilalți au (nevoie de) un nivel scăzut de empatie.

Acest tip de adaptare, din perspectiva evoluționistă, este explicată cel mai bine de Teoria istoricului de viață. Conform acesteia, alocarea resurselor și a energiei în contexte importante de viață se face prin recursul la compromisuri considerate a fi inevitabile. Teoria istoricului de viață este un cadru interacționist care descrie maniera în care organismele situate într-o anumită socio-ecologie rezolvă cei patru F ai vieții: hrănirea (feeding), lupta (fighting), fuga (fleeing) și găsirea partenerilor (finding mates). Conform acestui model, diferențele inter- și intra- specie sunt distribuite pe un interval (continuum) care are la un capăt organisme care dezvoltă o strategie rapidă, iar la celălalt capăt organisme care dezvoltă o strategie lentă de alocare a resurselor și energiei. 

Organismele care se dezvoltă în medii instabile (ex. disponibilitate redusă a resurselor) și imprevizibile (ex. riscuri fizice ridicate, prădare etc.) vor dezvolta trăsături care formează o strategie rapidă a istoriei de viață. Organismele care fac un compromis ce favorizează reproducerea în detrimentul supraviețuirii sunt cele care au o viață (relativ) scurtă, se maturizează rapid, sunt mai puțin sofisticate cognitiv și au un număr mare de urmași (ex. Oryctolagus cuniculus [iepurele european]). Organismele care fac compromisul invers sunt cele care urmează o strategie lentă a istoriei de viață: au o viață (relativ) lungă, perioade mai mari de dezvoltare, un nivel ridicat de sofisticare cognitivă și un număr mic de urmași (ex. Loxodonta africana [elefantul african]). 

Așadar, caracteristicile comportamentale ale indivizilor care adoptă strategii rapide de viață implică orientarea către câștiguri pe termen scurt și un stil de viață oportunist, mulți parteneri sexuali, investiție scăzută în urmași, nerespectarea regulilor sociale, sprijin social redus și asumare ridicată a riscurilor. În schimb, mediile de viață caracterizate de o duritate mai mică îi determină pe indivizi să adopte o strategie lentă, deoarece în astfel de medii durata de viață este mai lungă și le permite indivizilor să investească în dezvoltarea personală și socială și în urmașii lor. Caracteristicile comportamentale ale indivizilor din urmă implică planificare pe termen lung, monogamie, respectarea regulilor sociale, investiții ridicate în copiii lor și evitarea riscurilor.

Numeroase studii recente arată că psihopatia, narcisismul și machiavelismul reprezintă manifestări comportamentale ale strategiilor rapide de viață, cele în cadrul cărora sunt prioritizate răspunsurile imediate în detrimentul celor temporizate, și care favorizează extragerea de resurse de la ceilalți pentru propriile beneficii – adesea pe termen scurt. În acest scenariu avem de-a face, de cele mai multe ori, cu descendenții unor indivizi care au evoluat în medii cu condiții de viață precare, resurse puține, și în care s-a dus o luptă pentru supraviețuire acerbă. În aceste condiții, datorită faptului că s-au comportat în mod egoist, oportunist, și n-au respectat regulile sociale, respectivii și-au asumat riscuri ridicate și au supraviețuit, reușind, implicit, să-și transmită genele cu o rată mai mare de succes. Este însă nevoie de mai multă cercetare ca să vedem în ce măsură și în câte generații aceste caracteristici se estompează dacă mediul devine unul mai prietenos și suportul social se întețește. 

Persoanele cu niveluri ridicate ale trăsăturilor din Triada întunecată au, în general, succes în ceea ce privește relațiile romantice, fiind parteneri dezirabili. Totodată, deși ele leagă ușor relații romantice, acestea nu durează foarte mult sau nu sunt satisfăcătoare la nivel emoțional și psihologic. 

Aici este important de menționat că, până în prezent, cercetările în zona psihologiei relației de cuplu au avut în vedere caracterul adaptativ al trăsăturilor din Triada Întunecată în relațiile heterosexuale. Nu se cunosc multe lucruri despre orientările/identitățile LGBTQ+ din perspectiva psihologiei evoluționiste. 

La o primă vedere, reproducerea (mating) cuprinde un repertoriu de comportamente pe care oamenii le fac într-o oarecare măsură în mod implicit și automat. Cercetările din ultimele trei decenii au arătat că reproducerea este o motivație umană complexă care necesită mult efort, resurse psihologice, timp și compromisuri. Unul din doi adulți se confruntă cu dificultăți în a-și găsi un partener de cuplu, deoarece există nepotriviri evoluționiste importante care afectează performanța de mating. De exemplu, într-un context de mating liber – în care indivizii își aleg după bunul plac partenerul de viață, asemenea celui din zilele noastre – este posibil ca cei mai mulți dintre ei să nu fi dezvoltat mecanisme de atragere a partenerilor, deoarece de-a lungul istoriei această activitate a fost, în mare măsură, planificată și controlată în familie, părinții fiind cei care alegeau parteneri pentru copiii lor. 

David Buss și David Schmitt au dezvoltat teoria strategiilor sexuale, care postulează că repertoriul strategiilor de mating poate varia pe un continuum de la orientarea pe termen scurt, la orientarea pe termen lung. În general, indivizii orientați spre mating pe termen scurt acordă prioritate efortului de reproducere în detrimentul efortului parental. Lucrurile stau invers în cazul indivizilor orientați spre mating pe termen lung. 

În logica evoluționistă, așadar, strategiile de reproducere se pot explica prin mai multe caracteristici, însă sexul este una dintre cele mai importante. Mating-ul pe termen scurt este caracterizat de angajarea mai frecventă în relații sexuale ocazionale, investiții emoționale mai reduse în relațiile romantice și, în general, prin mai mulți parteneri și experiențe de natură sexuală. De obicei, bărbații sunt mai des caracterizați de o strategie de mating pe termen scurt, lucru care se datorează, în principal, faptului că, pentru bărbați, a avea mai mulți copii cu partenere diferite implică costuri mult mai mici. În mod contrar, femeile investesc mai mult în creșterea copilului decât în mating, lucru care se datorează, în mare parte, diferențelor în biologia gestației interne și diferențelor între sexe în ceea ce privește beneficiile asociate căutării mai multor parteneri. Aceste diferențe de natură biologică duc la preferințe diferite ale celor două sexe când vine vorba de caracteristicile pe care le caută la un partener. Prin urmare, femeile tind să prioritizeze statutul partenerului și abilitatea sa de a obține resurse pe care să le investească în protejarea și dezvoltarea urmașilor.

Pentru a explica, într-o mai mare măsură, repertoriile de mating umane, cercetătorii au încercat să identifice predictorii pe termen scurt și lung ai acestora. În acest sens, este important de notat, de exemplu, faptul că prezența trăsăturilor întunecate de personalitate este corelată cu adoptarea stilurilor de iubire ludic și cerebral. Iubirea ludică poate oferi, în această situație, avantajul menținerii unei distanțe emoționale față de celălalt, în timp ce iubirea cerebrală, care presupune o lipsă de empatie în relația romantică, se poate traduce prin costul unei dificultăți de retenție a partenerului. În ambele situații, însă, este facilitat mating-ul pe termen scurt prin utilizarea de strategii și tactici care le permit respectivilor indivizi să evite angajamentele de durată: menținerea relației mai ales în dimensiunea sexuală, recursul la violență față de partener, folosirea dependenței de alcool ca scuză, sau evitarea contactului și a intimității. 

Deși trăsăturile Triadei Întunecate sunt asociate cu infidelitatea atât la bărbați, cât și la femei, există variații în funcție de gen. În rândul femeilor, infidelitatea este corelată cu prezența unui scor înalt pe dimensiunile psihopatiei și a machiavelismului, în timp ce, în cazul bărbaților, nu este prezentă decât asocierea cu psihopatia. Șansele de supraviețuire a relației după infidelitate par să fie, la rândul lor, dependente de trăsătura întunecată care le favorizează: în prezența unui nivel ridicat de psihopatie, infidelitatea duce la despărțire, însă nu același lucru se întâmplă atunci când infidelitatea este corelată cu machiavelismul. Totodată, femeile cu scoruri înalte la trăsăturile Triadei Întunecate declară că au trecut prin episoade anterioare de infidelitate, își exprimă intenția de a fi infidele la rândul lor, au suspiciuni ridicate legate de posibila infidelitate a unui partener și își exprimă intenția de a se răzbuna. 

Trăsăturile Triadei Întunecate au fost asociate și cu experiențe de formare a unei relații cu un partener care era deja într-un cuplu (mate poaching), atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor. Gradele accentuate de narcisism și psihopatie au fost cei mai importanți predictori pentru formarea cu succes a unei relații cu un partener de acest fel pentru ambele sexe. 

Când vine vorba de cronotipuri, toate trăsăturile Triadei Întunecate sunt asociate cu preferința pentru viața nocturnă, ceea ce susține ipoteza unei „strategii înșelătoare” la care recurg respectivii indivizi. Persoanele cu un cronotip nocturn vor profita de lumina slabă, de monitorizarea limitată și de capacitatea redusă de procesare cognitivă de pe timpul nopții când, pe fondul oboselii celorlalți, pot avea șanse mai mari de a „fura” partenerul altcuiva. 

Cercetătorii au testat ipoteza „Vălul Întunericului”, conform căreia personalitățile marcate de Triada Întunecată profită de prezența în medii cu iluminare slabă pentru a-i manipula mai bine pe ceilalți. Conform studiului lui Rauthmann et al, bărbații cu scoruri ridicate la trăsăturile întunecate de personalitate ar trebui să aibă mai mult succes în strategiile de atragere a unui partener pe vreme întunecată/înnorată, în comparație cu situațiile similare care au loc pe vreme luminoasă/însorită. Bărbații care manifestă o latură machiavelică pronunțată, de exemplu, par să obțină mai multe reacții pozitive din partea femeilor atunci când este înnorat/întuneric, ceea ce sugerează că ei se pot bucura de unele avantaje în atragerea partenerilor pentru sex ocazional sau relații de scurtă durată.

Persoanele care manifestă niveluri ridicate ale trăsăturilor Triadei Întunecate (în special narcisism și psihopatie) sunt percepute de ceilalți ca fiind atractive, lucru explicabil, în parte, prin faptul că respectivii își îmbunătățesc aspectul fizic în scopul sporirii șanselor de a atrage un partener. De exemplu, un grad accentuat de psihopatie este asociat cu acceptarea operațiilor estetice, atât la bărbați, cât și la femei. Aceeași Triadă Întunecată este asociată cu comportamente de atragere a partenerilor bazate pe auto-promovare (self-promoting behaviors) în cazul ambelor sexe, cum ar fi comportamentul provocator sau o vestimentație care atrage atenția. În cele din urmă, toate trăsăturile Triadei Întunecate au fost asociate cu fenomenul de sexting – trimiterea, primirea sau redirecționarea de mesaje, imagini sau fotografii explicite sexual către alte persoane prin mijloace electronice, în special telefoanele mobile. 

Putem, de asemenea, să înțelegem mai bine cum se comportă indivizii aflați sub aripa Triadei Întunecate în contexte romantice dacă analizăm ce caracteristici valorizează aceștia la partenerii actuali sau potențiali. S-a constatat, de exemplu, că în cazul acestor indivizi funcționează strategia „cine se aseamănă se adună”, pentru că obiectivele comune asigură șanse mai mari de succes ale procesului de mating. Astfel, atât bărbații, cât și femeile cu trăsături accentuate din Triada Întunecată își aleg parteneri mai puțin atinși de acestea pentru relațiile pe termen lung, în timp ce pe aceia similari lor îi preferă pentru aventurile de scurtă durată. Cu toate acestea, femeile cu un nivel ridicat de psihopatie percep bărbații cu un nivel ridicat al trăsăturilor Triadei Întunecate ca fiind atractivi fizic și dezirabili, atât pentru aventuri de-o noapte, cât și ca potențiali parteneri pe termen lung. 

Aceasta ar fi, deci, o privire rapidă asupra explicațiilor propuse de psihologia evoluționistă pentru modul în care Triada Întunecată influențează constituirea și menținerea (sau nu) a relațiile de cuplu heterosexuale. Desigur, ca orice domeniu de cercetare, se recurge la inferențe variate pentru obținerea celor mai plauzibile explicații, care satisfac principiile fondatoare ale respectivei școli de gândire (în cazul de față, am abordat doar unul dintre acestea, cel al existenței mecanismelor adaptative). Există, însă, polemici legate de compatibilitatea dintre perspectiva evoluționistă și dualismul natură-cultură, obiecții care țin de o nevoie de aprofundare a legăturii dintre componentele neurobiologice și cele psihologice, precum și a impactului condițiilor de mediu (social, economic, cultural) în explicațiile propuse pentru diverse comportamente umane.