Conform piramidei lui Maslow, alimentația stă la baza nevoilor unui individ. Putem presupune că, odată cu acest aspect vital, se nasc o sumedenie de obiceiuri alimentare și practici de procurare a hranei care mai de care mai diverse, de la vânatul cu mâinile libere la cumpăratul din supermarket.

Societatea riscului modern este o concepție în care riscul este înțeles prin caracterul său potențial și omniprezent asupra vieții umane. Reflexivitatea omului modern și mijloacele tehnologice de care dispune îi permit să anticipeze pericolul, chiar dacă acesta acționează cu efect mai lent, întârziat. Riscul de azi nu mai este același cu cel trecut, în care moartea putea surveni în urma luptei cu un mamut, în căutarea hranei. În prezent, posibilitatea de a muri de foame s-a diminuat considerabil, astfel că mâncarea sau acțiunea de a mânca sunt tratate mult mai atent, critic și preferențial.

Regimul Paleo – termen derivat de la denumirea perioadei paleolitice – face referire la dieta alimentară a oamenilor din perioada în care agricultura și produsele procesate nu existau, singura modalitate de hrănire fiind vânatul sau culesul fructelor și legumelor. Culesul era o activitate la fel de importantă ca vânatul, putând fi practicat și de femei. Printre alimentele comestibile regăsim ciuperci, plante, gândaci, molii, termite, libelule, păsări. Din analiza resturilor de mâncare găsite între dinții neanderthalilor s-a descoperit faptul că aceștia mâncau legume și flori, vânatul fiind o activitate rar încununată de succes (cercetări legate de tribul Hadza din Tanzania arată că 97% dintre bărbați eșuau în a aduce acasă carne).

În articolul „The Neanderthal Meal”, autorii susțin că, analizând fecalele oamenilor preistorici, au aflat despre consumul de morcovi, alune și legume. Alimentele erau uneori gătite în apă fiartă, în recipiente făcute din stomacul animalelor, iar carnea de animal sau pește era friptă pe pietre.

Hrana și modalitatea de hrănire contemporană nu mai prezintă o nevoie conștientă, disponibilitatea ei depășind starea de vânător și culegător în care ne aflam până mai ieri. Astăzi, tipurile de hrănire nu se mai împart în două categorii ce țin de aptitudinile fizice, ci în zeci de categorii dependente de nevoile psihice și apartenența culturală. Hrana nu mai are un singur scop: acela de a oferi energie corpului și a-l ajuta să supraviețuiască.

Uitându-ne mai îndeaproape la individ, descoperim că astăzi nimic nu mai este bizar și că în intimitatea propriei case fiecare dintre noi ajungem, într-un moment sau altul, să mâncăm instinctiv – adică să combinăm gusturi, texturi și ingrediente care, în mod normal, nu sunt universal validate.

Rodica este selectiv vegetariană și preferă gusturile dulci. Urăște țelina, parmezanul, înghețata de mentă și ketchup-ul. În categoria alimentelor preferate tronează brânzeturile, somonul afumat, pâinea proaspătă și cartofii.

Când vine vorba despre combinații alimentare atipice, ea vorbește despre obiceiul de a pune iaurt în supe, un truc folosit de bunica ei în zilele în care nu avea smântână în frigider. Spune că s-a obișnuit așa și simte mereu diferența dintre iaurt și ceva mai gras.

Prietenii ei o dezaprobă puternic atunci când înmoaie cartofii prăjiți în hummus. În același timp, ea este împotriva pizzei cu ananas. Menționează că pepenele cu brânză îi stârnește interesul, dar nu are încă curaj să încerce.

Pentru ea, vederea zorilor zilei următoare nu e scopul principal atunci când mănâncă: „Sunt destul de pofticioasă, îmi place să mănânc lucruri bune, nu doar să mănânc pentru a supraviețui”. Alături de gusturile dulci, îi plac fructele, ciocolata, prăjiturile și brânza. Bunica ei din Ardeal i-a gătit în copilărie piureul cu un praf de zahăr. Odată cu trecerea timpului, praful de zahăr s-a transformat în grame serioase, astfel încât, în prezent, ea nu poate mânca piureul fără a fi cu adevărat dulce. Preferința pentru combinația de sărat cu dulce se reflectă și în obiceiul de a combina popcorn-ul cu caramel și cel cu cașcaval.

Provocată să își exprime părerea despre cartofii de la McDonalds trecuți prin înghețată, ea declară că i se pare cel puțin bizar și de neînțeles. Cafeaua în prăjituri, mâncarea gătită cu ketchup sau cu pâine i se par „de nemâncat”. Nu mănâncă roșii, banane sau ceapă.

Cu un stil alimentar echilibrat, Vladimir mănâncă de trei ori pe zi și încearcă să citească de fiecare dată lista de ingrediente ale alimentelor preambalate. Pâinea este de nelipsit: „Aproximativ 80% din alimentele pe care le consum necesită pâine”. Are o slăbiciune pentru crema Nutella, deși nu se încadrează în stilul de consum alimentar sănătos către care aspiră. Îi plac zaharurile de orice fel și carbohidrații. Urăște trufele și, deși încearcă să se educe să îi placă, încă i se par complet respingătoare atât gustul, cât și mirosul. Obișnuiește să consume sarmalele de la Crăciun sau orice masă festivă cu Coca-Cola, o cutumă împrumutată de la mama lui.

Urăște roșiile gătite, fasolea verde și portocalele, în mod special, deși sunt alimente foarte des folosite de prietena lui. La fel și caperele.

În cele nouă ori pe zi când mănâncă, Alex preferă hamburger, paste, pizza și dulciuri. Spune despre stilul lui alimentar că este „nesănătos”. Urăște în primul rând roșiile: roșii cu brânză, salată de roșii, roșii, în general – i se par oribile.

Combinațiile ciudate de care a auzit, dar pe care a refuzat să le încerce au fost cele legate de pepene alăturat produselor de panificație, chiar și cozonacului. Deși se simte indiferent cu privire la ce plăceri gastronomice au alții, declară răspicat lipsa înțelegerii față de combinația mai sus menționată.

Cea mai atipică masă pe care o consumă este berea cu ciocolată. Spune despre ea că este un obicei vechi, venit din zilele copilăriei petrecute la bunicii de la țară, când era trimis la magazinul satului să îi cumpere bunicului bere, iar de restul banilor, ciocolată pentru el. Le-a considerat mereu două alimente din aceeași categorie și, după ceva timp, a început să le consume împreună, până când una nu prea mai mergea fără alta: „E ca atunci când vrei Cola la pizza, combinația aia perfectă; când nu e posibilă, ți se strică toată experiența”.

În zilele în care nu are nimic în frigider se duce la Mega Image și cumpără o dobrogeană și o cutie de brânză de vaci. Peste dobrogeană pune pesto și le mănâncă împreună.

Locuind în Portugalia și fiind studentă Erasmus, Raisa petrece des și nu e foarte atentă la un regim alimentar echilibrat, având perioade exclusive de junk food.

Alimentele preferate sunt în special legumele și dulciurile, considerând „combinația sărat-dulce ideală”. Urăște mazărea și fasolea pe care i le gătea foarte des mama ei în copilărie, uleiul de măsline și caperele. Cea mai atipică combinație pe care o face este pizza hawaiiană și ciocolată cu ardei iute.

Nu a înțeles niciodată plăcerea de a mânca cartofi prăjiți cu înghețată – i se pare dezgustător. Prietenii ei consumă crenvurști cu orez și ketchup și vin cu zeamă de lămâie.

Deși fiecare portret detaliază cinci experiențe complet diferite la masă există totuși câteva elemente comune care conturează un punct de intersecție relevant. Cu interesul de a afla obiceiurile alimentare neobișnuite ale oamenilor, dar și de a experimenta opiniile personale cu privire la propriile alegeri într-un context exterior, am descoperit că o componentă foarte prezentă în formarea obiceiurilor ieșite din normă este familia. Fie că un anumit preparat i-a fost pregătit într-un anumit fel, ca în cazul piureului dulce al Mioarei, fie că i-a fost indusă o asociere firească, cum s-a întâmplat pentru Alex și combinația de bere cu ciocolată, fie un obicei prezent dintotdeauna asociat cu o stare de fericire – Coca-Cola consumată de Vladimir la mesele festive – sau o improvizație făcută de bunica Rodicăi în copilărie, când nu avea smântână în frigider, familia presară factorul „neobișnuit”, „atipic” în obiceiurile fiecăruia, particularizându-le și deosebindu-le personalitatea și gusturile de ale celorlalți.

Cea mai des întâlnită și dezaprobată combinație de alimente a fost pepenele cu brânză, urmată de cartoful prăjit și înghețata. Totodată, cei doi respondenți de sex masculin și-au manifestat interesul sau dezgustul față de berea consumată alături de ciocolată – un fenomen despre care, personal, nu am auzit niciodată.

Cel mai vehiculat aliment au fost roșiile. Roșiile – aparent obișnuite, des întâlnite și consumate mai ales în cultura românească – stârnesc foarte multe sentimente odată ce ajung în stomacul respondenților. Diversele lor modalități de a fi consumate – gătite, amestecate în salate sau paste sau chiar crude –, textura, gustul le transformă în vedeta cercetării prezente.

La nivel social și de socializare, fiecare persoană a încercat să împărtășească combinațiile ei alimentare ciudate cu cei din jur. Asta demonstrează cât de personal, valoros și individual este gustul fiecăruia. Majoritatea respondenților au fost întâmpinați de reticență: „Am încercat la un moment dat să conving pe cineva să încerce combinația mea de cartofi prăjiți cu înghețată de la McDonald’s. Prima reacție a fost de mirare, scârbire și, într-un final, respingere: „Am încercat să argumentez combinația, să explic de ce funcționează și de ce poate fi plăcută. După multe încercări și insistențe, am reușit să conving persoana să încerce. În mod previzibil, nu i-a plăcut” (Vladimir, 28). Uneori, reacția a fost una de adoptare a obiceiului ciudat de către apropiați: „Prietenul meu era sceptic la ideea de a adăuga broccoli în noodles-ii de tip japonez, și i-a plăcut, de fapt, extraordinar” (Mioara, 24).

Percepția unui obicei alimentar ciudat este vastă, dar ține în primul rând de experimentare. „O combinație alimentară ciudată este, în esență, un experiment” (Rodica, 24). Atribuirea termenului „ciudat” vine tocmai prin procesul autodescoperirii. La urma urmei, o combinație alimentară ciudată poate fi o sintagmă foarte subiectivă, mai ales că, privind la un nivel macro, ciudatul devine normă – „O combinație alimentară ciudată este atunci când pui împreună două ingrediente pe care în mod normal nu le-ai combina. De obicei, cred că e combinația între ceva dulce cu ceva sărat sau o combinație de texturi, ceva ce nu e complet acceptat social, ce nu se găsește pe rafturile magazinelor și reprezintă un fel de nișă” (Mioara, 24).

Cele notate mai sus reprezintă un glosar de opinii personale și individuale cu privire la ce ar putea să însemne un obicei alimentar ciudat, cum se manifestă și cum e primit în societate. Am aflat pe această cale un număr generos de combinații atipice între ingrediente cotidiene și am înțeles proveniența caracteristicilor ieșite din tipar din farfuriile respondenților. Felul în care ne hrănim și alegerile alimentare pe care le facem ne reflectă în raport cu contextul familial și cultural.

Pentru a supraviețui trebuie să mâncăm. Combinarea alimentelor însă, a ingredientelor care intensifică emoțiile gustului, ține de manifestarea personalității, alegerea și curajul de a experimenta, indiferent dacă mai e cineva care vrea sau, cel mai probabil, nu, să guste. Semnificațiile sociale ale mâncatului sunt din ce în ce mai diverse, așa cum o arăta și semioticianul Roland Barthes: „Mâncarea este un sistem de comunicare, un bloc de imagini, un protocol de uz, situații și comportamente”. Astfel, individualizarea și diversitatea sa sunt aspecte firești și fecunde pentru studiu. Alegerile fiecăruia au în spate un cumul de motive și impulsuri sau, pur și simplu, dorința de a simți concomitent gustul mai multor alimente. Ceea ce este excelent!

Voi împărtăși topul celor mai neobișnuite combinații alimentare despre care am aflat în urma celor cinci interviuri, în ordinea ciudățeniei percepute de însăși cercetătoarea: