„Nu ești doar mamă, ești și lucrătoare, și actriță sau ce job faci.” Nicoleta Lefter. Un portret.
M-am întâlnit cu Nicoleta Lefter în cabina actorilor la Teatrul Odeon, într-o după-amiază friguroasă de iarnă. O văzusem jucând în piesa „Neliniște” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Bobi Pricop, într-un rol de compoziție (tipologie dramaturgică care presupune interpretarea unui personaj diametral opus trăsăturilor fizice și psihologice ale actorului care îl personifică), într-o ținută senzuală, cu tocuri stiletto. Acum nu ar mai fi putut juca un asemenea rol, pentru că era însărcinată, dar până de curând urcase pe scenă.
Nicoleta Lefter s-a născut la Galați în 1982. Experimenta cu teatrul încă din copilărie: punea în scenă piese cu copiii de la bloc și îi organiza cu ușurință.
„Veneam dintr-un oraș mic, nu fusesem niciodată la teatru, în schimb, jucasem în două trupe de amatori. Taică-miu mi-a pus în brațe cărțile lui Jules Verne și cam aici s-a oprit educația intelectuală, să zic așa, el fiind inginer, maistru mai exact, iar maică-mea fiind țesătoare, iar după ce s-a închis fabrica de țesătorie, s-a angajat colector la o fabrică de medicamente. Și singurul contact al meu cu arta, practic, au fost cărțile astea, de Jules Verne și o farmacistă, prietenă a maică-mii, al cărei soț era dirijor. Și așa am ajuns să dau la Școala Populară de Artă, să încep să joc teatru fără să fi văzut în viața mea teatru.”
A absolvit secția Teatru a Universității de Arte George Enescu din Iași, ulterior a început un masterat în Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorilor Gelu Colceag și George Ivașcu. S-a implicat în multe proiecte teatrale încă din facultate și a fost nevoită să-și înghețe studiile de masterat. Venise la București din provincie, de la Teatrul Maria Filotti din Brăila și s-a simțit onorată să fie primită în așa o companie selectă – spune ea.
„Știu că în momentul ăla văzusem, cred, doar un singur film sau auzisem de Coppola și colegii de la Constanța mi-au zis: – Tu, fată, tu realizezi că filmezi la Coppola și tu habar nu ai, nici nu ai văzut filmele lui? – (râde). Și m-am apucat și i-am văzut filmele. Și într-adevăr, când l-am întâlnit și am stat de vorbă cu Coppola, m-a întrebat: – Ai văzut filmele mele? Care filme ți-au plăcut? – Și slavă domnului că apucasem să văd ceva, ca să pot să răspund.”
Când ne-am întâlnit, era o perioadă foarte specială pentru Nicoleta – peste doar două luni urma să devină mamă, mamă naturală de această dată, pentru că este deja mama adoptivă a unei fetițe acum pre-adolescentă.
„Dintotdeauna am avut gândul ăsta. Am avut o discuție, la un moment dat, cu (jurnalistele) Luiza Vasiliu și Ana Maria Sandu într-o seară. Eram, țin minte și acum, la un restaurant chinezesc pe lângă Foișorul de Foc din București. Cred că era și Cecilia Ștefănescu și am avut o discuție despre copii, despre înfiat. Și, în urma discuției cu ele, am luat hotărârea, dar gândul exista dintotdeauna. (…) Am început să-mi fac dosarul. Nu am spus nimănui, am păstrat secret. Totul a mers bine, am primit o psihologă care se ocupa de dosarul meu, am început să mă împrietenesc cu ea, a urmat vizita acasă la mine, tocmai îmi luasem apartamentul, sau cred că-l aveam deja de un an și ceva. (…) Am fost la Protecția Copilului, mi-au arătat pe calculator diferiți copii. Și am ajuns la A.”
„Am început să fac vizite la asistenta maternală, unde era A. De fiecare dată când mergeam la ea, mă gândeam – oare o să pot duce treaba asta? Și mi se făcea dor de ea, vorbeam cu ea la telefon. Mi s-a părut că a fost ca într-o relație de iubire, știi, când începi să te îndrăgostești și construiești lucruri. Ea se juca cu mine, era o seducție reciprocă. Și și-a făcut singură bagajele când m-am dus și am luat-o, am remarcat faptul că și-a pus ea toate jucăriile, toate plușurile, a venit cu bagajul ei. Da, e un sentiment și o poveste pe care, oricât ai explica-o în cuvinte, e altceva când o trăiești. Când e a ta personală, e mult mai intens, e greu de explicat în cuvinte ce relație faină am putut să construim și cum ne-am lipit una de cealaltă.”
Mi-am propus să surprind acest moment special în viața Nicoletei, dat fiind că avea ceea ce în termeni de specialitate se numește „sarcină geriatrică” – specifică femeilor trecute de 40 de ani și care implică riscuri crescute pentru sănătatea mamei și a fătului. Am vorbit despre această experiență și despre profesia de actriță, despre parcursul în carieră și despre cum se simte să fii însărcinată și să continui să urci pe scenele teatrelor din România.
„Multă vreme n-am conștientizat exact ce mi se întâmplă, până când am realizat cu stupoare că sunt în luna decembrie spre final și că încet-încet se vede burta și observă oamenii și că trebuie să zic. Pentru că eu nu ziceam. În momentul în care n-am mai putut să ascund burta, a trebuit să zic. (…) Mi-a fost un pic teamă, că nu știam cum să pun problema, nu știam exact cum se face. Te duci la teatru, anunți? Ieși dintr-o echipă, te dai deoparte o vreme, te apuci de ce? O să fii scoasă din distribuție… Mă rog, eu am mai făcut înlocuiri la colegele mele care au rămas însărcinate de-a lungul anilor. N-am știut cum să gestionez. Și încet-încet, am început să zic. Și m-a izbit, așa, un val de bucurie, într-un fel. Și după asta, venind asta ca răspuns din partea oamenilor, am început să mă bucur și eu și să fiu mândră și să am curaj, să nu-mi mai acopăr burta. Să mă mândresc cu ce coc eu aici. (râde)”
„Primul și primul gând a fost că e o sarcină cu risc din cauza vârstei și pentru că e prima mea sarcină și, fiind cu risc, există varianta în care acum ești, acum nu mai ești, iar în primele trei luni e extrem de nesigură treaba. Și cred că gândul ăsta a fost, că s-ar putea să fie un accident și să pierd sarcina. Al doilea lucru a fost că repetam cu (regizorul) Andrei Șerban la spectacol și, într-adevar, mi-era teamă să spun, nu din sentimentul ăsta că eram fericită în sinea mea, ci pur și simplu ca să mă protejez.
Pentru că este un spectacol extrem de solicitant și fizic și emoțional, s-ar putea ca ei să se prindă, sau dacă zic, s-ar putea să mă scoată din rol, pentru că eram trei actrițe pe două roluri. Mai aveam un pic și scoteam premiera și aș fi fost destul de necăjită dacă n-aș fi jucat măcar premiera. Muncisem din septembrie. Eu am aflat că sunt însărcinată la început de noiembrie și mai aveam o lună și scoteam spectacolul și aș fi vrut să iau parte la premieră. Adică mă gândeam că se poate întâmpla să pierd sarcina, poate pierdeam și rolul.”
„În teatru se întâmplă chestia asta. Și cred că societatea românească – și nu numai societatea românească (…) nu îți oferă niciun fel de servicii în momentul în care ești însărcinată. În primul rând, nu te pregătește nimeni pentru asta, iar social, femeia însărcinată e femeia care trebuie să se dea deoparte.
Eram la croitorie la Teatrul Național, îmi făceau probe pentru costum, dar asta după ce am anunțat că sunt însărcinată, pentru următoarele spectacole pe care le-am jucat în ianuarie. Și o croitoreasă, când le-am spus că sunt însărcinată și e nevoie să îmi lărgească costumul, mi-a zis: – <<Aaaa, treceți la vatră!>> –
Și n-am înțeles, de fapt, ce înseamnă, – treceți la vatră -. Dar nu am îndrăznit s-o întreb, m-am gândit probabil că e despre femeia care trece la sobă, cum se zicea pe vremuri, știi, la țară. Dar la vatră, de fapt, li se zicea soldaților care se duceau la unitate. Și care nu mai erau activi.”
„Când intri în concediu prenatal și postnatal, din salariu îți scade 35%. Adică statul, în loc să te încurajeze că, practic, aduci copii pentru societate, dimpotrivă – îți ia din bani, și eventual, dacă ești o mamă singură, s-ar putea să nu ai cu ce să te descurci, știi? Mă rog, acum se mai practică și concediul paternal, merg și partenerii în concediu parental. Dar e o problemă în momentul în care rămâi însărcinată.
Mi s-a întâmplat o chestie, nu dau nume, dar în teatru, în momentul în care am venit să joc un spectacol, am fost acuzată chiar de către o actriță că vin în continuare să joc, deși eu sunt însărcinată și ar trebui să stau acasă. Și e foarte ciudat, pentru că și ea la rândul ei are copii. Adică mi se pare extrem: ai rămas însărcinată, gata, ești stigmatizată, trebuie să stai acasă. Mi se pare bizar pentru că, până la urmă, spectatorul știe că e o convenție. Adică dacă joci un criminal, chiar o să omori, îți omori partenerul pe scenă? Știm că e o convenție și atât cât mai poți, joci, cu excepția unor cazuri extreme.”
„În momentul în care ești însărcinată, trebuie să te dai deoparte. Am făcut cursuri la Institutul Francez, în ideea de a ieși din casă, de a avea o activitate – sunt o persoană activă și nu-mi place să stau degeaba, voiam să-mi găsesc de lucru. Și mă gândeam că toată lumea, când mergeam la cursuri, mă privea ciudat, dar, în același timp, profii erau foarte ok, pentru că știau și cine sunt și erau foarte bucuroși. Mă luau în serios cu tot ce spuneam și cum răspundeam.
Dar mă uitam la privirile colegilor, nu neapărat din clasa mea, din celelalte clase, că probabil li se părea ceva anormal ca o femeie însărcinată, cu o burtă destul de vizibilă, să vină la cursuri de franceză. Eram singura în situația asta… Cred că în continuare există preconcepția asta: ești însărcinată, stai acasă. Sau ascunde-ți burta, să nu vedem.
Ca și chestia cu alăptatul în public, știi? Da, e o treabă intimă și eu sunt de acord cu asta. Pe de altă parte, e ceva extrem de normal și de uman și nu ar trebui să ne jenăm de lucrurile astea. Oamenii fac dragoste, fac copii, nu e o rușine. Adică se întâmplă chestia asta cu copilul, de ce să stai să-l ascunzi?”
„Cred că în primă fază a fost asta cu protecția și apoi a intervenit și gândul că există riscul să fiu dată afară din spectacol. Ceea ce nu a fost cazul și probabil că nu s-ar fi întâmplat, pentru că eu am mai lucrat cu Andrei Şerban. Dar mărturisesc că mi-a fost de teamă și am avut și gândul ăsta.
Țin minte că mă punea să sar într-o repetiție – în actul trei Mary Stuart e veselă că a primit o veste bună – și îmi zicea: <<Măi, sari în sus, ca un copil, sari în sus!>> – Și mie mi-era frică să sar pe vârfuri, că mă gândeam: dacă se întâmplă ceva cu bebelușul? Și el îmi zicea – <<ce măi, tu nu poți să sari, sau ce?>> – (râde). Și făceam tot felul de alte scheme, sau mă prefăceam că sar, ca să nu se întâmple ceva.”
„Vorbeam cu o prietenă care e și ea însărcinată, ne-am împrietenit stând la coadă la analize. Ea lucrează la un birou și îmi spunea că pur și simplu n-a vrut să se mai ducă la job, dar ar fi putut să meargă până în ultima lună. Ceea ce iarăși mi se pare un pic ciudat, că nu apuci să te bucuri un pic de perioada asta, tu tragi prea mult. Adică, în loc să stai un pic cu tine și cu copilul, exagerezi un pic cu munca. Dar probabil că vine tot din teama asta de dezechilibru financiar. E complicat.”
„Cred că se evită lucrul cu femeia însărcinată, probabil, dintr-o lipsă de responsabilitate, sau dintr-o responsabilitate prea mare, exagerată, să nu cumva să se întâmple ceva cu ea. În film dimpotrivă, se lucrează cu femei însărcinate. Îmi spunea cineva despre un serial în care actrița a rămas însărcinată și n-au înlocuit-o, dar, în ultimele episoade – pentru că-i crescuse burta destul de tare – o filmau ba după un cal, ba după o vacă, numai capul rămăsese din biata actriță (râde). Ca să evite să se vadă burta, că la începutul serialului nu era însărcinată și, mă rog, nu puteau să schimbe din scenariu. Dar, în orice caz, evitau să o mai filmeze întreagă.”
„Oricum devii doar mamă în momentul ăla, ceea ce iarăși mi se pare o tâmpenie. Că nu ești doar mamă, ești și femeie și ești și lucrătoare, ești actriță sau ce job faci.”
Nicoleta Lefter a jucat în nenumărate spectacole la teatrele de stat, dar și în teatrul independent, a creat performance-uri, a înregistrat povești la editura Polirom, a colaborat în producții cinematografice regizate de Cristian Mungiu, Francis Ford Coppola și mai recent de Andrei Cohn. În 2021 a câștigat premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal, Svetlana Aliluieva în spectacolul „Aici Moscova” de la unteatru, în regia Catincăi Drăgănescu.
Între timp, Nicoleta a născut iar din 2025 este doctorandă a Universității de Arte din Târgu-Mureș, unde cercetează despre ce înseamnă să fii actriță/artistă însărcinată în mediul cultural instabil din România.
♦ ♦ ♦
Hildegard Ignătescu este jurnalistă de radio, amatoare de poezie și cinema, susținătoare de patrimoniu și feminism și militantă pentru implicare civică și educație.
Editat de Raluca Moșescu-Bumbac
Fotografii de Alex Busuioceanu
♦ ♦ ♦
Program co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite.