Forma monogamă de înrudire prin alianță (când un partener este fidel unui singur alt partener) ne este foarte familiară, ba chiar o numim normalitate. Însă practicile de poligamie au fost foarte răspândite de-a lungul istoriei societăților umane. Poliginia (un bărbat având mai multe soții) a fost acceptată cultural în multe dintre societățile pre-moderne și continuă să existe ca practică maritală și astăzi. Poliandria (o femeie cu mai mulți soți) a fost și ea practicată în unele societăți umane, deși mult mai puțin. Conceptul (nou) de poliamorie include, pentru prima oară în definirea relației consensuale, și femeile și bărbații ca având simultan mai mulți parteneri, cu sau fără a trece prin instituția căsătoriei.

Poliamoria și relațiile deschise reprezintă (încă) un subiect tabu, mai ales în România. În general, discuțiile despre relațiile romantice rămân ascunse în spatele ușilor de bucătărie sau în zațul cafelelor băute între prietene. Ne ferim să le expunem mai departe de cabinetele terapeuților și, mai ales, nu ne asumăm costurile sociale asociate unor schimbări culturale radicale cum ar fi, de pildă, relațiile consensuale non-monogame.

„Din perspectivă antropologică, toate lucrurile despre care discutăm acum sunt constructe culturale. (…) A-l cunoaște pe Celălalt ca individ a apărut după ce individul a fost „inventat” și după ce corpul modern, cu limite, a fost ‘definit’ de către Erasmus din Rotterdam. La fel și cu poliamoria. Exista, dar nu era definită.” (Alec Bălășescu, antropolog)

Parteneriatele poliamoroase sunt experimentate în Statele Unite încă din anii ‘60, iar un studiu din 2022 arată că jumătate din americanii sub 30 de ani consideră acceptabilă căsătoria deschisă și 43% dintre mileniali văd relațiile non-monogame ca fiind ideale, deși puțini se află în astfel de relații. De asemenea, cel mai recent studiu din România care explorează preferințele romantice ale Generației Z & Alpha relevă faptul că o proporție neașteptat de mare dintre aceștia sunt deschiși/interesați de relații deschise. În cercetarea „In a Relationship 2: Iubirea și abuzul la Gen Z & Alpha”, derulată de Fundația Friends for Friends, 65% dintre tinerii români preferă relațiile exclusive, iar 18% dintre respondenți sunt interesați de relațiile deschise, preferințe cunoscute doar în cercul de prieteni. 

De unde această mișcare culturală în creștere?

Conform psihoterapeutei specializată în relații Esther Perel, instituția familiei nucleare de astăzi exercită o presiune nerealistă de împlinire a tuturor rolurilor sociale și relaționale în cadrul aranjamentelor momogame: de la dorință sexuală, sprijin și grijă reciproce, prietenie, la co-parentaj ideal, parteneriat financiar, alianță intelectuală etc.

„Cușca monogamiei naște monștri; ca specie noi nu suntem monogami. Din punct de vedere biologic, suntem cel mai apropiați de primatele bonobo, care își rezolvă conflictele prin sex. Și pe acest fond am venit cu povestea asta, societățile sedentare acumulau resurse și au impus regula aceasta a controlului și transmiterii acestora și, inclusiv a împărțirii dragostei. Iar în poliamorie fix despre asta este: spread the love! (…) Fidelitatea, de asemenea, este tot o nevoie construită cultural.” (Alec Bălășescu)

Monogamia, înțeleasă de autorul american Dan Savage ca fiind „unicul proiect al omenirii în care singura măsură a succesului este perfecțiunea” se clatină sub propria fundație patriarhală și de menținere a rolurilor tradiționale de gen, și face loc unor relații în care idealurile romantice și nevoile psiho-emoționale nu (mai) sunt adresate unui singur partener. Dincolo de sexualitate, relațiile non-monagame fac apel la onestitate și etică, la negociere și autenticitate, fiind greu de gestionat în lipsa intimității și a unei profunde cunoașteri de sine.

„Relațiile pur sexuale sunt o formă prin care oamenii evită intimitatea. Fugim, în general, de intimitate, fiindcă înseamnă vulnerabilitate: «Eu așa sunt, și astea sunt regulile mele!» Pentru că, de fapt, lucrurile sunt mult mai profunde: noi nu ne știm pe noi, nu ne cunoaștem, și atunci nu avem cum să ne arătăm lumii, sau ne arătăm din acele unghiuri cu care ne-am obișnuit și cu care deja suntem de acord.” (Ligia Moise, psiholog clinician)

Întreaga discuție despre fenomenul poliamoriei și al relațiilor deschise, etică, fidelitate și intimitate, atât în teorie, cât mai ales în practică, a fost găzduită de spațiul InFLUX București și moderată de scriitoarea și jurnalista Iulia Hau. Enjoy!