În România comunistă, ascultarea avea chip familiar: erau colegii, vecinii, sau chiar membri din familie – o formă delegată de supraveghere care transforma societatea într-un spațiu al suspiciunii permanente. Este interesant de văzut că această cultură a ascultării, care a modelat relațiile dintre oameni atunci, persistă într-un anumit mod și astăzi, remodelată într-o formă de percepție socială nouă. În locul urechilor lipite de pereți, apar acum interfețe, senzori, aplicații și platforme care ne urmăresc gesturile, preferințele și traseele digitale. Într-o lume în care supravegherea devine tot mai discretă și tehnologizată, încrederea și cooperarea între indivizi se reconfigurează sub presiunea unor mecanisme invizibile. De la ascultarea omului de către om la ascultarea tehnologizată și algoritmică, ne întrebăm: cine ascultă pe cine și, mai ales, cu ce scop?

În parteneriat cu platforma The Attic și festivalul-conferință „The Sonic Turn” am lansat o invitație către specialiști din domenii conexe să participe la o discuție publică despre rolul ascultării în societate. Moderată de Dragoș Stanca, antreprenor și investitor în zona tech, fondator al platformei Upgrade 100 și promotor al jurnalismului finanțat prin mijloace etice – Ethical Media Alliance, discuția îi aduce alături pe Raluca Creangă, lectoră la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, cercetătoare a tehnologiilor digitale și a modului în care acestea transformă spațiul domestic și relațiile noastre cu sunetul și dispozitivele inteligente; pe Paul Breazu, jurnalist și lucrător cultural implicat în proiecte de arheologie muzicală și istorie socială a comunităților marginalizate, activ în inițiative curatoriale și editoriale dedicate scenei culturale; și pe Alexandra Cernian, conferențiară la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, expertă în inovație digitală, inteligență artificială și blockchain, preocupată de aducerea tehnologiei mai aproape de mediul public și antreprenorial.

În măsura în care alegerile noastre zilnice sunt ghidate, influențate sau chiar determinate de sugestiile dispozitivelor pe care le alimentăm constant cu date, până unde mai putem spune că ne aparținem propriilor dorințe, opinii și gesturi? Discuția despre rolul sunetului în societate și mecanismele de ascultare devine esențială din punct de vedere al unui liant democratic – ca instrument care funcționează, simultan, din perspectiva puterii, din perspectiva business-ului, din perspectiva inteligenței artificiale și a noilor tehnologii, precum și din perspectiva relației dintre democrație și control social. Astfel, ascultarea devine un teren de negociere între autonomie, capital, tehnologie și forme subtile de influență asupra vieții cotidiene.

Dragoș Stanca afirmă că România e un caz cu atât mai particular, pentru că am trecut de la media foarte puțină spre deloc, cu un singur canal de televiziune în perioada comunistă, la perioada de acceleraționism tehnologic în care ne aflăm astăzi. În acest interval scurt, experiența generațiilor formate într-un climat al fricii și al supravegherii permanente continuă să își lase amprenta asupra prezentului, alimentând o atitudine de suspiciune față de mecanismele care structurează astăzi interacțiunile noastre cu tehnologia și încrederea în spațiul public. În acest sens, Raluca Creangă explică:

„Ascultarea în perioada comunistă sau în regimurile totalitare este evidentă. Adică e foarte clar în ce formă de regim trăiești și de ce trebuie să te ferești. În contextul actual devine un pic mai complicat. De ce? Pentru că noi tot vorbim de digitalizare, tot vorbim despre nivelul de cunoaștere și de înțelegerea a algoritmilor. Foarte mulți utilizatori nu înțeleg cum funcționează lucrurile astea.” 

În peisajul mediatic al perioadei comuniste, radioul ocupa o poziție aparte: dincolo de funcția sa oficială, el putea deveni, prin ascultarea unor posturi precum Europa Liberă, un gest subtil de disidență și o formă de acces alternativ la informație. Paul Breazu aduce o serie de nuanțe:

„Știm probabil, sau aproape toți știm, că Europa Liberă este până la un punct o operațiune CIA. E clar că ei doreau să fie ascultați în estul comunist, așa cum regimul voia să fie ascultat de mase în același perimetru, să spunem. Deci e o bătălie a unor societăți, care sunt clar ideologizate pe acea atenție. (…) Chestiunea asta de care vorbesc e legată și de un anumit export de pop culture vestic către statele comuniste. E felul în care capitalismul reușește să ajungă aici și să înlăture până la urmă regimurile comuniste.”  

Alexandra Cernian subliniază că odată cu încheierea regimului comunist și instalarea capitalismului:„Ascultarea s-a transformat din instrument de putere politică într-un instrument de putere economică, odată cu corporațiile și cu tehnologia care are această capacitate de a ne prelua milioane de date și de a le valorifica după aceea.”

Termenii și condițiile care însoțesc aplicațiile și dispozitivele digitale sunt, de cele mai multe ori, texte ample, tehnice și opace, încărcate cu clauze dificil de identificat și de înțeles. Parcurgerea lor ar presupune un efort aproape imposibil de susținut pentru utilizatorul obișnuit, ceea ce face ca majoritatea oamenilor să nu fie pe deplin conștienți asupra a ceea ce acceptă, de fapt, în momentul în care își dau consimțământul.

 Problema transparenței devine cu atât mai relevantă: „Există și ceva bun în toată această ecologie a datelor și a supravegherii?” Sunt cazuri în care dispozitivele inteligente au contribuit la salvarea de vieți sau la prevenirea unor situații critice, până la posibilitatea ca datele colectate să devină probe admisibile în instanță.

 Un rol central îl joacă și antropomorfizarea tehnologiei, în special în cazul platformelor de inteligență artificială precum ChatGPT sau Claude, care umanizează relația cu tehnologia prin design conversațional și prin construirea unei „istorii” a interacțiunilor și datelor. Totodată, dimensiunea emoțională rămâne esențială: „suntem extrem de dependenți de sunet”, afirmă Raluca Creangă. 

Ascultarea rămâne simultan legătură, instrument de control și sursă de vulnerabilitate, un spațiu în care intimitatea, tehnologia și puterea se întâlnesc și se negociază continuu, obligându-ne să reflectăm critic la felul în care ne expunem și ne conectăm – atât unii cu alții, cât și în relația tot mai receptivă pe care o dezvoltăm cu tehnologia.

Vă invităm să urmăriți discuția integrală mai jos: